Pactul lui Klaus Iohannis cu extremiștii maghiari

Victor Lazăr (1869 – 1935), profesor, bibliotecar, scriitor și ziarist român, membru fondator al ASTREI.Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 – 1919).
Suferințele Românilor din Ardeal au fost mari și necurmate de când au început Un­guri și Sași, mai târziu și Șvabi, să pătrundă cu încetul pe pământul nostru, începând dela râul Tisa spre Răsărit, unde se află Dacia noastră. În veacul al 13-1ea și al 14-lea, prigonirile erau îndreptate mai ales contra religiei noastre răsăritene și contra organizației noastre administrative și judecătorești. Atunci am pierdut partea cea mai mare dintre boierii și fruntașii noștri, cari au trecut la lege străină, apoi s’au prefăcut în Unguri, ca să nu-și piardă moșia și drepturile boierești. Deodată cu aceasta a început și iobăgia grea pentru poporul dela sate. înăsprită tot mai mult în veacurile următoare. Iobăgia a devenit tot mai aspră începând din secolul al 15-lea pâna în al 19-lea, când în anul 1848 am scăpat de ea.
În veacul al 16-lea a mai dat și altă pacoste peste noi. În unele țări din Apusul Europei s’au iscodit legi religioase ereticești, pe cari le-au primit la not în Ardeal toți Sașii și partea cea mai mare dintre Unguri. Sașii s’au făcut luterani (evangelici), Ungurii calvini (reformați} și unitari. Căpeteniile Ungurilor au știut să silească și pe Români să se lapede de religia lor și să se facă reformați sau calvini. Pe nobilii sau nemeșii, cari mai rămăseseră cu credință în legea românească, dar și pe ceice se făcuseră catolici au reușit să-i calvineze, căci altminteri aceștia și-ar fi pierdut dreptupile boierești. N’au reușit însă cu poporul dela sate căci numai în puține locuri s’au calvinit țărani români deveniți apoi unguri.
Domnitorii unguri ai Ardealului (dela 1526 până pe la 1700) nu s’au lăsat însă de gândul de a calvini și maghiarizà cu sâla pe Români. Mitropolitul Românilor a fost pus sub supravegherea episcopului calvin, care își zicea episcop ortodox. Ținuturi întregi în Caraș-Severin, la Hațeg, Orăștie, Făgăraș, Maramurăș au fost scoase de sub conducerea mitropolitului românesc și puse sub a celui calvin. Aceia dintre mitropoliții ro­mâni, cari se împotriviau, erau alungați din scaunul arhieresc și întemnitați, cum a pățit Ilie Iorest și Sava Brancovici. S’au înființat câteva școale calvinești anume pentru stricarea sufletească a Românilor, s’a tipărit și un catehism calvin în limba românească plin de învățături ereticești. Au oprit apoi pe preoții românești să facă slujbele mân­găitoare de suflet obișnuite în biserica noastră, cum e maslul și sfeștania, au dat porunci să nu se mai boteze pruncii cu apă sfințită, să nu mai fie sfânta Cruce în biserică, nici icoane sfinte. Legea românească a fost declarată numai tolerată, adecă numai suferită în Ardeal, iar legi cu drepturi erau socotite numai cea romano-catolică, reformată (calvină), luterană (evanghelică) și unitară.
Văzând că poporul român nu se lapădă de legea adevărată, au iscodit asupriri de altfel. În Camera (dieta) Transilvaniei, unde se adunau numai nobilii (nemeșii) unguri și cei maghiarizați, apoi reprezentanții Sașilor și ai Săcuilor, s’a votat legea, că pe Ro­mâni îi rabdă în Ardeal numai cât timp le place celor ce stăpâniau țara aceasta. O altă lege hotărà, că Românul nu e iertat să aibă altă avere decât brațele, cu cari să muncească pentru boieri. Din averea mișcătoare a iobagilor morți, nobilul lua două din trei părți, ca să nu se poată înstări urmașii celor ­răposați. Nobilul îi putea lua chiar și moșia. Fetele nu puteau moșteni fără învoirea no­bilului (nemeșului, domnului de pământ) nimlc afară de haine. Unii nobili opriau fetele și văduvele române dela măritat, numai ca să se pustiească neamul românesc, atâta frică aveau că odată și odată tot vor ajunge Românii la dreptate și libertate. Țăranii erau legați de gliie, lipiți pământului, adecă nu se puteau mutà de pe o moșie nemeșască pe alta. Ei, cu soțiile și copiii lor, munciau moșia nobilului, lucrau în curtea lui, uneori săptă­mâna întreagă, așa că nu-și puteau vedeà și de pământul și vitele lor. Afară de munca aceasta trebuiau să facă nobilului daruri: vaci, caș, unt, grâu, fân, ouă, pui, găini, a zecea parte din porci, din miei, oi, din mierea dela albine. Tot țăranii făceau ser­viciu militar, ei plătiau dările. Românii erau opriți de-a aveà arme, de-a umblà călare, de-a purtà haine de postav și cămăși de pânză. În veacul al 17-lea, principele Ar­dealului, Apafy, a oprit pe Români să mai cumpere pământ, întocmai ca guvernul unguresc din anii 1917 și 1918, în timpul răs­boiului celui mare. În orașe, înlăuntrul zidu­rilor de împrejmuire, Românilor nu le erà iertat să se așeze. În Sibiu obișnuiau cei din Sfatul (consiliul) săsesc al orașului să poruncească din când în când să se dea foc caselor Românilor așezați în afară de ziduri, dacă li se părea că prea se înmulțesc. Carte rar de puteà învățà Românul și și atunci numai dacă aveà să se facă preot. Într’o ședință a Camerei ardelene, puțin înainte de 1848, un nobil ungur a propus, ca Românilor să li se înlesnească cât mai mult beutura rachiului (vinarsului), care cu siguranță îi va prăpădi cu timpul.
