SINUCIDEREA NU ESTE O SOLUŢIE

Sinuciderea este un act deliberat, voluntar, de autosuprimare a vieţii. Actul sinucigaşului concentrează în el un univers de sentimente umane, frustrarea, gelozia, ura, lezarea demnităţii, pasiunea morbidă, violenţa proiectată împotriva propriului eu. Sinuciderea este un fel de simptom al depresiei însă nu toate persoanele care se sinucid suferă de o boală psihică. Unii se sinucid în virtutea unei aşa zise raţiuni de ordin moral, de pildă spre a evita ruşinea şi dezonoarea, alţii o fac îndemnaţi de acea situaţie considerată intolerabilă la care au ajuns, precum maladia cronică sau eşecul sentimental sau al poziţiei sociale.

Marele Freud spunea că actul sinuciderii se datorează „pulsiunii morţii”, un instinct primar de autodistrugere, adică acea agresivitate brutală contra eu-lui. E. Ringet a oferit definiţia „sindromului presuicidar”, acel complex psiho-dinamic care apare atât la persoanele sănătoase, cât şi la cele bolnave, caracterizat prin îngustare dinamică progresivă, inhibare a heteoagresiunii, refugiu într-o lume imaginară.

Suicidul non-patologic pleacă de la premisa libertăţii de alegere a unei soluţii din mai multe, iar această alegere este conştientă şi liberă, raţional motivată. Aici găsim suicidul „euthanasic”, sau suicidul în anumite situaţii sociogene grave, cum ar fi boli incurabile, mutilări, abandonarea vârstnicilor, dezadaptarea. Sunt şi alte situaţii, cum ar fi pierderea părinţilor sau a partenerului de viaţă, eşecurile sentimentale şi profesionale. Există şi suicidul de „sacrificiu”, de „protest”, motivat prin percepte religioase, morale, politice. Suicidul raţional se include în mai larga noţiune de criză, persoana, în momentul respectiv, nu este capabilă să evite sau să rezolve problema prin mijloacele şi capacităţile sale. Jacobson afirmă că o criză ar dura maximum 6-8 săptămâni, cei mai expuşi fiind psihopaţii, delincvenţii, psihoticii şi toxicomanii, aflaţi într-o permanentă criză.

Suicidul patologic, care este cel mai numeros, este adevăratul şi unicul risc vital al bolilor psihice, contextul şi modul de realizare sunt proprii persoanei şi bolii. Avem aici suicidul psihotic [în care primul loc îl ocupă suicidul din stările depresive], suicidul la persoane cu tulburări de personalitate sau dependente de substanţe psihoactive, şi suicidul nevrotic.

Sub aspect filosofic, preocuparea principală o reprezintă căutarea unui răspuns, pus de filosofii existenţionalişti, la întrebarea fundamentală, dacă viaţa merită sau nu a fi trăită. Sub aspect psihiatico-medical, sinuciderea este un produs al psihismului patologic, în sensul deteriorării acestuia, iar sub aspect medico-legal, sinuciderea presupune expertizarea motivaţiei actului, a determinării victimei şi a mijloacelor folosite. Din punct de vedere psihologic, contează rolul trăsăturilor de personalitate, iar sub unghi sociologic, importanţi sunt factorii sociali.

Orice act de sinucidere „normală” are în conţinutul său un bagaj de motivaţii, sentimente sau resentimente profund umane şi raţionale.

Albert Camus are un eseu, „Mitul lui Sisif”, în care vede sinuciderea ca o „soluţie împotriva absurdului” existenţei, echivalent cu mărturisirea omului făcută sie însuşi, că este depăşit de viaţă şi nu poate să o înţeleagă.

Scopul comun al suicidului este acela de căutare a unei soluţii, suicidul nu este un act întâmplător, inutil sau lipsit de un anumit scop. Ţelul comun al suicidului este încetarea conştiinţei, pe de o parte el îşi „rezolvă” problemele sale, însă, pe cealaltă parte, concomitent, tinde spre oprirea fluxului conştiinţei. Stimulul comun în suicid este durerea psihologică intolerabilă, reacţia firească a fiecărei persoane este tendinţa de a evita durerea fizică şi psihologică. Sentimentul comun al sinucigaşilor este cel de neajutorare, de disperare, iar acţiunea comună în sinucidere este evadarea, o reacţie de fugă, ca o reacţie de apărare.

Sinuciderea nu a reprezentat niciodată o rezolvare reală a unei probleme. Creştinismul se pronunţă categoric împotriva acesteia, iar persoana care apelează la ea în sănătatea minţii sale, va suporta consecinţe deosebit de grave, chiar dacă nu crede, şi cu atât mai mult dacă crede în Dumnezeu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]