Raport privind analiza indicatorilor statistici înregistraţi de Poliţia oraş Năsăud în anul 2012

Date generale privind competenţa teritorială

Oraşul Năsăud este aşezat în partea central nordică a judeţului şi împreună cu cele două cartiere, Liviu Rebreanu şi Luşca, ocupă o suprafaţă de 4325 ha (43,25 kmp), având o populaţie de 10.582 locuitori. Competenţa Poliţiei oraşului Năsăud cuprinde şi zona rurală înconjurătoare a oraşului formată din cele 21 de comune, care are suprafaţa totală de 2178,88 kmp şi 78.303 locuitori. Astfel, Poliţia oraş Năsăud are în competenţă teritorială 40,93% din suprafaţa judeţului, unde locuiesc 31,98% din populaţia judeţului. Poliţia oraş Năsăud se învecinează cu judeţul Maramureş la nord şi nord-vest, Suceava la est, Poliţia municipiului Bistriţa la sud şi Poliţia oraşului Beclean la sud-vest.

Activitatea de prevenire
În anul 2012, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraş Năsăud, în cadrul activităţii de prevenire, şi-au canalizat activităţile în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite în cele două priorităţi naţionale de prevenire, şi anume, Prevenirea delicvenţei juvenile şi victimizării minorilor, respectiv, Prevenirea infracţiunilor de furt. De asemenea, au fost desfăşurate activităţi şi în cadrul priorităţii locale de prevenire Scutul Pădurii.
Majoritatea activităţilor de prevenire au fost desfăşurate în cadrul campaniilor de prevenire dispuse la nivel naţional sau judeţean din care exemplificăm Prevenirea Furturilor din societăţile comerciale, Prevenirea furturilor din case în construcţie şi case de vacanţă, Prevenirea furturilor de biciclete, Prevenirea furturilor de şi din auto, Şcoala altfel, Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare, Tu decizi, votează legal.

Evoluţia criminalităţii
Infracţionalitatea sesizată
În anul 2012 au fost sesizate un număr total de 237 de infracţiuni, faţă de 218 câte au fost sesizate în anul 2011, înregistrându-se astfel cu 19 de infracţiuni mai mult, ceea ce reprezintă 8,72%. Din totalul de 237 de infracţiuni, 13 sunt de natură economico-financiară, 135 sunt de natură judiciară şi 89 sunt infracţiuni de altă natură.

Infracţionalitatea stradală sesizată
Infracţionalitatea stradală sesizată a înregistrat un trend descendent în anul 2012 de la 7 infracţiuni sesizate în 2011 la 4 infracţiuni sesizate în 2012 (-3 fapte, ceea ce reprezintă – 42,86%). Au fost: 1 furt din societate comercială, 1 furt de auto de folosinţă, 1 furt din auto şi 1 ultraj contra bunelor moravuri.

Infracţionalitatea constatată

În anul 2012 au fost constatate 107 infracţiuni, cu 9 mai puţin faţă de anul 2011, reprezentând o scădere de 7,76%.

Circulaţie rutieră

Referitor la principalul indicator de activitate, şi anume, reducerea numărului de accidente cu victime, concluzia cea mai importantă este aceea că în perioada analizată riscul rutier în oraşul Năsăud este în creştere, fapt rezultat atât din creşterea numărului de accidente grave de la 3 la 6, cât şi din numărul de persoane decedate de la 0 la 3. În cazul persoanelor rănite grav se înregistrează o uşoară scădere de la 4 la 3, iar a răniţilor uşor de la 13 la 8 în anul 2012. Au scăzut cu 3 şi accidentele de circulaţie uşoare produse pe raza oraşului de la 11 la 8.
În total, în anul 2012, poliţiştii rutieri au constatat în flagrant un număr de 33 de infracţiuni la regimul rutier (faţă de 44 în 2011) au aplicat 3007 (-1711) sancţiuni contravenţionale în valoare de 386155 lei, din care 2961 la OUG 195/2002, 13 la Legea 61/1991, 1 la Legea 12/1990, 1 la Legea 171/10 şi 31 la alte acte normative. De asemenea, au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice un număr de 187 permise de conducere (faţă de 179 în 2011), din care 45 pentru alcool şi 32 certificate de înmatriculare. Au confiscat bunuri în valoare de 5.000 lei. Au fost soluţionate 7 petiţii şi 23 lucrări cu caracter general, a fost încheiat un parteneriat cu Şcoala Generală „Mihai Eminescu”, au fost efectuate 24 şedinţe în şcoli, 8 activităţi cu patrula şcolară şi au fost efectuate 18 controale la unităţile service. Activităţile preventive au fost popularizate prin mass-media locală în 5 cazuri.

