După ruşinoasa asasinare a lui Moamar Gadaffi,

„Primăvara”arabă intră direct în „iarnă”

Va trebui să treacă multă vreme pentru a putea uita oribilele scene în care un adversar militar de război, un şef de stat cum a fost conducătorul Libiei, să fie linşat de o gloată de netrebnici socotiţi „revoluţionari” În numele ”democraţiei” s-au petrecut asemenea acte de primitivism, de ură şi animalică vindicaţiune..În epoca feudală, conducătorii de oşti aflaţi pe câmpul de luptă se mai salutau respectuos, iar apoi, ca la război. Convenţiile internaţionale sunt azi terfelite şi asasinatul a devenit o obişnuinţă. De voim adevărul, rezistenţa loialiştilor lui Gadaffi, indiferent de rasţiuni, a fost una eroică (dacă mai înţelegem acest termen), o epopee modernă tragică.

Întrebări teribile ne bântuie privind specrtacolul lumii contemporane. Progresat-am cu ceva în miile de ani ce au trecut ori suntem tot grobienii peşterilor sub pojghiţa subţire a „civilizaţiei”? Mulţi din cei care urlau:”Jos dictatorul!” au amuţit înspăimântaţi la vederea sadismului celor chemaţi să aducă „democraţia” în pământurile libice. Ici-colo, încep să se audă voci politice care se întreabă: „nu cumva am greşit în Libia? Nu am făcut ce doresc urmaşii lui bin Laden? Nu cumva am greşit în Irak? Nu cumva am greşit în Afganistan?”

În locul unor aşa-zis „dictatori”, cu care totuşi te mai puteai înţelege, instaurăm o sută de dictatori anonimi, fanatici , mai incontrolabili şi mai ales se înlesneşte rapidaascensiune a islamismului radical. Degrabă s-au anunţat după revoltele din Tunisia, Egipt, Libia alegeri parlamentare. Dar este capabilă o populaţie majoritar analfabetă, victimă sărăciei, să ştie să aleagă valorile autentic democratice? Degrabă, acestea au căzut sub influenţa liderilor religioşi islamişti, trimiţând majoritar în Parlamentul tunisian reprezentanţi ai partidelor islamiste. „Iasomia” tunisiană tinde să devină foarte curând „mătrăguna islamistă”. „Frăţia musulmană” din Egipt, care se află la originea masacrării creştinilor adună la mitinguri milioane de simpatizanţi şi e sigură că la viitoarele alegeri va pune mâna pe conducere, instaurând „sharia”- unde femeia (nu şi bărbatul)e ucisă cu pietre şi nu poate avea un serviciu public. Pe vremea lui Hosni Mubarak, n-avea glas talibanismul. În Yemen, asaltul islamismului radical e tot mai aproape să dea rezultate identice..

Prietenia ipocrită a lui Berlusconi, Sarkozy sau a britanicilor s-a prefăcut în ură când mirosul petrolului a devenit mai apetisant făcând dovada disperatei goane după materii prime în lumea actuală.. Precum la noi boierii se pupau la chef cu lăutarii şi a doua zi, de scârbă, trimiteau să-i spânzure, occidentalii i-au întors subit spatele celui pe care altădată-l primeau cu onoruri în capitalele lor.

Pe tribunalul din Benghazi (adevărată”Timişoară” libiană) a fost înălţat drapelul al-Qaeda, fără nicio reticenţă. Noile autorităţi vor grabnic să se despartă de protectorii lor occidentali. Aceştia, intuind mersul lcrurilor, au obţinut o rezoluţie ONU de prevenire a ”răspândirii armelor de distrugere în masă” din Libia. Parcă nu de mult am mai auzit asemenea exprimări de tot interesante.

Din şerpăria arabă, Occidentul a sperat să scoată tot”veninul” în scopul de a face lumea mai sănătoasă. Negreşit că meseria este nespus de periculoasă, şerpişorii hrăniţi cu lapte mai ieri: (mujahedinii, talibanii, islamiştii) ajungând balaurii de azi. Şi de mâine.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]