Sânmihaiu de Câmpie – o comună europeană care se modernizează permanent, cu un primar – Ioan Mate – ambiţios şi ancorat în realizarea de proiecte ale viitorului

O frumoasă şi emblematică comună din Câmpia Transilvană, cu oameni harnici, ospitalieri şi buni gospodari, conduşi cu mult profesionalism şi profesionism de către un ambiţios şi harnic primar – Ioan Mate, omul care se mulează pe cerinţele europene privind modernizarea, creşterea nivelului de trai, înfrumuseţarea şi crearea de facilităţi pentru cetăţenii din comunitate, cu participarea membrilor din Consiliul Local, localitatea Sânmihaiu de Câmpie reprezentând o comună etalon a judeţului.
Un eveniment deosebit în viaţa comunei a constat în recepţia finală a drumurilor agricole, executate în 2014, cu bani europeni, drumuri necesare, utile şi de importanţă vitală pentru fermieri şi gospodari, care înlesnesc accesul la tarlale şi scurtează timpul de deplasare.

Recepţie şi inaugurare drumuri agricole – iar un tronson de 6 km primarul l-a denumit - „Transalpina de Sânmihaiu de Câmpie”

În data de 5 decembrie 2014, începând cu ora 10.00, a avut loc recepţia drumurilor agricole, prezenţi fiind prefectul judeţului, ec. Ioan Ţintean, vicepreşedinţii CJ B-N – ing. Dorin Popescu şi Alexandru Pugna - interpret muzică populară, bătăiosul şi energicul în realizarea de proiecte şi finalizarea lor – primarul Ioan Mate - care l-a invitat pe preotul paroh să binecuvânteze aceste drumuri, printr-o slujbă înălţătoare, specifică.
După tăierea panglicii inaugurale de către prefectul Ioan Ţintean, vicepreşedinţii CJ B-N – Alexandru Pugna şi Dorin Popescu, împreună cu primarul Ioan Mate, s-au rostit scurte speach-uri referitor la reprezentativul eveniment.
Astfel, Ioan Mate, primarul Sânmihaiului de Câmpie, a precizat: „Bine aţi venit la Sânmihaiu de Câmpie! Ne aflăm la recepţia finală a drumurilor agricole, realizate pe Măsura 125, cu fonduri europene, în valoare totală de 845.000 euro, lucrare care a fost începută în 2014 şi finalizată tot în 2014.
Drumul de 6 km, pe care l-am „botezat” „Transalpina de Sânmihaiu de Câmpie” este un drum binevenit pentru toţi cetăţenii, dar mai ales pentru fermierii din comună, care merită acest drum pe distanţa Sânmihaiu de Câmpie – Zoreni, pentru deplasarea mai rapidă şi mai uşoară în zonă.
Proiectul este împărţit în 3 tronsoane de drum, cel enumerat, cel de-al doilea în Stupini şi cel de-al treilea în Sânmihaiu de Câmpie în zona Zgăurata, în total 9,2 km.
Mulţumesc tuturor, conducerii judeţului, constructorului, proiectantului şi celor care s-au implicat în proiect”.
Prefectul Ioan Ţintean şi-a expus gândurile referitor la plăcutul eveniment: „Nu este o bucurie mai mare pentru mine decât să asist la o lucrare de infrastructură în zona de Câmpie a judeţului.
Am lăsat mulţi paşi în noroaie, zăpezi, mai devreme pe aici, dar acum sunt acoperiţi cu asfalt.
Aţi avut tenacitatea şi pragmatismul, domnule primar, ca lucrurile să se facă bine. Se vede clar că faţa comunei Sânmihaiu de Câmpie s-a schimbat mult, mai ales în acest an, cetăţenii v-au dat cu încredere eşarfa, iar dumneavoastră le oferiţi bucuria şi plăcerea de a locui în această comună frumoasă, fapt pentru care vă felicit. Aveţi o comună ca o floare. Felicit constructorul, proiectantul şi pe cei implicaţi în realizarea proiectului”.
Vicepreşedintele Dorin Popescu: „Suntem deosebit de încântaţi că participăm la un asemenea eveniment în comună şi vă transmit felicitările conducerii CJ B-N. Sunteţi un primar în care merită să se investească şi veţi avea sprijinul judeţului”.
Vicepreşedinte CJ, Alexandru Pugna: „Mă bucur pentru realizările primarului, viceprimarului şi Primăriei, drumurile sunt de un substanţial ajutor pentru că aici se lucrează pământul. Felicitări primarului şi Consiliului local, iar obiectivele sunt realizate la standarde europene”.

Investiţii şi modernizări care schimbă aspectul comunei

La Sânmihaiu de Câmpie se munceşte, factorii de decizie şi edilul comunei sunt permanent în slujba cetăţenilor, modernizarea şi necesităţile stringente sunt rezolvate în mod practic, rapid şi de calitate.
Putem enumera doar câteva lucrări care au fost necesare şi au determinat creşterea confortului sau a serviciilor.
- Introducerea apei în comună, prin cădere, prin drenuri de captare de la izvoarele de coastă;
- pietruire şi modernizare drumuri comunale;
- construirea unei capele în satul Sânmihai;
- modernizare, reabilitare Cămin Cultural în satul Stupini;
- construire bază sportivă, inclusiv teren de fotbal, împrejmuit, în Sânmihaiu de Câmpie;
- vor beneficia de apă, în această toamnă, satele: Sălcuţa, unde s-a introdus apa la 28 proprietăţi (locuinţe), satul Brăteni – se va introduce apa, în această iarnă la 10-15 locuinţe, iar satele Zornei şi Stupini vor beneficia de apă stradală (cişmele şi hidranţi), urmând ca anul viitor să continue lucrările.
De asemenea, în localitatea Sânmihaiu de Câmpie se va face extindere de proiect pentru aducţiunea de apă din Sălcuţa.
Aceste lucrări le au pe agenda de lucru primarul Ioan Mate şi viceprimarul Nicula Dorin, pe lângă alte proiecte cu fonduri europene, care vor demara în primăvara lui 2015. De asemenea, s-au declanşat lucrările la Centrul de Informare Turistică.
O comună care reprezintă un punct de reper pe harta judeţului şi a Câmpiei Transilvane.
Primarul şi consilierii locali urează, din suflet şi inimă, sănătate deplină, sărbători fericite şi „La mulţi şi fericiţi ani!” tuturor locuitorilor din Sânmihaiu de Câmpie.

Comentarii

24/04/16 19:53
MARIAN FLORIN

oARE CITI FERMIERI PROFITA DE ACESTE DRUMURI ,,,EU STIU DOAR UNUL SINGUR ,,DOMNUL PRIMAR MATE,,!!!!CARE DE LA 200HA LA INCEPUT DE MANDAT ACUMA ARE IN JUR DE 800-POATE 1000 HA,,,DECI A FOST IN AVANTAJ FUNCTIA DE PRIMAR ,,NU A PIERDUT NIMIC ,NICI TIMP NICI BANI ,,,A AJUNS UN MARE BARON LOCAL CU AJUTORUL USL...DE CE NU A-SI INCERCA SI EU SA AJUNG?,,,OARE REUSESC?,,NISTE PILE IN ATELER MAI AM ,,

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5