Investigaţii criminale
La nivelul formaţiunii au existat două mandate de executare a pedepsei închisorii în lucru, a fost înregistrat 1, fiind soluţionate 3, unul prin executare efectivă şi 2 prin clasare.
Au fost depistate 2 persoane urmărite general, respectiv, o persoană plecată voluntar de la domiciliu şi o persoană cu MEPI emis de Judecătoria Ilfov. Au fost efectuate 24 supravegheri judiciare, fiind clarificată situaţia a 4 persoane dispărute.

Ordine publică

Au fost executate un număr de 67 acţiuni cu efective lărgite. În cadrul acţiunilor executate şi a activităţii de patrulare executată pe raza oraşului Năsăud au fost constatate un număr de 12 infracţiuni flagrante (4 furturi şi 6 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, 1 la Legea 61/1991 şi 1 la Legea 126/1995), au fost aplicate în număr de 1245 (+527) sancţiuni contravenţionale în valoare de 197.170 lei, din acestea 639 la Legea 61/1991, 402 la OUG 195/2002, 149 la Legea 12/1990, 7 la Legea 333/2003, 4 la Legea 171/2010 şi 44 la alte acte normative. Au fost reţinute 4 permise de conducere, a fost depistat un urmărit general şi au fost confiscate bunuri în valoare totală de 1540 lei (5 mc lemn şi 200 lei).
În anul 2012, poliţiştii au intervenit la 432 evenimente sesizate prin SNUAU 112, timpul mediu de reacţie încadrându-se între 1-5 minute.
Au fost consiliate 345 potenţiale victime, au fost identificate şi aplanate 109 stări conflictuale, au fost organizate 9 şedinţe la asociaţiile de locatari, au fost organizate 235 activităţi în unităţile de învăţământ şi în zona adiacentă acestora.

Activitatea de cercetare penală

Colaborarea Poliţiei oraş Năsăud cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud s-a realizat în condiţii foarte bune, poliţiştii judiciari desfăşurând activitatea de cercetare penală în dosarele penale sub directa supraveghere a procurorilor: 324 dosare penale, din care 193 lucrări penale, 166 cu propunere de neîncepere a urmăririi penale, 25 fiind conexări şi 2 declinări şi un număr de 131 cauze penale. Din cele 131 de cauze penale înaintate la parchet, 50 au fost înaintate cu propunere de trimitere în judecată, 45 – scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea art. 18 ind. 1 Cod Penal, 5 – scoatere de sub urmărire penală, 3 – încetarea urmăririi penale, 24 – clasare şi4 conexări.

Cooperarea instituţională şi interinstituţională

În anul 2012, Poliţia oraş Năsăud a colaborat bine cu toate celelalte instituţii de pe plan local, respectiv, Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, Judecătoria Năsăud, Primăria oraşului Năsăud, Detaşamentul de Jandarmi Năsăud, Secţia de Pompieri Năsăud, Administraţia Finanţelor Publice Năsăud, Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidenţa Persoanei Năsăud, unităţile de învăţământ, ocoalele silvice, Registrul Auto Român.

Secţia de Pompieri Năsăud – anul 2012

Activităţi desfăşurate
Pe parcursul anului s-au derulat o serie de evenimente, cum ar fi:
* Împlinirea, în luna septembrie, a 20 de ani de la înfiinţarea în oraşul Năsăud a subunităţii de pompieri;
* Comunicări de ordine, acte, dispoziţii, normative noi apărute şi proceduri;
* Efective din cadrul secţiei au participat la concursurile faza pe inspectorat desfăşurat în municipiul Bistriţa;
* În primul trimestru s-a desfăşurat şi încheiat activitatea de îndosariere şi arhivare a documentelor;
* Modul de pregătire a personalului subunităţii a fost verificat prin: controale inopinate, controale tematice.
* Din totalul efectiv de 62 persoane care au fost evaluate la finele anului 2012 s-au obţinut următoarele calificative: 33 – Foarte Bun şi 29 – Bun.
Exerciţiile planificate în anul 2012 nu s-au realizat datorită restricţionării consumului de carburanţi.
* 13 septembrie, „Ziua Pompierilor din România”, a fost marcată de diverse activităţi dedicate acestei zile;
* A fost organizată ziua porţilor deschise cu ocazia: o altfel de şcoală, zilei pompierilor, aniversarea a 20 de ani;
* S-a executat inventarierea bunurilor şi materialelor.
* Recunoaşterile preliminare la localităţile şi obiectivele din raioanele de intervenţie nu s-au executat conform planificării;
* Un număr de 6 subofiţeri au participat şi absolvit cursul în acordarea primului ajutor calificat şi descarcerare;
* Un subofiţere a trecut în rezervă, fiind declarat inapt de comisiile medicale;
* În urma absolvirii Şcolii Militare de Pompieri, a fost repartizat secţiei un subofiţer;
* Participarea la activităţi de ecologizare;
* S-a participat la diferite activităţi sportive organizate de I.G.S.U.: minifotbal, tenis cu piciorul, şah;
* Una din misiunile importante care s-a derulat în trei etape pe perioada anului a fost asigurarea pazei secţiilor de votare cu ocazia: alegerilor locale, referendumului şi alegerilor parlamentare. Pe timpul acestei misiuni a participat întreg efectivul secţiei.

