CONFLUENŢE: Dialog între spirite, credinţe, culturi

O carte cu adevărat uimitoare este cea a lui Gibran Khalil Gibran (1883-1931), Isus, fiul omului (cu subtitlul Vorbele şi faptele Lui, cum ne-au fost lăsate de cei care L-au cunoscut, traducere din limba arabă, studiu introductiv, repere biografice şi note de Dumitru Chican, Editura Proema, Baia Mare, 2011, în colecţia „Biblioteca arabă”). Autorul nu este necunoscut cititorilor români. Născut în Liban, într-o familie de creştini maroniţi, de condiţie modestă, pe când avea doar 12 ani, familia sa a emigrat în Statele Unite (Boston). Între 1898-1902 s-a întors în Liban ca să-şi completeze studiile în cultura căreia simţea că îi aparţine. În Statele Unite a colaborat la presa emigranţilor arabi. Activitatea sa de jurnalist, scriitor şi pictor l-a dus în apropierea unor personalităţi importante, precum: Eugene O’Neil, John Dos Passos, Theodore Dreiser, Sherwood Anderson. Opera sa (poezie şi proză) şi-a scris-o în arabă, dar şi în limba engleză. Autocaracterizarea ce şi-o face, aşa cum este ea reprodusă pe ultima copertă a cărţii amintite, este una sintetică: „Sunt libanez şi mă mândresc cu aceasta: am o patrie şi sunt mândru de frumuseţile sale…/ Sunt creştin şi mă mândresc cu aceasta…/ Străin sunt şi înstrăinarea este singurătate chinuitoare…/ Străin de mine însumi, necunoscându-mi propria voce de o aud, minunându-mă de fiinţa-mi ascunsă, când zâmbitoare, când cufundată în plânsete şi tristeţi…/ Sunt oriental şi Orientul este spaţiul viselor mele…/ Sunt poet, punând în stihuri ceea ce viaţa pune doar în cuvinte şi făcând cuvinte din stihurile rânduite de viaţă…/ Din această pricină sunt străin şi străin voi rămâne până în clipa când nefiinţa mă va răpi şi mă va reda, astfel, patriei mele.”
Bine cunoscut în mediile literare occidentale, Gibran a fost prezent şi în presa culturală românească, încă din perioada interbelică, mai frecvent în revista „Gândirea”. După al doilea război, traduceri din Gibran Khalil Gibran găsim în „Luceafărul”, „Contemporanul”, „România literară”. După 1990 apar şi volume ale sale în versiune românească. Printre ele: Aripile frânte (două ediţii), Isus Crucificatul, Pribeagul, Zeii pămânrului, Furtunile, dar chiar şi volumul Isus, fiul omului, ce a apărut într-o primă ediţie la Editura Nemira (2007, în traducerea Gabrielei Stoian).
Traducătorul prezentei versiuni, Dumitru Chican, diplomat de carieră şi un foarte bun cunoscător al lumii arabe, cu un masterat în Egipt, ambasador şi ataşat la ambasadele mai multor state arabe, este autorul mai multor cărţi menite să aprofundeze un necesar dialog între civilizaţii. Printre ele: Singurătatea din umbra palmierului. Poezie kuweitiană, Pribeagul de Gibran Khalil Gibran, Azazel sau îngerul răului de Yussef Zeidan (Egipt), Să-l ascultăm pe dumnezeu cum râde. Antologie de poeme din lirica mistică a Islamului, Punte între sentimente. Antologie româno arabă din poezia română şi irakiană contemporană. La acestea se adaugă numeroase volume de autor, printre care: Omul de după om. Islamul în contextul modernismului şi postmodernismului (ediţii în română şi arabă), Primăvara arabă sau chipurile lui Janus, Mic lexicon al Orientului Mijlociu, Jihad sau drumul spre Djanna, Între califat şi globalizare. Eseuri despre Islamul contemporan ş. a. În prezentul volum, traducătorul precede textul lui Gibran de o foarte utilă introducere, atât în opera libanezului, cât şi în aspectele specifice culturii arabe, de o cronologie, dar şi de necesare note, în întâmpinarea unei mai bune înţelegeri dinspre cititorul român.
Volumul Isus, fiul omului a fost considerat de o seamă de comentatori un veritabil roman. Se prea poate. Refacerea unui moment atât de important al omenirii prin mărturii şi martori, personaje care au fost în realitate sau personaje fictive, dă dreptul să îl considerăm un „dosar al unei existenţe”, din multiple perspective, formă frecventă a unor romane care modernizează genul. În acelaşi timp, alţii au spus că ar fi o culegere de poeme, cele mai multe în proză. Şi asta se poate. Fără a încerca să influenţăm opinia cititorului, după ce va fi citit cartea, redăm mai jos, spre ilustrare, un fragment ce ar putea introduce în atmosfera volumului.

Andrei Moldovan

O prietenă a Mariei:

Lamentaţie

Când s-au împlinit patruzeci de zile după pieirea Lui, toate femeile din vecini am mers la casa Mariei să-I aducem mângâiere şi să ridicăm bocete. Iar una dintre noi a psalmodiat după cum se urmează.

„Încotro ai plecat, primăvară a mea, încotro?
Către ce înălţimi de departe ţi se ridică mireasma?
Pe ce tărâmuri necunoscute îţi porţi paşii, acum?
Către care Ceruri îţi înalţi fruntea spre a vorbi inimii tale?

Câmpiile şi ţarinile acestea nu mai rodesc,
Căci veştede sunt şi lipsite de vlagă.
Toată verdeaţa se usucă la soare
Şi livezile rodesc numai poame acrite,
Strugurii din viile noastre au boaba amară,
Suntem însetate de bunătatea vinului Tău,
Iar nările noastre duc dorul miresmelor Tale.

Unde eşti, floare a celei dintâi primăveri, unde eşti?
Te vei întoarce vreodată la noi?
Iasomia Ta nu va mai înflori pentru noi?
Ciclama nu ne va mai întâmpina la marginea drumului
Să ne spună că şi rădăcinile noastre stau adânc în pământ
Şi că răsuflarea aceea necontenită va împodobi
Pentru veşnicie înaltul cerului?

Unde eşti, Isuse, unde Te-ai dus,
Fiu al prietenei mele,Maria,
Tovarăş al copilului meu?
Încotro, către ce depărtate ţarini te-ai dus,
Primăvară,
Şi când te vei întoarce la noi?
Vino, cu dragostea ta,
Pe malurile pustii ale viselor noastre!”

Gibran Khalil Gibran
(versiune în limba română de Dumitru Chican)