Prof. Augustin Rus: Istoria - învățătoarea vieții

      Cu specificul ei aparte, istoria Transilvaniei, consemnează evenimente mai îndepărtate sau mai apropiate de zilele noastre, unele cu consecințe până astăzi. Asemenea eveninete s-au petrecut cu peste trei secole în urmă și cuprind un proces complex, determinat de o multitudine de cauze, care a dus la Unirea religioasă a unei părți a românilor transilvăneni cu Biserica Romei.

   De o prezentare mai amănunțită a acestui proces, am beneficiat după 1990, la un curs de perfecționare de la Facultatea de istorie din cadrul U.B.B Cluj-Napoca, susținut de prof. univ. dr. Pompiliu Teodor, care la sfârșitul lui ne-a mărturisit că dânsul este fiu de preot greco-catolic.

   Cu binecunoscuta sa capacitate de analiză și sinteză, „fără  ură  și  părtinire”, cercetătorul și istoricul Ioan  Aurel  Pop, Președintele Academiei Române, readuce în atenția celor interesați, momentele importante ale acestui fenomen, începând cu Sinodul Bisericii Ortodoxe a Românilor din Transilvania din 21 martie 1697, cu cel din 7 octombrie 1698, prezidat de mitropolitul Atanasie Anghel și cu marele sobor din 14 septembrie 1700 de repetare a declarației de unire, cu prima Diplomă Leopoldină din 16 februarie 1699, cu a Doua Diplomă Leopoldină di 19 martie 1701.

   Analizând situația din Transilvania după trecerea ei sub dominație habsburgică, folosindu-se de date demografice, economice, religioase, etc. academicianul Ioan  Aurel  Pop încearcă să răspundă la o chestiune esențială... „Ce este unirea ?” „Un act prin care două biserici regândesc problemele dintre ele, le rezolvă și se regăsesc în unitate”, sau „este anexarea uneia dintre acestea, prin amăgirea preoților și credincioșilor săi”. Chestiunea a fost privită în epocă (și  poate este privită și acum), în ambele sensuri.

   Se mai încearcă să se dea un răspuns la întrebarea   ...   „Ce a adus până la urmă unirea religioasă a unei părți a românilor transilvăneni cu Biserica Romei ?” concluzionându-se că prin aceasta   ...   „s-a salvat specificul bisericii românilor... i-a ridicat pe mulți dintre români la știința de carte și cultură   ...   a declanșat mișcarea de emancipare națională ” pregătind în perspectivă Marea Unire din 1 Decembrie 1918 la care au participat toți românii, „uniți sau neuniți dar pământeni ”. Dovadă a acestui fapt, anume acela că românii transilvăneni și-au urmat „păstorii spirituali”, că „intelectualitatea s-a unit cu plebea” într-un singur șuvoi, sunt Memorandumul (1892-1894) și mai ales Marea Adunare Națională de la Alba  Iulia din 1 Decembrie 1918, unde au stat alături Miron Cristea – ortodox și Iuliu Hossu – greco-catolic, cel dintâi ajungând primul patriarh al României Mari, iar Iuliu Hossu primul cardinal din istorie.

   Cu răbdare și perseverență, cinstite și iubite cititoriule, poți să te convingi treptat că   ISTORIA, poate fi „învățătoarea  vieții ”.

           Prof.   Rus  Augustin