Proiect de buget de vreme rea pentru Bistriţa-Năsăud
Ministerul Finanţelor Publice a prezentat pe site-ul instituţiei proiectul Legii bugetului de stat pentru 2012, expunerea de motive şi proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2012. De asemenea, au fost postate şi anexele care cuprind sumele defalcate din TVA pentru diverse cheltuieli la nivelul judeţelor. Veştile nu sunt deloc încurajatoare, mai ales că, la foarte multe capitole, banii sunt cu mult mai puţini. Probabil, cele mai afectate vor fi autorităţile locale. Nici pentru drumurile judeţene şi cele comunale sumele nu sunt la nivelul anului 2011. Totul va depinde, finalmente, de influenţa pe care o vor exercita reprezentanţii judeţului la Bucureşti.
Astfel, pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate, în 2012, din sume defalcate din TVA, Bistriţa-Năsăud va beneficia, conform proiectului ca va ajunge în dezbaterea Parlamentului, de 40.728 lei. Din această sumă, 9,83 milioane lei ar urma să fie repartizaţi pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului (mai puţin ca în 2011), 5,738 milioane lei vor fi alocaţi pentru susţinerea centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap. Alte 7,398 milioane lei urmează să fie folosiţi anul viitor pentru acordarea de produse lactate şi panificaţie pentru preşcolarii şi elevii din clasele I-VIII.
Potrivit anexei 5, judeţul nostru va beneficia de 145.588 milioane lei (131,732 milioane lei în 2011), sume defalcate din TVA, pentru alte cheltuieli descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiului Bistriţa. Este vorba de finanţarea de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat - 129.272 milioane lei (salarii, sporuri, indemnizaţii etc.) şi acordarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţii lunare – 10,042 lei. Banii pentru aceste indemnizaţii sunt mai puţini ca în 2011, ceea ce înseamnă că iar nu vor fi suficienţi… În 2012, pentru drepturile salariale dobândite în instanţă de cadrele didactice, este prevăzută suma de 4,2 milioane lei.
* drumurile judeţene, fonduri mai mici cu 3,4 milioane lei
În 2012, lucrările la drumurile judeţene şi comunale vor beneficia, în Bistriţa-Năsăud, de o susţinere guvernamentală echivalentă cu 6,647 milioane lei din totalul de peste 368,323 milioane lei (faţă de 550 milioane lei în 2011). Suma destinată infrastructurii rutiere judeţene şi comunale este de aproape două ori mai mică faţă de cele repartizate judeţelor Argeş, Buzău, Cluj, Hunedoara etc.
* primăriile ar putea primi cu 25% mai puţin ca în acest an
Pentru echilibrarea bugetelor locale a celor 62 de unităţi administrative-teritoriale din Bistriţa-Năsăud, prin Legea bugetului de stat pentru anul 2011, vor fi alocate, dacă nu vor fi adoptate amendamente de suplimentare, 29.838 milioane lei. În 2011, la cest capitol, Bistriţa-Năsăud beneficia de 40,294 milioanei lei.
La acest capitol, se pare că “negociatorii” judeţului nostru au nu au avut succes anul acesta. Mai puţin decât Bistriţa-Năsăud au primit doar Covasna, Ilfov, Sălaj şi Sibiu.
Despre faptul că banii nu vor ajunge, a atras atenţia inclusiv trezorierul şef Ioan Pintea. Acesta a anunţat încă de la sfârşitul lunii august că situaţia este destul de grea. “Când va ajunge în Parlament (n.n. – Legea bugetului pentru 2012), va trebui să se intervină pentru o cerere de suplimentare. Şi aşa primăriile o duc foarte greu, cu o reducere de aproximativ 30% a sumelor nu ştiu cum va fi”, a explicat ec. Ioan Pintea.
*ministrul Finanţelor vede un „buget realist şi prudent”
La finele săptămânii trecute, Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor Publice, declara că bugetul pentru 2012 este unul realist şi prudent, „care poate fi realizat şi va face faţă oricărui şoc”.
La Bistriţa, fiind întrebat dacă sumele pentru echilibrarea bugetelor locale vor scădea, ministrul Finanţelor Publice a dat nişte explicaţii seci care vizau …cheltuielile descentralizate. Întrebat de una, a răspuns de alta.
„Nu punem în pericol echilibrarea. Nu, vor fi modificări legate de finanţare. Pe legea învăţământului, finanţarea se face de la buget. Până acum s-a făcut prin eforul autorităţilor locale. Sigur că vor fi nişte modificări, atunci când finanţezi de la buget respectând principiul „banii urmează elevul”. Sigur că vor fi nişte modificări în structura de finanţare. Dar vor fi sume suficiente şi pentru autorităţile locale. Nu sunt modificări substanţiale, ci doar de aplicare a unor legi”, a dat asigurări Gheorghe Ialomiţianu.
Citiţi şi:
- Vezi câţi bani va primi Consiliul Judeţean de la Guvern!
- Bugetul judeţului pe 2011 rămâne în zona austerităţii
- Aproximativ 69 milioane de euro, „felia” judeţului Bistriţa-Năsăud din Bugetul de stat pe 2016
- Buget 2021. Vezi ce sume revin judeţului nostru, pentru drumuri judeţene, echilibrarea bugetelor locale, protecţie socială!
- Circa 230 milioane de lei vor fi alocate pentru Bistriţa-Năsăud
Adaugă comentariu nou