Să învăţăm întâi alfabetul suferinţei

Cineva veni la mănăstire şi ceru să vorbească cu un duhovnic cu mai multă pricepere. Când acesta îi fu trimis, i-a zis:

-Vreau să fac un pas despre care ştiu că nu se face nicidecum uşor. Vreau să renunţ la toată averea mea. S-o împart săracilor4 şi apoi să am grijă doar de sufletul meu.

-Ceea ce doreşti este un lucru deosebit, pe care Domnul IISUS îl dă ca sfat şi nu ca poruncă, deoarece nu toţi pot să urmeze această cale. Pasul acesta îl fac oamenii cu suflet mare şi chiar gândul de a face asta este plăcut lui Dumnezeu. Trebuie să ştii că viaţa întru sărăcie nu este lucru uşor şi e bine ca omul să se înveţe cu asprimile acestui fel de viaţă în lume sau la mănăstire. S-ar putea să ai pe urmă imense păreri de rău sau că ar fi trebuit poate să dai doar jumătate din avere. Ori deloc.

Înainte de a face pasul cel mare, trebuie să te obişnuieşti cu paşi mici: a dormi pe jos, a răbda de sete şi foame, a te mulţumi cu puţin, cum se cere în ascetism. Trecând cu bine aceste probe şi întărindu-te bunul Dumnezeu întru acestea mai mici, vei vedea dacă eşti în stare să faci pasul cel mare. Oamenii nu se apucă de citit dint-o dată, ci întâi desluşesc slovele, apoi formează cuvinte, propoziţii scurte şi abia apoi încep să citească. Să le facem toate cu multă înţelepciune, rugându-ne neîncetat la Dumnezeu să ne călăuzească paşii.

Omul puse la suflet toate aceste cuvinte şi mulţumind pentru sfatul cel bun, puse iar în cumpăna vieţii sale cele două mari cuvinte: „vreau” şi „posibil”?