Realitatea secundă (5)

Dorinţa spectacolelor de teatru a fost şi un reflex al împotrivirii într-o lume a cărei administraţie era ostilă românilor din Transilvania vremurilor austro-ungare. În întâmpinarea acestei nevoi au venit pretutindeni oameni de vocaţie şi care au perseverat în această postură tocmai pentru că, în mod firesc, au primit sprijinul, adeziunea colectivităţilor cărora le aparţineau.
Un exemplu grăitor este faimosul preot Ioan Baciu, născut la Şoimuş, deci pe Valea Şieului, apoi paroh al bisericii greco-catolice din satul natal, dar deloc potolit în a sluji zeiţa Thalia. Conduita sa a emanat pe toate văile acestei zone. După turnee prin Transilvania şi peste Carpaţi, după spectacole de teatru de-a lungul spaţiului năsăudean, tânărul preot Ioan Baciu revine la Şoimuş, unde înfiinţează un cor ţărănesc, o echipă de teatru şi alta de dansuri (1883).
Anul 1884 e unul de referinţă, Ioan Baciu organizând la Şoimuş o serbare de amploare. În acelaşi an Simeon Moldovan provoca o manifestare culturală memorabilă la Beclean. A fost în bune relaţii de colaborare cu Ion Pop Reteganul, dar şi cu Simeon Moldovan, căci şi preotul din Şoimuş a făcut parte dintre cei care, în 1892, au plecat la Viena pentru înmânarea Memorandumului împăratului Austro-Ungariei.
„Neastâmpăratul” Ioan Baciu va săvârşi nenumărate alte fapte în domeniul teatrului: înfiinţarea unui teatru popular la Şoimuş, publicarea unor studii de teatrologie, organizarea unor întâlniri sub egida Astrei.
Cât despre venerabilul dascăl de la Beclean, ultima ştire pe care o am este extrasă din cartea lui Nicolae Iorga: „Neamul românesc în Ardeal şi Ţara Ungurească la 1906”. În drum spre Năsăud, aşteptând să i se pregătească o trăsură, marele cărturar e găzduit de Simeon Moldovan, acum pensionar.
E potrivit să mut colimatorul spre altă vale din acest est transilvan – a Ilvelor. Căci, la Leşu, în 1907 are loc prima reprezentaţie de teatru din istoria „diletanţilor” leşeni. În şcoala veche din Leşu (în pavilionul de joc) se desfăşoară premiera locală a piesei „Ruga de la Chizătău”, de Iosif Vulcan. Unul dintre interpreţi este dascălul Nechita Cotuţiu (în rolul lui Efta Marcu).
Numele acesta revine (în pachetul de documente de la arhivele bistriţene) într-un convocator (Leşu, 27 aug. 1921), referitor la organizarea anului şcolar, redactat şi semnat de Nechita Cotuţiu. Peste doi ani este pensionat şi se stinge din viaţă în acelaşi an (1923).
Ambiguitatea poate fi un ingredient pentru alcătuirea unei biografii. Peste 9 ani apare un raport despre spectacolul ( de Sf. Petru) cu piesa „Duşmanii”, de Nicolae Ţintaru, text semnat de… Nechita Cotuţiu. Cercetătoarea Veronica Oşorheian aruncă o îndoială: s-ar putea ca raportul să fi fost alcătuit de feciorul dascălului decedat. Din familia învăţătorului originar din Diug au rezultat şase copii, dintre care trei au fost şi ei învăţători: Ana, Macavei şi… Nechita (acesta, prezent în acte cu numele de Nechita N. Cotuţiu). Iată cum o consoană – N - poate lăsa un halou de taină…