Prof. Raluca Mărginean (Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, Bistrița): Atenția și procesările ei

Dintre toate procesele psihice, atenţia este cel mai des asociată cu performanţa în sarcini (Bonchiş, 2006), chiar și pentru una simplă, cum ar fi căutarea vizuală[1]: găsirea prietenei într-o mulțime sau căutarea unui produs pe raftul aglomerat al supermarketului.  

Din cauza limitelor anatomice ale foveei, atenția vizuală decupează din stimulii care acționează asupra noastră, o zonă de maximă claritate și una periferică (Wertheim, 1894; Findlay & Gilchrist, 2003). Prin Modelul filtrelor atenuate (1960)  și Teoria integrării trăsăturilor (1980), Anne Treisman a ajuns la concluzia că stimulii periferici nu perturbă foarte mult răspunsurile subiecților concentrați asupra stimulilor din zona de maximă claritate. Selecția și procesarea stimulilor se realizează la diferite niveluri: în primul rând, se bazează pe caracteristicile fizice (culoarea fustei, forma) și abia apoi după semnificația pe care stimulul o are pentru subiect (prietena mea). Unele inputuri vor fi procesate elaborat prin raportarea la patternurile din memoria noastră de lungă durată, altora le va fi blocat accesul în etajele superioare ale psihicului (filtru timpuriu), astfel încât întreg sistemul cognitiv devine un filtru.

Modelul filtrelor atenuate și Teoria integrării trăsăturilor pornesc de la diferența existentă între trăsăturile obiectelor și două etape principale implicate în tratarea stimulilor:

1. procesarea automată, paralelă și rapidă a trăsăturilor vizuale ale obiectelor (etapă preatențională), confirmată şi de cercetările lui Wolfe (1994). Ea va permite tratarea egală a tuturor inputurilor (prelucrare nediscriminativă a tuturor trăsăturilor stimulilor), spre deosebire de atenția vizuală centrată doar pe un anumit tip de input.

Exemplu: Să presupunem că ne căutăm  prietena la petrecere. În prima etapă, procesarea vizuală primară (aprox. 200 ms.), prelucrăm trăsăturile de bază ale stimulului, cum ar fi culoarea fustei (verde), forma (umană, bipedă), orientarea în spaţiu etc. Procesul fiind preatenţional, nu depinde de numărul trăsăturilor pe care le analizăm. Deci, nu contează dacă vom prelucra pe baza unei singure trăsături (rochie verde) sau mai multe (față, rochie verde, orientare în spațiu). Detectorii de trăsături se vor activa automat şi vor declanşa patternuri de activare (Miclea, 1999). Outputul procesărilor este reprezentat de o hartă a oamenilor prezenți la petrecere, între care şi prietena noastră care înainte să conștientizăm, devine cel mai promițător stimul din câmpul vizual (Treisman & Gelade, 1980).

2. procesarea serială a informației are inputul dependent de numărul de trăsături care trebuie procesate (atenție vizuală), concentrându-se doar pe un anumit input.

Exemplu: În a doua etapă, căutându-ne prietena,  vom folosi atenţia vizuală și concentrarea ei pentru a compune diferitele părţi ale obiectului pornind de la trăsăturile sale (rochia verde, recunoașterea facială a prietenei, etc.), ajungând până la urmă ca în câmpul atenţiei să se afle întregul obiect (prietena noastră) şi poziţia sa în spaţiu (unde se află).

Căutarea eficientă este cea în care caracteristicile stimulului sunt total diferite de cele ale distractorilor, cum ar fi căutarea pe baza unei singure trăsături (ex. rochia verde) (Eckstein, Beutter, & Stone, 2001). Acest tip de  căutare permite timpi de reacție foarte buni, cercetările demonstrând că și dacă crește numărul distractorilor, timpul de reacție rămâne constant și detectarea este foarte rapidă (Castelhano & Heaven, 2010). Căutarea după o singură trăsătură este mai eficientă ca timp de reacţie (5 ms) iar dacă prietena noastră ar fi singura îmbrăcată în verde, am avea rapiditate în identificarea ei. S-ar putea însă, ca la petrecere să fie mulți distractori similari cu stimulul (persoane care poartă aceeași culoare) şi astfel, vom avea o căutare conjuncturală (20 ms ca timp de reacţie), cu un timp de reacție mai lent, dar cu precizie în recunoaşterea stimulului/ prietenei datorită implicării analizei descendente. Vom comuta atenţia (Zlate, 2000) de la o persoană la alta, căutând nu doar după rochia verde, ci şi după alte caracteristici (statură, culoarea părului, orientare spaţială, etc.), examinând mai multe persoane simultan (Nakayama, Kristjansson, & Wang, 2000), până când prietena va fi observată. Cu toate acestea, mai multe teorii au demonstrat că şi căutarea conjuncturală poate fi relativ eficientă cu  având timpi de reacție buni, atunci când se realizează simultan după culoare şi mişcare sau culoare şi orientare spaţială (Nakayama & Silverman, 1986).

