Răspuns întârziat

Când este vorba de mizeria morală nimic nu mă mai surprinde. Nu de mult timp, un amic îmi spune că mi-a văzut numele pe o listă întocmită de europarlamentarul Tokes Laszlo, pe internet. Motivul ar fi acela că am urmărit persoane din Biserica Reformată, preoţi şi mireni, ca ofiţer de securitate.

Şi ce este cu asta? Orice organ care apără Siguranţa Naţională urmăreşte persoane suspecte de acţiuni contrare statului în care trăieşte sau chiar din alte state, indiferent dacă aparţine vreunui cult religios sau nu. Securitatea nu a avut treabă cu biserica, indiferent care ar fi fost ea, cu excepţia celor interzise prin lege.

Cine îi obligă pe preoţi sau enoriaşi să încalce legile instituite într-o ţară sau alta?

Dar alta este problema. Se ştie că domnia sa, în loc să se ţină de cele sfinte, se ocupa cu alte probleme. Desfăşura acţiuni ostile bisericii reformate în însăşi interiorul acesteia. Cum se poate explica, altfel, lupta dusă de T.L. împotriva protopopului Lapoşi din Dej şi a episcopului Pap din Oradea. Învinuirea: că ar fi informatori ai securităţii. Nu ştiu ce au fost, dar ştiu că T.L., după 1989, după tristul episod „Timişoara” a ajuns el episcop de Oradea, iar documentele publicate de mass-media îl deconspiră, pe bază de date certe, ca agent al Serviciului de informaţii maghiar, adică că şi-a trădat ţara al cărui cetăţean era. Episodul Timişoara, care în mod fals l-a prezentat ca erou al aşa zisei „revoluţii spontane române”, în fapt, a fost capsa care a detonat explozia unei încărcături amorsate de cei pentru care lucra.

Ofiţerii care au fost pârâţi (cui oare?), ca securişti, îşi apărau ţara pe care duşmanii ei au trădat-o, inclusiv părintele capelan la Dej.

Domnul care face delaţiunea publică s-a transformat într-un fel de „latratores” prost informat.

Exemplu: în 1988 când mă trece pe listă ca şef birou şi căpitan, erau de fapt locotenent colonel în rezervă, dat afară din 1987 pentru că am semnat o declaraţie prin care garantasem întoarcerea din RFG a cumnatului meu, sas de origine. Primul aspect. Al doilea motiv a fost cel al unui nonconformism faţă de unele ordine pe care le consideram neavenite cu implicaţii politice majore în societate. Pentru acest motiv am fost urmărit, prin dosare de urmărire informativă. Spre documentare, consultarea CNSAS-ului este oportună.

Ca să nu fiu numai eu în cauză, altă gafă impardonabilă este afirmaţia că lt. col. Mostan Ion, şeful biroului de contraspionaj făcea acelaşi lucru. Nu! Cine este de vină că a lucrat cetăţeni români de naţionalitate maghiară şi creştini reformaţi pentru furnizarea de informaţii unui stat străin, nu neapărat Ungaria şi, culmea ironiei proastei informaţii, căsătorit cu o unguroaică, un om ce merită toată cinstea şi consideraţia.

Declaraţia făcută de un europarlamentar, care reprezintă România, de Ziua Naţională a ţării al cărui cetăţean este, că poartă doliu, cu referire la Trianon, defineşte adevărata faţă a unui om care a făcut şi face numai rău ţării.

Democraţia mă obligă să accept şi să respect funcţia d-lui Tokes Laszlo, dar nu şi persoana ajunsă demnitar al unei ţări pe care o urăşte profund. Un paradox al politicii româneşti; să te reprezinte duşmanul.

I. Ene

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5