“Rituri de trecere”, premiu naţional
Liga Scriitorilor Români a acordat premiile pentru cărţile publicate în 2012. Juriul din care au făcut parte scriitori cu experienţă a acordat premii la secţinulie poezie, proză scurtă, roman, critică literară, istorie literară, monografie, confluenţa artelor, eseu, spiritualitate, memorii, antologie, epigramă, reviste.
La secţiunea monografii cartea anului a fost desemnată cea semnată de bistriţenii Vasile V. Filip şi Menuţ Maximinian “Cultura tradiţională imaterială din Bistriţa Năsăud”, volumul I „Rituri de trecere” , Editura Eikon, 2012. Volumul face parte dintr-o serie de trei, care să acopere, la modul sintetic, întreaga Cultură tradiţională imaterială românească de pe teritoriul judeţului Bistriţa-Năsăud, aşa cum prevede un proiect derulat de Consiliul Judeţean şi Centrul Judeţean pentru Cultură. În volumul II vor fi prezente obiceiurile ciclului social şi calendaristic (de iarnă, primăvară, de vară, de toamnă), iar ultimul volum, al III-lea, va fi dedicat literaturii populare (poezie epică şi lirică, proză, paremiologie), asociate în mod tradiţional folclorului sau culturii imateriale. “Un proiect poate prea ambiţios pentru tradiţii, stadiul de dezvoltare şi, implicit, şansele de materializare ale unor astfel de cercetări în judeţul nostru. Ceea ce ne-a determinat să ne angajăm într-o astfel de întreprindere a fost faptul că judeţul nostru – cu zone etno - folclorice de o bogăţie recunoscută - era unul din puţinele din ţară care nu avea o asemenea sinteză” spun autorii în prefaţă. Cartea a ajuns deja la toate bibliotecile universitare din ţară, dar şi la instituţiile de specialitate, în muzee, fiind bine receptată de specialişti, care aşteaptă, cu nerăbdare, celelalte două volume.
La secţiunea proză scurtă premiul LSR a fost obţinut de Leon-Iosif Grapini, originar tot de pe meleagurile noastre, din comuna Şanţ, cu volumul “Capăt de linie “, apărut tot la Editura Eikon.
Autorii premiaţii vor putea să publice o nouă carte gratuit la Editura Napoca Nova.
Citiţi şi:
- „Riturile de trecere”, lansate în Sala Unirii din Alba Iulia, cu binecuvântarea IPS Irineu
- Cartea tradiţiilor bistriţene, lansată la Muzeul Etnografic al Transilvaniei
- Naşterea, nunta şi moartea, toate între coperţile unei cărţi
- Vasile V. Filip, Menuţ Maximinian- RITURILE DE TRECERE-1-
- Cu riturile de trecere pe urmele copilăriei
Comentarii
Felicitări celor doi autori. Așa se scrie istoria.
Eu pregătesc o istorie a televiziunii în Bistrița-Năsăud.
Adaugă comentariu nou