În căutarea prietenei, sistemul perceptiv are capacitate limitată, deci ceva care nu este așteptat, nu va câștiga procesare întreagă. Astfel, mesajele neașteptate cum ar fi zgomotul produs de farfuria spartă, vor fi atenuate, deoarece au un semnal mai redus. Asta nu înseamnă că vor fi blocate complet, scrie Treisman (1960). Mai mult, Deutsch& Deutsch (1963) consideră că mesajele neașteptate sunt perfect percepute dar nu putem răspunde decât la câte un mesaj pe rând, or căutarea prietenei este prioritară şi atenţia rămâne concentrată la acest stimul, nu la zgomotul farfuriei sparte.

Prioritizarea căutării prietenei şi atenuarea zgomotului farfuriei sparte se datorează analizei descendente, un tip de procesare cognitivă care stabilește cantitatea şi tipul de stimuli pe care se centrează atenţia noastră, în funcţie de scopurile noastre (Posner& Petersen 1980). Analiza descendentă presupune ca procesarea stimulilor să fie ghidată de cortexul frontal, cunoștințele anterioare și așteptările noastre. Intervine atunci când căutarea prietenei nu se bazează pe o singură trăsătură (căutare conjuncturală), deoarece există asemănări între ţintă şi distractori (Kristjansson et al. 2002). Deci, dacă mai sunt persoane care poartă fustă verde, vom fi nevoiţi să apelăm la acest tip de procesare cognitivă, deoarece analiza ascendentă nu a adus suficiente informații folositoare pentru a găsi prietena. Această procesare ne permite să percepem și să știm mai mult decât ne oferă realitatea în acel moment, pentru că învăţăm să adăugăm asumpții și informații suplimentare scoase din trecutul nostru (Bruner, 1972), de ex. să o căutăm pe prietena noastră lângă fântâna arteziană din grădină, știind că o liniștește apa.

Cum ar fi fost dacă stimulul era proeminent în căutare, ieșea în evidenţă? O sarcină ușoară, cum ar fi căutarea unei fuste verzi printre fuste de alte culori, are nevoie de procesări ascendente, preatenționale. Analiza ascendentă permite ca  sistemul vizual să perceapă direct stimulul, să aibă o imagine de ansamblu nemediată de procesele cognitive superioare, ci doar de lobii temporal și parietal (J. Gibson, 1966). Aceasta presupune faptul că noi ne formăm percepțiile în funcție de obiectele din realitate: de ex., pentru a avea reprezentarea prietenei noastre, trebuie să avem o imagine mentală ca o fotografie cu prietena noastră. Acest tip de procesări ale informaţiei nu permite ca informaţia culeasă să fie biasată de aşteptările noastre, ci este strict centrată pe datele culese de simţuri (Eysenck, 1998).

Cele două procesări nu sunt dihotomice, ci în cele mai multe situaţii, interacţionează pentru a optimiza performanţele atenţiei. Cele două procesări interacționează neurologic în cortexul vizual, cu scopul de  a rezolva competiția dintre stimuli, încercând să lărgească acea cantitate de stimuli care să fie procesați, pentru a ne adapta mai bine la mediu (Ogawa& Komatsu, 2006). După procesarea preatențională sunt implicate și procesările descendente care permit ulterior recunoașterea obiectului în stare de atenție propriu-zisă (Muller, Reimann & Krummenacher, 2003).

Analiza descendentă este prezentă mai ales în sarcinile în care este nevoie de gruparea stimulilor care sunt în competiție și vor să fie prioritizați. În acest sens, selectivitatea atenției va completa analiza ascendentă care nu a grupat sau analizat suficient suficient stimulii, deoarece s-a centrat doar pe cei care au ieșit în evidență (Kastner et al., 1998; Reynolds et al., 1999). Este nevoie de o balanță între cele două procesări, pentru ca resursele de care dispune subiectul să fie folosite pentru stimulul/ inputul cu cea mai multă informație disponibilă.

Bibliografie

Eckstein, M.P. (2011), Visual search: a retrospective, Journal of vision, vol. 11, pp. 1-36

Golu, M. (2000). Fundamentele psihologiei, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de mâine Muller H. J., Krummenacher J. (2006) Visual search and selective attention, Visual Cognition, vol. 14, pp. 389-410

Preda, V. (1991). Atenţia. În Radu, I. (coord.), Introducere în psihologia contemporană, Cluj-Napoca, Editura Sincron

Ribot, T. (2000). Atenţia şi patologia ei, Bucureşti, Editura Iri

Treisman, A., Gelade, G. (1980) A Feature-Integration Theory of Attention, Cognitive Psychology, vol. 12, pp. 97-136

Wolfe, J.M. (2003) Changing Your Mind: On the Contributions of Top-Down and Bottom-Up

Guidance in Visual Search for Feature Singletons, Journal of Experimental Psychology: Human Perception and Performance, vol. 29, nr. 2, pp. 483–502

Zlate, M. (2000). Fundamentele psihologiei, Bucureşti, Editura Pro Humanitate

prof. Raluca Mărginean

Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, Bistrița