Recitind „Predica de pe Munte”...

Mulţi, foarte mulţi privim viasţa creştină drept o povară, fiindcă sunt nişte reguli de comportament: fii bun, milos, cinstit, iubeşte pe Dumnezeu şi pe semeni şi pacea... Cel care vrea să le respecte, constată cu surprindere, de la o vreme, că este un om fericit şi chiar necazurile îl cam ocolesc. Ba încă se face şi o promisiune extraordinară: că vor moşteni o...Împărăţie şi părtăşia cu Dumnezeu şi cu oamenii sfinţi din veacuri, de-a pururi fericiţi...
Alţii, nu, ci vor să fie „liberi”, alegând de fapt calea cea mai spinoasă. Am familie şi caut amante, ajungând să am nu o familie, ci două sau chiar trei, cu copii şi tot tacâmul, fiindcă am avut o funcţie bănoasă. Am fugit de familie şi mi-am mai făcut încă una-două! Sunt oare chiar nebun? Nu era mai simplu să urmez porunca: „Să nu pofteşti femeia aproapelui tău”? Of, ce m-am prostit!! Acu e târziu şi...totdeauna apare un fatidic „Prea târziu!”
„Să nu furi!” / „Să nu ucizi!” sună poruncile Decalogului. Şi iată că te vezi la închisoare, în mari neplăceri financiare! Of! Ce bine era dacă ascultam porunca simplă, care-mi spunea că „atâta vreme cât eu nu mă ating nici cât negru sub unghie de ce nu e al meu, nici eu nu voi avea pagubă nici o aşchie”(zice înţelept dl. Vasile Ciuzan de la Năsăud )!
Ce este deci mai uşor? Nu e mare fericire să dormi liniştit şi nu sub coşmarul grijilor?
Cuvintele Mântuitorului, rostite acum circa două mii de ani sunt tot atât de vii ca şi cum le-am auzi chiar astăzi: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pre voi, căci jugul meu este bun şi povara mea este uşoară.”