Îndeplinirea misiunilor

În perioada supusă evaluării, activităţile desfăşurate de către personalul din cadrul Secţiei de Pompieri Năsăud şi-au concentrat eforturile pentru îndeplinirea cu eficienţă sporită şi maximă a misiunilor ce le-au revenit potrivit competenţelor. S-a materializat prin participarea la un număr de 901 situaţii de urgenţă faţă de cele 695 din anul 2011, ponderea mare fiind înregistrată la intervenţiile de prim ajutor medical – 790 în 2012, respectiv, 557 în 2011.
2011 2012
Intervenţii de prim ajutor medical: 557 790
Incendii 71 61
Descarcerare 8 9
Alte situaţii de urgenţă: 59 41

Valorile estimative apărute în urma evenimentelor au fost: bunuri distruse în valoare de 780.780 lei şi bunuri salvate în valoare de 4.784.000 lei.

Detaşamentul 3 Jandarmi Năsăud

La nivelul subunităţii din Năsăud, pe parcursul anului 2012, s-au executat o varietate mare de misiuni, atât de asigurare cât şi de menţinere a ordinii publice atât independent cât şi în cooperare cu alte instituţii, iar ţinând cont de faptul că subunitatea de ordine publică este formată din 6 subofiţeri, rezultatele sunt prezentate în situaţia de mai jos:
a. Misiuni de menţinere a ordinii publice:
a.1. Patrule independente executate în mediul urban:
- nr. misiuni = 264
- nr. patrule = 357
- efective folosite = 719
- persoane sancţionate: - cu avertisment scris = 54
- cu amendă = 77
- val. amenzi 19.405 lei
a.2 Patrule mixte executate în mediul urban:
- nr. misiuni = 52
- nr. patrule = 84
- efective folosite = 104
- persoane sancţionate: - cu avertisment scris = 5
- cu amendă = 8
- val. amenzi 2.400 lei
a.3. Acţiuni executate în zona instituţiilor de învăţământ:
- nr. misiuni = 40
- nr. patrule = 48
- efective folosite = 49
b. Misiuni de asigurare a ordinii publice:
b.1. La manifestări cultural-artistice, religioase, sportive, pe timpul campaniilor electorale, pe timpul desfăşurării alegerilor/referendum etc.
- nr. misiuni = 60
- nr. patrule = 115
- nr. localităţi = 41
- efective folosite = 286
- persoane sancţionate: - cu avertisment scris = 0
- cu amendă = 3
- val. amenzi 1.400 lei
c. Acţiuni în cooperare cu alte instituţii:
c.1. Cu executorii judecătoreşti:
- nr. misiuni = 6
- nr. patrule = 7
- nr. localităţi = 6
- efective folosite = 7
c.2. Cu organele administraţiei publice locale:
- nr. misiuni = 35
- nr. patrule = 56
- efective folosite = 103
- persoane sancţionate: cu avertisment scris = 37
- cu amendă = 19
- val. amenzi = 8.070 lei
- val. bunuri confiscate =m 3.090 lei
c.3. Cu Oficiul Român pentru Imigrări:
- nr. misiuni =2
- nr. patrule = 2
- nr. localităţi = 1
- efective folosite = 4
c.4. Cu alte instituţii (ANPA, ORDA, APNMR, AJVPS, ISV, ITM etc.):
- nr. misiuni = 15
- nr. patrule = 17
- nr. localităţi = 19
- efective folosite = 34
c.5. Punerea în aplicare a mandatelor de aducere:
- nr. misiuni = 19
- nr. patrule = 21
- nr. localităţi = 15
- efective folosite = 38

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5