Proteza scheletata, un concept relativ nou in domeniul stomatologiei

Ca in orice alta situatie, organismul fiecarei persoane reactioneaza diferit cand vine vorba despre sanatatea anumitor sisteme. In decursul vietii, o persoana poate ajunge sa se confrunte cu o sumedenie de afectiuni dentare, iar daca ele nu sunt tratate corespunzator si denatureaza, atunci exista tot mai multe sanse ca respectiva persoana sa isi piarda o parte din dantura.

In contextul in care potentialul pacient sufera de pe urma lipsei dintilor, atunci rolul stomatologului este acela de a veni in fata acestuia cu diverse alternative. In mod normal, specialistul va sugera un tratament cu implanturi. Alegand cel mai bun implant dentar, pacientului nu doar ca ii va fi garantat succesul interventiei, insa el va observa avantaje si din punctul de vedere al recuperarii imediate.

Insa, nu toti oamenii sunt atat de deschisi in momentul in care vine vorba despre interventiile chirurgicale la nivel oral, fie de teama procedurilor propriu - zise, fie din cauza faptului ca tehnicile chirurgicale sunt foarte costisitoare. Intr-un astfel de context isi face aparitia in centrul atentiei un concept relativ nou al somatologiei, respectiv proteza scheletata.

In mod obiectiv, ea a fost constituita pentru a raspunde nevoilor pacientilor care, din anumite motive independente de vointa lor, nu pot fi supusi procedurilor de implantologie. Cauzele pot fi unele generale, determinate de anumite boli metabolice (diabetul ), cardiovasculare (hipertensiunea arteriala), dar si de viciile comune, precum fumatul. O alta clasa care impune restrictii se raporteaza la sanatatea orala, care poate fi periclitata fie de igiena precara, fie de anumite defecte anatomice: lipsa osului pe care se sprijina implantul.

Pentru a ajunge la avantajele si dezavantajele protezei scheletice, intai ar trebui sa stabilim cu exactitate definitia acesteia. Ea reprezinta o lucrare dentara ce presupune finete si atentie din partea specialistului, fiind compusa dintr-un segment fix si unul mobil. Partea fixa a acestor modele de proteze dentare este compusa dintr-un ansamblu de sisteme. Denumirile lor nu va vor spune mare lucru (capse / culise), insa ele reprezinta instrumente specializate prin intermediul carora partea mobila este fixata de punte. Partea mobila este compusa dintr-un schelet cu o structura metalica, rolul acestui schelet fiind acela de a uni partile edentate.

Avand in vedere faptul ca dintii sanatosi nu sunt afectati, putem spune ca proteza scheleta se comporta asemanator cu o proteza partiala. Asadar, am stabilit cu exactitate definitia unei astfel de proteze. Insa care sunt avantajele si dezavantajele sale?

In primul rand, ne raportam la un aspect important pentru majoritatea pacientilor si anume costul. Chiar daca realizarea si montarea unei proteze scheletice nu reprezinta o sarcina lipsita de costuri, totusi ele nu se ridica la preturile implanturilor dentare. Asadar, ele sunt mult mai accesibile pentru pacientul de rand. Timpul de finalizare al tratamentului este unul mult mai mic decat in cazul implanturilor, intervalul atingand aproximativ o luna de zile. Comparativ, procesul de reabilitate dentara cu ajutorul implanturilor dureaza circa trei - sase luni.

Proteza scheletica nu presupune avantaje doar in fata implanturilor, ci si in fata protezelor clasice. Spre deosebire de proteza clasica, modelul in cauza nu suprasolicita arcada dentara, nu afecteaza fizionomia purtatorului si nu este vizibil la o privire neavizata. De asemenea, ele nu se misca la fel de abrupt precum protezele clasice si sunt mult mai rezistente prin prisma suporturilor metalice.

Comentarii

30/06/17 15:27

Suna dea dreptul revolutionar, foarte interesant articol !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5