Pseudoreformatorii învăţământului

Din anul 1990 şi până azi s-au perindat la cârma ţării mai multe guverne şi implicit mai mulţi miniştri ai învăţământului, sprijiniţi de partidul căruia îi aparţinea, sau coaliţia de partide aflate la putere. Deşi probabil unii erau specialişti redutabili în sfera lor de activitate şi aveau bune intenţii, alţii nu prea erau în măsură să deschidă uşa acestei instituţii ministeriale, dar totuşi au o trăsătură care îi uneşte – prin măsurile luate trunchiat, lipsite de profesionalism, care au dus mai mult la degradarea învăţământului românesc, decât la creşterea calităţii instrucţiei şi educaţiei.

Parafrazându-l pe marele poet, ce i-a adus pe ei în luptă? Reformarea şcolii! Cântau cu toţii ca nişte solişti afoni aria “Nepriceperii” într-un cor al surzilor îmbrăcaţi în diferite culori politice. Deşi puţini pricepeau acest complex proces ştiinţific, psihopedagogic, metodic, docimologic, de schimbări în şcoala românească, cu profunde implicaţii sociale, unii se şi vedeau panoplia marilor reformatori: J.A.Cornenius (1592-1670); I.H.Pestalozii (1746-1827) sau Spiru Haret (1851-1912).

Radiografiind punctual şcoala noastră cu o jumătate de secol în urmă şi până azi, vom observa că reforma învăţământului din anul 1848, când se punea temelia socialismului în România cu sprijinul staliniştilor, învăţământul a copiat şcoala sovietică. Liceul se încheia în clasa a X-a. Notele erau de la 1-5. Despre conţinutul învăţământului, ce să mai vorbim, în ştiinţă, tehnică, cultură, “totul se înfăptuia cu ajutorul lui dumnezeevici Ivan”.

După anul 1965 se revine treptat la tradiţia şcolii româneşti. Are loc o uşoară descătuşare a energiilor intelectuale până în jurul anului 1980, perioadă în care se publică multe cărţi din toate domeniile: literatură, ştiinţă, tehnică, cultură, dar şi pedagogie, metodică, cuprinzând experienţa şcolii româneşti, dar şi a şcolilor avansate din lume. Menţionăm politizarea conţinutului învăţământului excesiv după anul 1980.

Odată cu revenirea ţării noastre la capitalism, învăţământul este orientat de către diriguitori spte alte puncte cardinale, trăgând spre apus totul, inclusiv uşa ca năstruşnicul Păcală. Cutremurul din anul 1989 a zdruncinat din temelii şi ce mai rămăsese valoros din şcoala românească, împrumutând fără discernământ odată cu obiceiurile şcolii de pe alte meridiane, drogurile, sexul, dezordinea, indisciplina şi alte răutăţi cunoscute şi recunoscute. Odată cu noul orizont, s-a schimbat şi conţinutul lozincii “totul e posibil cu ajutorul forţosului Sam”.

Amintim câteva dintre relele aduse pe băncile şcolii. Înlocuirea terminologiei psihopedagogică neaoşă românească, bine explicată în Dicţionarul de Pedagogie, Ed. Didactică şi Pedagogică (Bucureşti 1979, pag.481) pe larg folosită în tratate şi alte lucrări de specialitate, cu termeni de genul: curriculum, arie circulară, plajă, ciclu curicular, aria limbă şi comunicare, Curriculum Naţional, Curriculum nucleu, Curriculum la decizia şcolii (acest curriculum va ajunge un panaceu), obiectiv cadru, obiectiv de referinţă, obiectiv transdisciplinar, şi altele.

Înlocuirea unor manuale folosite înainte de 1989, cu altele, adevărate improvizaţii. Spre exemplu, pentru Istoria României la clasa a VIII-a, s-a adus o carte de Petre P. Panaitescu, aprobată de Ministerul Culturii şi Cultelor din anul… 1942, ce nu avea nimic comun cu programa şcolară şi criteriile elaborării unui manual. După scurt timp, s-a revenit la vechile manuale de istorie, dezbrăcată de cămaşa politică comunistă, primind unele dedesubturi de alte culori, tot politice.

