Războiul ”fluturilor”. Nagorno-Karabach sau învățămintele unui tip nou de războaie

Cu strângere de inimă am urmărit  conflictul din sudul Caucazului, între două entități statale care ar fi putut da un exemplu de bună vecinătate, nu de contrariu. Asta, dacă n-ar fi fost la obârșie creionul „tătucului” Stalin, satrapul popoarelor din fosta Uniune Sovietică. El a hotărât ca în sudul anticului stat Armenia (Hayastan), primul stat creștin din lume, proclamat în 301, să fie o enclavă a vecinului Azerbaidjan, enclavă mare cam cât două județe de-ale noastre, făcând-o vecină cu Turcia, iar în statul azer o enclavă armeană, nu departe de statul mamă, Armenia. Mă rog, vechea rețetă de învrăjbire a popoarelor,spre buna stăpânire a Rusiei, care și în acest război a vândut arme atât armenilor cât și azerilor, impunând apoi un acord ambelor părți.

  Îndată ce colosul de argilă înghețată al Uniunii Sovietice s-a  prăbușit, cele două state vecine s-au proclamat independente.  Propunerile armene de a face un schimb între teritoriile celor două enclve, nu au fost pe placul  azerilor de la Baku. Între 1992-1994, Armenia, spijinită de Rusia, a purtat un război împotriva Azerbaidjanului (având și o bază militară rusă), unindu-se cu enclava Nagorno (pe Munte)

     Cu deosebire în ultimii zece ani, Azerbaidjanul a hotărât să se înarmeze, achiziționând tehnologii ultramoderne: din Spania (electronică antiradar), din Cehia (artilerie), din Turcia și Israel (drone de atac, recunoaștere și kamikaze), bugetul apărării statului azer fiind chiar mai mare decât întregul buget al Armeniei.

    Chiar și ca rezervă demografică, Armenia cu 3 milioane de locuitori este inferioară azerilor, care sunt mai bine 10 milioane și  au sprijinul integral al Turciei.

Conflictul demarat la finele de septembrie al anului trecut, pare să fi fost –cu probabilitate- inițiat de Azerbaidjan, care se va fi socotit destul de puternic militar să întoarcă situația generată de luptele din 1992-1994.

    Conflictul, încheiat relativ recent, printr-un acord impus de Rusia celor două state, consfințește dezastrul militar și teritorial al Armeniei înfrânte și  câștigul teritorial, militar și tehnologic al Azerbaidjanului, care recuperează  cu brio tot ce a pierdut cândva, incluzând cele șapte raioane și jumătate din enclava Nagorno-Karabach (inclusiv orașul strategic Sushi).

    Războaie s-au mai derulat îndestule, dar recentul conflict pare a fi unul aparte prin tehnologiile cu care s-a purtat,robotică, prin doctrinele militare și politice care  au stat la baza lui

     Pe de o parte a fost doctrina militară rusă a răxboiului convențional pentru această zonă, bazată pe tancuri, blindate, trupe motorizate, cu care  amenința Rusia vestul Europei în timpul Războiului rece. Am putea spune că e forța militară brută, în vreme ce Azerbaidjanul, ieșit de sub protectoratul moscovit, a apelat la tehnicile statelor NATO (plus Israel și Pakistan).

    Elementul de noutate este în primul rând folosirea  masivă a dronelor de recunoaștere și de asalt- (respectiv dronele turcești Bayraktar-TB2 capabile de a purta fiecare cinci rachete încărcate cu explozivi  de 15 și 50 kg). Plus drone de recunoaștere a situației frontaliere sau cele de tip kamikadze, care au distrus o baterie  rusească de S-300 și sistemele Pantsir-15. Spre exemlu, în primul atac azer s-au folosit 30 de drone, având roluri multiple.

    O flotilă de avioane ucrainene vechi, fără pilot, era direcționată spre cele mai puternice puncte de foc armene sau radare, sacrificând-o, dar astfel descoperind locațiile acestora, asupra cărora apoi, de sus, dronele de asalt executau un foc nimicitor. Pe ansamblu, se trage concluzia că motorizatele și unitățile de la sol pot fi copleșite de superioritatea aeriană a „fluturilor-killeri”. (  E bine că și la noi, la „Aerostar” Bacău, vom construi drone, modele israeliene.)

     Azerii au fost instruiți în academiile militare turcești și pakistaneze, după succesele înregistrate de Erdogan în Siria și Libia (tot împotriva tehnologiilor rusești).

   Dimensiunile reduse ale dronelor permit cvasiinvizibilitatea, spre deosebire de aviația clasică, la care se adaugă manevrarea acestora de la distanță, fără a risca în vreun fel personalul. Azerii au folosit adevărate roiuri de drone, fluturi killeri, cu care au copleșit forța blindatelor și motorizatelor armene, altfel impresionante statistic (185 tancuri diastruse, coloane întregi de motorizate, 75 baterii lansatoare de rachete),20.000de trupe rămase în încercuire. Practic, un dezastru militar.

 Tacticile multiforme azere au inclus  și comandourile de sabotori, după modelul folosit în Afganistan de NATO. După primele breșe în front, erau infiltrate grupe de comando prin desantare,  stârnind panică și degringoada forțelor armene în orașe sau pe front, creând impresia că inamicul e pretutindeni.

 Să adăugăm la acestea, că Armenia nu a putut disloca trupele sale complet, ținându-le pe graniță masiv, de teama că o va ataca Turcia la sud.

   Războaiele ce se vor mai duce în viitorul proxim, limitate zonal, să sperăm, vor accentua rolul dronelor de toate tipurile și mărimile, incluzând tehnologiile fără personal din  aer și la sol.

  După cum rezultă din mass-media, Rusia dezvoltă în prezent o dronă uriașă, capabilă a transporta 20 de tone de capacități distructive –rachete și bombe-, îm conlucrare cu bombardierul Su-57 și el în fază de dezvoltare. Pierderea unei astefl de monstru  tehnologic ar fi însă prea costisitoare.  Dronle –fluturi mici și mijlocii-  vor hotărî soarta viitoarelor conflicte, dacă vor dispune, desigur,  și de relația satelitară.

                                      Prof. Vasile Găurean