SĂLĂOANUL NICHITA IGNAT, LUPTĂTOR LA PLEVNA

În casa grănicerului din Salva, Dumitru Ignat, zis Moldovanu, s-a născut la data de 14 septembrie 1829, al treilea copil pe nume Nichita. Nici părinţii şi nici naşii – Isidor şi Oniţa Bodescu n-au crezut că noul născut va avea o viaţă atât de bogată şi tumultoasă ca oştean, ca ofiţer al ”armiei române”.

Cum era tradiţia satului, a urmat şcoala primară în satul natal, unde s-a distins printre ceilalţi copii de o vârstă cu el. A continuat studiile la şcoala primară centrală din Năsăud, după care se presupune că a slujit timp de 4 ani ca şi cadet la Institutul Militar din Năsăud, bucurându-se de o strălucită pregătire militară.

La puţin timp după înrolarea lui în Regimentul al II-lea grăniceresc, a fost avansat la gradul de caporal, traversând evenimentele anilor 1848-1849, ataşat cauzei românilor din Transilvania care aveau nădejde şi reazăm în Districtul militar năsăudean. Tânărului de pe Sălăuţa, i-a fost dat să trăiască întreaga odisee a Batalionului grăniceresc, începând cu acel 11 iunie 1848, când fusese pus în marş continuu, până ce a căzut prizonier de război la Budapesta în împrejurarea dezarmării subunităţii.

În vara viitoare a reuşit să evadeze, întorcându-se acasă, la regimentul din care a plecat. Aici s-au petrecut alte evenimente, printre care şi desfiinţarea miliţiei de graniţă, însoţite de toate deziluziile provocate de măsurile habszburgice. El a fost alături de cei care nu se despărţiră de regimentul strămutat temporar la Alba Iulia, sub numărul 50. La data de 1 august 1851, fusese avansat la gradul de sergent major. După trei ani, respectiv la 12 iulie 1854, a fost avansat la gradul de sublocotenent clasa a II-a, apoi clasa I şi în luna iunie 1859 a obţinut gradul de locotenent.

Ofiţerul Nichita Ignat a fost nu numai militarul îndatorat serviciului şi obligaţiilor ostăşeşti, ci şi un om de aleasă cultură, încadrându-se în mişcări culturale româneşti din Transilvania, ca de exemplu, Astra şi Societatea română de cultură din Cluj, din anul 1861. A fost părtaş la conflictul dintre italieni şi austrieci din 1866, luând parte la bătălia de la Custozza din 14 iunie 1866, fiind chiar în linia întâi a celor ce asaltau colina, avându-l alături pe eroul din Leşu, George Pop, căzut la datorie pe aceste locuri, iar ofiţerul din Salva a fost rănit. În semn de recunoaştere a meritelor sale în decisiva luptă, fusese avansat la gradul de căpitan, chiar a doua zi.

Datorită Dualismului din 1867, adică a pactului dintre cele mai reacţionare forţe din Imperiul austro-ungar, a încolţit în sufletul său ideea de a trece munţii în ţara mamă, unde dorea să-şi pună frumoasele aptitudini în slujba neamului şi să-şi verse alături de alţi ortaci sângele pentru idealul românesc.

Trecerea munţilor şi stabilirea în România se săvârşi, ca urmare a unei lungi  corespondenţe  ce a avut-o cu ministrul de război I. C. Brătianu,  ce-i solicita grănicerului năsăudean înrolarea în armata română. Aceasta s-a înfăptuit la 2 noiembrie 1868, prin decretul domnitorului care-i acordă cetăţenia, repartizându-l în grad de căpitan la Regimentul 8 de linie, din Bucureşti. În anul următor, Ignat se căsătoreşte cu Matilda, fiica colonelului Emanoil Boteanu, cu care a avut patru feciori frumoşi ca brazii: Emanoil, Gheorghe, Nichita şi Mihail, care a slujit în armată, ajungând la gradul de general în armata României întregite.

Şi pe pământul românesc, ofiţerul din Salva a avut o comportare demnă, s-a dovedit un om plin de cinste şi modestie, respectat de inferiori şi superiori, fiind solicitat la organizarea tinerei armate, încredinţindu-i-se funcţii de răspundere în instruirea trupelor române.

După avansarea la gradului de maior, a fost numit comandant de batalion în Regimentul III de linie. Aici l-a găsit anul 1877, când a izbucnit războiul ruso-turc, fiind integrat în Brigada a III-a, comandată de colonelul M. Vlădescu. Trecu Dunărea cu întreaga armată operativă. Divizia lui, care avea în frunte pe colonelul Mihai Cerchez, intră în acţiune încercuind Plevna,  remarcându-se eroismul românilor, care au luptat alături de ruşi, luptă încununată de biruinţă. Acestei divizii i s-a predat Osman Nuri Paşa. După preluarea prizonierilor şi escortarea lor în ţară, regimentul lui Ignat se angajează în luptele de la pichetul Chiciu, de pe malul stâng al Dunării, urmărind inamicul până la nimicirea lui, în ianuarie 1878.

Pentru meritele sale ostăşeşti în Războiul pentru independenţă, este răsplătit prin mai multe distincţii: Ordinul “Steaua României” în grad de cavaler, Virtutea militară de război, Crucea trecerii Dunării, Ordinul rusesc “Sf. Ana”, Medalia comemorativă rusă.

În 15 februarie 1890, ajunge la gradul de colonel, iar după un an, la 15 noiembrie 1891, după 44 de ani de ostăşie, se lasă la vatră,  predând arma celor patru fii ai săi. Trece în lumea drepţilor la 20 iulie 1899,  fiind aşezat în cavoul familiei Boteanu.