Ritualul ciubărului, explorat de etnologul Eleonora Sava

La Editura Limes din Cluj-Napoca a apărut volumul “Explorând un ritual”, semnat de prof.Eleonora Sava de la catedra de Etnologie a Universităţii Babeş-Bolyai. Lucrarea prezintă un traseu al explorării unui ritual decupând o secvenţă din cercetarea unui etnolog. Un traseu în continuă desfăşurare care adună laolaltă note de teren şi comentarii, descoperiri şi interogaţii, încercări de sistematizare, teorii şi presupuneri, acţiune durativă niciodată încheiată. Nora Sava se ocupă de un obicei neexploatat până acum de către cercetători, datul cu ciubărul, ritual prin care unii oameni cred că pot fi identificaţi hoţii şi criminalii. Este un ritual practicat doar în caz de nevoie (când omului i s-a furat un cal, un miel, o oaie, mai nou portmoneul sau telefonul mobil sau, mai rău, i-a murit cineva în mod neaşteptat sau neelucidat). Principala sa finalitate este descoperirea răufăcătorilor. Cercetătoarea după ce a descoperit practica simbolică a încercat să găsească răspunsuri la întrebările clasice ale etnografiei, care este aria de răspândire până unde poate coborî în timp pentru găsirea unor indicii cu privire la vechime, care sunt variantele, morfologia, semantica ritualului explorat. Au fost notate peste 80 de localităţi în care obiceiul a fost sau mai este practicat, în judeţe precum Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Cluj, Alba, Mureş, Sibiu, Braşov şi Covasna, cercetarea întinzându-se pe durata a doi ani, cu ajutorul colegilor de catedră şi a studenţilor. Etnografia se intersectează cu etnologia şi antropologia juridică, sociologia cu psihologia şi psihosociologia, elemente din istoria dreptului cu elemente de religie populară. Lucrarea a prins contur în spaţiul privilegiat al cercetării de teren. Ajungându-se la umanizarea raporturilor eu-ei, adică între cercetători şi informatori, etnologul s-a situat pe o axă imaginară între etic şi emic, apropiindu-se de acea bună distanţă, de acea medie ideală între privirea îndepărtată şi privirea împărtăşită. Anchetaţii au numit întâmplările “poveşti adevărate”, marcând involuntar şi uşor oximoronii statutului lor bivalent. Naraţiunea se ţese în final din întâmplări şi răspunsuri, din lumini şi umbre, din imagini disparate şi interpretări ale acestora, din bănuieli şi confirmări, fiind rodul îmbinării unei multitudini de elemente la care participă o bună parte din colectivitate: păgubiţi, copile, părinţi, bătrâne, vecini, neamuri, uneori preotul. Istoria finală e cea care primeşte girul colectivităţii şi care începe să circule având valoare de adevăr sau de “poveste adevărată”. O carte de specialitate care ne introduce într-o lume în care lucrurile iau o anumită întrorsătură, pe alocuri inexplicabilă, pe alocuri mitică. Eleonora Sava se impune astfel ca un cercetător de prim rang al etnologiei româneşti.