PRUNE USCATE LA………….SOARE !

Factorii naturali, tehnico-economici şi sociali au permis din totdeauna ca Bistriţa şi zona adiacentă să se constituie şi afirme ca un bazin pomicol de primă importanţă al ţării. Acest lucru este atestat chiar şi de denumirile anumitor părţi din hotarul localităţilor cum sunt: ” După grădini “ în: Jelna, Tărpiu, Dumitra, Slătiniţa, Josenii Bârgăului, Rusu Bârgăului; ” În pometul de jos “ ( In inferioris pomarus), ” Livada galbenă “ ( Die gelbe Wiese) în: localitatea componentă Ghinda, ” După grădina şcolii “ şi ” La peri“ în Slătiniţa, Satu Nou, Budacu de Jos şi Monariu. Până la cel de-al doilea război mondial prunul a avut ponderea cea mai însemnată în structura pe specii a livezilor. În prezent locul acestuia a fost luat de măr, care deţine ponderea covârşitoare. Nu întâmplător din timpuri imemoriale s-a desfăşurat un intens comerţ cu prune bistriţene uscate, mult apreciate atât pentru calităţile lor nutritive, fiind folosite chiar şi în vindecarea unor boli. Farmacia ” Vulturul Negru “, încă din anul 1516, livra cantităţi importante cu această destinaţie. Domnitorii, boierii şi negustorii moldoveni adresau şi ei destul de frecvent asemenea cereri pârgarilor bistriţeni. La 03 mai 1566, de pildă, Alexandru-Vodă al Moldovei ( Alexandru Lăpuşneanu – n.n.), i-a cerut printr-o scrisoare primarului Bistriţei să-i trimită ”prune care le doreşte bolnava Doamna Ruxandra”. Acestea erau produse în instalaţiile artizanale existente aproape în fiecare gospodărie la care mai târziu s-au adăugat cele de la secţia de fructe şi legume deshidratate a fostului I.L.F. ( devenită după 1990, S.C. Fruleg S.A.), unitate care ulterior, în stilul postdecembrist consacrat, a fost falimentată şi lichidată, de la Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolă Bistriţa, unde în primii ani de după 22.12.1989, la iniţiativa Dr. ing. Mihai Bilegan, directorul unităţii, s-au produs prune uscate ce conţineau sâmburi de nucă, mult cerute la export şi de la alte unităţi. Cheltuielile mari de manoperă şi cele cu energia i-au determinat se pare pe mulţi dintre producători să renunţe la asemenea îndeletniciri.
În condiţiile temperaturilor caniculare de care am avut parte în vara acestui an, mai ales în perioada iulie – august, mi-am propus să verific dacă nu am putea profita de această situaţie pentru a obţine prune uscate la… soare !. În acest scop, am folosit tăviţe metalice pe care le-am aşezat pe suporturi acoperite cu tablă, iar rolul intervenientului s-a limitat doar în a le schimba la câteva ore poziţiile. Testul a fost o reuşită în sensul am obţinut o deshidratare uniformă, ecologică, deosebit de economicoasă şi cantităţile de prune necesare consumului familial. Cu mici îmbunătăţiri şi perfecţionări metoda ar putea fi folosită pe o scară mult mai largă, mai ales că solicitările de prune uscate vin de peste tot, de la nordul la sudul planetei, iar noi nu am avea decât de câştigat.