O găselniţă este înlocuirea manualelor unice cu manuale paralele (dacă mai durează mult bulibăşeala, ignoranţa, mâine vor propune manuale perpendiculare sau oblice), un adevărat chin pentru şcolari, dascăli, corectori de teze, teste şi alte examene. Menţionăm, de asemenea, folosirea la ciclul primar a calificativelor în locul notelor, introducerea examenului de capacitate la sfârşitul gimnaziului, apoi înlocuirea acestuia cu tezele naţionale. Competiţia pentru intrarea la liceu are loc între mediile obţinute de elevi în gimnaziu şi teza naţională. Confruntarea dosarelor rezolvă şi problema intrării la facultate, cu mici excepţii. Universităţi scot absolvenţi pe bandă rulantă. banul dictează peste tot. Exact de ce au nevoie copiii de la ţară pentru a se instrui şi ei la şcoli înalte şi costisitoare.

Fiecare personaj care s-a perindat în fotoliul de ministru a învăţământului a făcut câte o cârpeală fără suport ştiinţific, la întâmplare, ca să se bage în seamă, căreia ei au erodat treptat una din cele mai serioase instituţii ale statului. Numai conştiinţa profesională a dascălilor a salvat şcoala românească de la prăbuşire, trecând prin vremi din inerţie, ca un decapitat cu simbrie de mizerie.

De 20 de ani s-a tot peticit biata instituţie şcolară, fără să cheme specialiştii necesari care să-i croiască o haină nouă, cu care să se poată prezenta cu succes în elita mondială a suratelor sale. Şcoala nu este o fabrică de şuruburi în care azi modifici procesul de producţie şi mâine ies pe bandă alte piese metalice. Impactul schimbărilor din învăţământ asupra celei mai complexe forme de viaţă – omul – se vede în timp, de cel puţin un ciclu.

Iată de ce este necesar să cunoaştem că Reforma învăţământului – conceptual, presupune modificarea amplă a sistemului de învăţământ, în orientare, structură şi conţinut, sau înlocuirea unui sistem vechi cu unul nou pe cale legislativă.

Înfăptuirea Reformei se face printr-o muncă de echipă din care să facă parte elita: pedagogilor, psihologilor, specialiştilor în varii discipline, profesori cu experienţă la catedră, manageri, jurişti şi alţii, după nevoi, în vederea stabilirii obiectivelor educaţiei, procesul de învăţământ (planuri, programe, manuale şcolare), metodologia didactică, tehnologia didactică, raporturile profesor-elev, evaluarea randamentului şcolar, disciplina şcolară, organizarea sistemului de învăţământ.

După două decenii, singurul program de modernizare a învăţământului, necesar, unitar, coerent şi pe termen lung, acceptat de toate forţele politice să fie aplicat în viaţă,indiferent de culoarea politică a guvernului este cel elaborat de Cancelaria preşedintelui României, Traian Băsescu. Nu ştiu dacă se mai ţine seama de acest document, fiindcă unele interese sunt deasupra viitorului României.

La sfârşitul anului trecut a revenit în funcţia de ministru al învăţământului doamna Ecaterina Andronescu, sensibilă la nevoile pecuniare ale şcolii şi dascălilor săi. Bucuroasă şi emoţionată până la lacrimi când s-a votat legea salarizării cu 50%, însă aplicarea legii în viaţă se face pe târguială, salvată de… criză.

Noua conducere a învăţământului se pare că este dornică să facă unele remedieri în domeniu, cum ar fi anularea tezelor naţionale, reducerea numărului de ore la unele clase, având loc un adevărat război mediatic şi sindical, pentru înlăturarea unor discipline, ori reducerea numărului de ore la alte materii, introducerea examenelor pentru intrare în liceu, elaborarea unui manual unic.

Opinăm pentru un singur manual realizat pe temeiuri ştiinţifice, cu un număr de noţiuni ce pot fi însuşite într-o oră de curs, după vârstă, capacitatea de înţelegere, analiza şi sinteza fenomenelor ştiinţifice de către şcolari. Un manual greu şi greoi, stufos, va îndepărta copilul de acel obiect de studiu. Insist asupra înţelegerii corecte a noţiunilor de către şcolar, deoarece ele, noţiunile sunt treptele care duc spre vârful ştiinţei, sunt harta şi ghidul de orientare prin hăţişul greu, dar plăcut al cunoaşterii. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv este suficient un singur manual, bine făcut, al doilea şi al treilea intră în sfera afacerilor, a risipei de bani.

Domnilor guvernanţi, a sosit timpul ca după două decenii de bâjbâială prin şcoala românească, ca în oala cu ciorbă de potroace, pentru a vă ostoi beţia puterii politice să înceteze. În fruntea şcolii să aşezaţi o minte limpede, pragmatică, capabilă să muleze învăţământul pe tradiţia şi psihologia românului, să fie aerisit şi uşurat de balast, inutil, pentru a deveni suplu şi folositor viitorului României. În şcoală să domine ştiinţa şi nimic altceva.

Ofilat Varvari