Chiar și conducătorii Sașilor așezați printre noi în număr mic au prigonit pe Români tot cu gândul de-a opri înmulțirea și întărirea lor economică. Cea dintâiu legiuire din veacul al 13-lea, care cuprinde drepturile lor, spune apriat, că și ei se pot folosi de munți, de păduri, de pășuni și de apele curgătoare împreună cu Românii. Cu timpul, mai ales după ce s’au întovărășit mai strâns cu nobilii unguri și cu reprezentanții Săcuilor – tovărășie numită Uniunea celor trei națiuni, a nobililor, Săcuilor și Sașilor – au început să răpească pe seama lor tot mai mult din Pământul regesc cum se numià teritorul, pe care li s’a îngăduit să se așeze. Apoi au oprit pe Români să mai voteze la alegerea juzilor regești, cari erau căpeteniile scaunelor (județelor), i-au silit să deie a zecea parte (dijmă) din bucate și vin preoților săsești. Românilor le erau oprite meseriile, ca să nu facă concurență meseriașilor sași. Rășinărenii erau siliți să-și vândă lâna postăvarilor din Cisnădie, ca să nu facă postavuri și alte țăsături de lână pentru vânzare. Românului nu-i era iertat să facă un car întreg, ci numai cârpituri la car. Când se înmulțeau Românii prea tare într’o comună, în care erau și Sași, venià poruncă dela căpeteniile săsești să dea foc caselor românești și pe Români să-i alunge. În Săliștea Sibiului au încercat cu armata să-i silească pe bătrânii satului să iscălească un document, prin care Românii de acolo să se declare iobagi ai județelor din Sibiu. Românii s’au împotrivit și atunci au fost împușcați 18 inși, dar tot nu s’au lăsat. Toate aceste fărădelegi se făceau împotriva legii vechi a Pământului regesc, locuitorii căruia, Români sau Sași, aveau drepturi egale.
De veacuri întregi, străinii pripășiți pe pământul nostru românesc, aveau numai batjocuri la adresa Românului, cercând ca prin ele să-i nimicească mândria îndreptățită de Român, ca doară-doară Românul va ajunge la convingerea, că el e născut să fie rob!
Suferințele Românilor n’au încetat nici după încetarea iobăgiei în 1848, mai ales nu dela 1867 încoace, când Ardealul a ajuns sub cârmuirea guvernelor ungurești din Bu­dapesta. Acestea nu numai, că n’au înființat școale de stat, în cari să se învețe și ro­mânește după cum cereà chiar legea votată de parlamentul unguresc, dar au închis sute și sute de școale românești, în sate curat românești, înființând în locul lor școale în cari se învățà numai ungurește. Pentru Ar­deal, unde Românii erau și sunt și acum cei mai mulți la sate, au făcut o lege electorală, care da drept de vot numai țăranilor, cari plătiau o dare de nouă ori mai mare decum plătiau țăranii din Ungaria. În felul acesta numărul alegătorilor români era mic și în multe ținuturi biruiau la alegeri străinii, cari aveau majoritatea la orașe, unde toți câr­pacii și scriitorii flămânzi aveau drept de vot.
Gazetele (foile) românești cari protestau contra asupririi Românilor erau prigonite fiind pedepsite de tribunalele ungurești cu sume mari de bani, iar redactorii lor vârâți în temnițele dela Cluj, Seghedin și Vaț. Ca să spargă fața românească a Ardealului, au adus coloniști unguri de pe Pustă și Ciangăi (unguri) din Bucovina, întemeind sate ungurești printre Români. Pe țăranii unguri îi ajutau cu sume mari de bani, cu vite de soiu bun, le făceau case frumoase, iar pe Români îi împiedicau dela orice înaintare economică și culturală.
Toată munca stăpânitorilor unguri erà îndreptată spre nimicirea neamului românesc și prefacerea Românilor în Unguri, adecă maghiarizarea lor.
Iată de ce chinuri au scăpat Românii din Ardeal prin răsboiul de desrobire din 1916 – 1919!