Sanatoriul în aer liber, de la Sărăţel

Nu este trecut în niciun ghid turistic sau balneoclimateric. Dar această zonă, în care se află, este găsită cu uşurinţă de cei care doresc să-şi îngrijească de sănătate ori să-şi fortifice organismul. Aşezat la poalele unui deal, în vârful căruia se mai văd urmele unei cetăţi fortificate, cercetată de specialiştii muzeului bistriţean prin anii 60, „băile” de la Sărăţel constituie un magnet şi pentru cei suferinzi, dar şi pentru cei sănătoşi. Dacă în urmă cu câţiva ani, ca să ajungi aici cu maşina era o adevărată aventură, mulţi veneau pe jos din satul Sărăţel, acum, asfaltarea Drumului Judeţean G72 (merită felicitări mai marii judeţului), chiar până la 10 m de staţiunea propriu-zisă, a creat cel puţin din acest punct de vedere o uşurinţă demnă de apreciat.
Pe sub pădurea seculară, la umbra bătrânilor copaci, ajungi în perimetrul sitului sărat, dătător de sănătate. Ce este de fapt aici? O plajă de sute de metri pătraţi îmbibată de sare care emană la nivelul solului o temperatură uneori greu de suportat. Apoi, nămolul – medicament contra reumatismului. Alături, lacul cu apă sărată. Despre nămolul de Sărăţel se spune că are aceleaşi proprietăţi terapeutice ca şi cel de la Techirghiol. O confirmă medicii care l-au analizat. Pe malul Şieului, o apă limpede ca şi Ozana lui Creangă, doritorii se pot îmbăia într-un fel de jacuzi cu apă foarte caldă şi foarte sărată. „Îţi ia reumatismul cu mâna, îmi spune un bătrânel. Am lucrat aici în urmă cu mulţi ani, cu excavatorul. La amiază, în pauză, ne scăldam şi ne făceam cu mol şi ne spălam cu slatină”. Vin aici zilnic sute de oameni, şi în jur de 70-80 de maşini. La şosea au fost marcate chiar şi locuri de parcare. Pe malul apei, de asemenea. Bătrâni şi mai tineri, femei şi copii sunt prezenţi aici zilnic. E o atmosferă liniştită. Nu sună muzica, lumea parcă vorbeşte în şoaptă. O linişte tămăduitoare. Sosesc aici, la Sărăţel, oameni din zone diferite ale judeţului şi ţării. Un bătrîn, de 90 de ani, ce locuieşte pe strada Sigmirului din Bistriţa, este un client vechi al băilor. „Îmi fac bine băile astea, molul şi sarea. Mă ajută. Din iunie vin aici”. Am întâlnit o familie din Germania, ce a ales Sărăţelul pentru a se trata de reumatism. „Ne place foarte mult aici”. Un fermier din Ţigău, zilnic după ora 17, este prezent în lacul sărat. „Astăzi am secerat cu combina, mă fac cu nămol, mă spăl cu apă sărată şi mâine am parcă mai mare poftă de lucru”. O legumicultoare din Chintelnic, după ce îmi spune ce culturi frumoase de roşii are, este mulţumită de băile de aici. „Mă mai tratez, deşi reumatismul nu trece niciodată”. O familie, soţ şi soţie, trecută de prima tinereţe vine din Domneşti. „E bine că avem un loc unde să ne mai tratăm. De la apă venim pe jos. Nu ştim când se va face şi podul peste vale, ar fi tare bine că am putea sosi cu maşina până aici”. O altă familie este din Amara (Buzău). „Nămolul ăsta e mai bun decît cel de la noi”.
Arealul în care se află sanatoriul în aer liber de la Sărăţel are mai mulţi proprietari, persoane fizice şi se află pe teritoriul comunei Şieu Măgheruş. Primarul Sorin Mititean, preocupat să confere zonei protejate de aici o utilitate cât mai aproape de nevoile oamenilor ne-a spus că se are în vedere, împreună cu Consiliul Judeţean, să se facă ceva benefic pentru cetăţeni. Se studiază posibilitatea ca în viitor aici la Sărăţel să existe o adevărată bază de tratament. Până atunci, oamenii sunt mulţumiţi că îşi tratează reumatismul fiecare cum crede de cuviinţă.

Comentarii

24/07/17 13:57
vizitator

Se spune ca “inteleptul invata din greselile altora, desteptul invata din greselile proprii, iar prostul nu invata niciodata.” Cel mai evident exemplu de gandire proasta este in cazul partiei de schi de pe dealul Cocosului, la cea mai joasa altitudine din tara unde a investit banii imprumutati de primarie de la banci intr-o astfel de afacere paguboasa, fara perspective. Din pacate, Cretu nu a invatat nimic din greselile proprii.
Ca si cum precedentele aberatii idioate nu ar fi deajuns ca primarul sa fi invatat ceva, el vrea sa amenajeze si un aquapark pe pasunea din Unirea si tot din imprumuturi bancare.
Apoi , de ce sa cheltui banii cu un complex acvatic pe pasunea din Unirea cand un astfel de complex ar putea fi facut cu mai mult folos fie la Sarata fie la Slatinita unde ar putea fi puse in valoare si resursele de apa sarata disponibile, dupa modelul celor de la Baile Figa, unde primarul Becleanului, un om cu viziune si vointa a reusit sa faca din lacurile sarate o adevarata minune. De fapt, primarul Cretu toaca bani publici pe proiecte fara nici o perspectiva de care de care nu se apropie nici un investitor si pana la urma se alege praful. De altfel,in urma cu cativa ani, insusi primarul Cretu, avea o gandire de om normal cand promitea ca Slatinita va deveni o statiune balneara precum cea de la baile Figa.
Vezi si : http://rasunetul.ro/la-bai-la-saratel

13/02/20 12:03
ionut

familia Dragus a intrat abuziv pe terenurile de la Saratel lucreaza cateva hectare fara sa dea proprietarilor nimic Au facut lac apa dulce tot asa abuziv au hartii de mana fara notar care nu s valabile nici la judecatorie nici la cadastru nici la primarie Inca fac abuzuri Dar se apropos de sfarsit Ar fi bine ca toti care au teren acolo sa semnaleze abuzul Sa terminam odata cu familia Dragus

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5