Sărbătoarea cărții la Năsăud, cu prilejul lansării cărților semnate de Floarea Morar și Dorina Catarig

Vineri, la Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” din Năsăud a avut loc o frumoasă sărbătoare a cărții, sub deviza Ligii Scriitorilor din România - „Întotdeauna pentru cultură sub puterea lui Dumnezeu”, organizată de Primărie, Liga Scriitorilor și Casa de Cultură, cu implicarea directă a primarului Dorin Vlașin, Ioan Mititean, Ionuț Nistor. În jur de 100 iubitori de carte au făcut front comun de credință și spiritualitate românească, onorând ambiția, dăruirea și munca scriitoarelor Floarea Morar și Dorina Catarig, care ne-au invitat pe ringul de dans cu cărțile „Valsez cu toamna” și „Pe ritmuri de tango”, prin care am comunicat unii cu alții sub semnul prieteniei, deoarece Dumnezeu adună pe cei care au nevoie unii de alții. Un model de dăruire, un produs al propriei fantezii a celor două creatoare de frumos, care se exprimă cu ajutorul scrisului într-o lume a lor și un scut ocrotitor. Dorina a predat cititorilor a cincea carte, al cincelea roman plin de mister și taină, prin care scoate la lumină diferite elemente ale spiritualității umane. Doamna Floarea ne-a încântat cu al doilea volum de versuri, născut în mijlocul vieții și oamenilor, un crez literar ce definește un realism fundamental al literaturii, ce scrie din suflet pentru suflet, cu pasiune și răbdare și un spor de originalitate, poezii create în mjlocul vieții și oamenilor.
Cărțile prezentate au fost apreciate de cititorii prezenți, membri ai Astrei, pentru că au în ele viață și reîntineresc mereu, cu fiecare generație de cititori. „Cultura, spune primarul de Năsăud, e o sursă a unei bucurii permanente, care dă valoare vieții noastre, dovadă fiind ambianța culturală de azi, ce zugrăvește atât de discret Năsăudul și oamenii lui cu fapte și împliniri pe toate sferele vieții.”
Au apărut pe „ringul de dans” cu pași vioi de tango și vals în compania unei muzici a sufletului scriitorii Ioan Mititean, Mircea Daroși, Ioan Seni, Lucreția Mititean, Ioan Boțan, Ștefan Gheoc, Macedon Tofeni, Pompei Pop, Luminița Goga, tatăl și fiul Dorinei, Leon Catarig și Leonaș, care prin jocuri de cuvinte și pași de dans, au redat parcă o nouă lume ce conferă infinitate și veșnicie, printr-un joc de creație ,deci o lume mai altfel, mereu în căutare de frumos, prin simplitate, calm și răbdare, ridicate la rang de noblețe.
La Năsăud, prin Filiala Ligii Scriitorilor, s-au emis foi de drum cărții spre a se deplasa cu mașina în diferite medii culturale, sub genericul „Cu cartea pe roți”, acolo unde trăiesc autorii și eroii cărților, spre a îndemna cititorii să trăiască frumos și să blocăm pe cei care inventează răul, luându-l ca model pe Mântuitor, ce reprezintă Calea, Adevărul și Viața.
Cartea la Năsăud are o viață „îngropată în temelii” (cum spunea Arghezi) o aură plină de inspirație născută dintr-o rază de soare și o fărâmă de pământ, ce altoiește cerul cu pământul.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5