Dorel Cosma, Corespondenţă din Egipt

Lansare de carte la Biblioteca din Alexandria - Egipt

Odată ajuns in Alexandria, evident că te bate gândul de a vedea cât mai repede celebra Bibliotecă. Chiar dacă autentica construcţie a lumii antice astăzi nu mai există, totuşi, spiritual antichităţii şi desigur noua Bibliotecă te îndeamnă să-ţi îndrepţi paşii către acest gigant al culturii. Începută în 1995, noua Bibliotecă a fost inaugurată oficial în 2002. Construcţia de azi a fost ridicată pe locul vechii biblioteci tocmai pentru a-i păstra parcă spiritual acestui loc unde s-au întâlnit cele mai mari nume ale intelectualităţii antice. Peste 900 000 de pergamente, adică peste 100 000 de volume tipărite azi, documente de mare valoare, au dispărut odată cu incendiul care a cuprins Alexandria şi Biblioteca. S-a scris mult despre acest lucru şi încă misterul mai dăinuie. Eu m-aş opri la ceea ce este astăzi Biblioteca din Alexandria. Un complex modern, care cuprinde peste 8 milioane de volume, cu arhiva conectată la internet, trei muzee şi un planetariu – toate acestea o recomandă ca una din cele mai mari biblioteci ale lumii. 11 nivele cuprinde clădirea principală care adăposteşte studenţi şi cercetători din lumea întreagă. Bustul lui Alexandru cel Mare stă de pază în mijlocul complexului invitându-te să păşeşti cu grijă în această splendidă lume a cărţii. Vizita noastră a coincis cu un excelent Târg de carte internaţional, prilej cu care ghida ne-a precizat că Biblioteca găzduieşte cărţi în numeroase limbi, printre care şi 19 titluri în limba română. Am avut bucuria de a lansa în acest cadru şi de-a înscrie în Biblioteca din Alexandria, un alt titlu românesc şi primul din Bistriţa. Volumul Jurnal de călătorie şi poezie– care cuprinde şi fragmente traduse în limba arabă, a fost prezentat aici în mijlocul cititorilor egipteni şi al grupului de români bistriţeni care mă însoţeau. Aşa cum mi-au confirmat şi prietenii mei Ahmed şi Alla, volumul este bine tradus şi au fost impresionaţi să afle părerile unui român despre ţara lor. După lansarea cărţii, am prezentat şi revista Centrului Cultural Municipal Bistriţa – Conexiuni. Bogat ilustrată şi prezentând diversitatea manifestărilor culturale bistriţene, revista a stârnit interes şi totodată dorinţa de a vizita şi cunoaşte oraşul nostru. Am oferit câteva cărţi şi reviste celor prezenţi iar apoi am trecut la înregistrarea lor la serviciul de specialitate. Bucuria a fost reciprocă, atât din partea noastră, a donatorilor, cât şi din partea gazdelor. Am completat formularele necesare şi astfel, începând cu luna martie 2014, în Biblioteca din Alexandria – Egipt, la poziţia volumelor în limba română, la numărul 20 apar documente despre Bistriţa: Dorel Cosma – “Jurnal de călătorie şi poezie” şi revista Centrului Cultural Municipal Bistriţa – “ Conexiuni”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5