Principele Nicolae al României, întâlniri cu elevii și profesorii din Bistrița și Rodna

Principele Nicolae revine în județul Bistrița- Năsăud cu proiectul “Istoria Regalității în Școli”. Cu această ocazie, Principele Nicolae s-a întâlnit cu elevii și cadrele didactice de la Liceul de Muzică "Tudor Jarda" și de la Colegiul Național "Liviu Rebreanu" din Bistrița. Fiecare școală a primit în dar câte zece exemplare din volumul Istoria Monarhiei din România, iar în această seară va avea loc proiecția filmului documentar “Regele Mihai, Drumul Către Casă”, la Palatul Culturii Bistrița, la ora 19:00.

"Alteța Sa Regală, Principele Nicolae al României, la Liceul de Muzică "Tudor Jarda" din Bistrița. O discuție despre viață la ora de religie, de istorie, de limba italiană sau limba engleză deoarece la întâlnire au participat atât elevi, cât și profesori ai școlii. Am avut ocazia să conversăm și să vedem obiecte din Casa Regală a României (fotografii, medalii, albume etc.). Activitatea a fost coordonată de prof. Florin Bojor", a transmis Liceul de Muzică "Tudor Jarda".

"Un nepot vorbește altor nepoți. Doar că acest nepot este Principele Nicolae al României. Nepotul MS Mihai I", a punctat Colegiul Național "Liviu Rebreanu".

Vineri, Principele Nicolae va ajunge la Rodna, unde se va întâlni cu peste 250 de elevi, dascăli și membri ai comunității locale. Potrivit prof. dr. Vali Ganea, directorul Liceului Tehnologic "Florian Porcius" Rodna, la acest eveniment de suflet al comunității au fost invitați preoții ortodocși  și romano-catolic, dar și omul de afaceri Emil Iugan - prim-vicepreședinte al Forumului Montan din România, alături de jurnalistul și scriitorul Menuț Maximinian, președintele Societății Scriitorilor din Bistrița-Năsăud. 

*** 

Asociația Principele Nicolae organizează caravane prin școlile din țară, unde elevii pot lua contact cu istoria regalității. Într-un dialog cu Nicolae al României, vor fi prezentate amănunte inedite și povești educative. Copiii vor putea vedea și interacționa cu obiecte de familie, descoperind și alte detalii fascinante, care nu sunt cuprinse în manuale. Astfel, îi vom ajuta pe copii să înțeleagă mai bine patrimoniul cultural. Interesul arătat de elevi și studenți pentru istoria României, întrebările tinerilor și reacțiile spontane din timpul discuțiilor demonstrează că aceștia au nevoie de modele demne de urmat și nu sunt indiferenți la ce se întâmplă în prezent în societate.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5