Şase noi nume în galeria Cetăţenilor de Onoare ai judeţului Bistriţa-Năsăud

 Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud va dezbate, în şedinţa ordinară de astăzi, nu mai puţin de şase proiecte de hotărâre privind acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al judeţului Bistriţa-Năsăud unor personalităţi marcante care au excelat în diferite domenii, promovând astfel judeţul Bistriţa-Năsăud pe plan naţional şi internaţional.

Niculae Gheran a fost recomandat din partea Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, de către managerul Bibliotecii Judeţene – Ioan Pintea şi directorul Casei de Cultură a Sindicatelor – Alexandru Câţcăuan. De numele lui Niculae Gheran se leagă relizarea, de-a lungul a patru decenii,  a ediţiei critice a operei lui Liviu Rebreanu, în 24 de volume, demers unic în peisajul editorial românesc şi răsplătit cu numeroase premii de Academia Română şi USR. Gheran a publicat şi o serie de volume dedicate operei şi vieţii marelui prozator.

Prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta a fost propus de Paul Ştirbu – preşedinte Astra Bârgău, dr. Radu Lezeu şi Gheorghe Şanta, pentru întreaga activitate desfăşurată în domeniul medical, ştiinţific şi didactic. Pe lângă bogata activitate profesională derulată ca medic şi director general al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa (2006-2017), Mircea Gelu Buta a avut şi o activitate didactică bogată la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, UMF Cluj-Napoca şi Facultatea de Teologie Ortodoxă a UBB. De asemenea, este autor şi coautor a peste 70 de cărţi, membru al Uniunii Scriitorilor din România, fiind distins cu numeroase ordine şi medalii.

Caporal clasa a III-a Ioan Suciu primeşte acest titlu în semn de recunoaştere a rezultatelor remarcabile în misiune militare internaţionale şi pentru medaliile obţinute în concursurile sportive naţionale şi internaţionale. Propunerea a fost făcută de către col. dr. Ioan Marian Cristurean – locţiitorul comandantului Brigăzii 81 Mecanizată, lt. col. Alin Marian – comandantul Batalionului 812 Infanterie Bistriţa şi Adrian Moldovan – director CSM Bistriţa. Năsăudeanul Ioan Suciu a participat la cinci misiuni internaţionale, în patru teatre de operaţii – Angola, Kosovo, Afganistan şi Irak. Concomitent cu activitatea desfăşurată în slujba patriei s-a remarcat printr-o prestigioasă activitate sportivă, obţinând 74 medalii de aur, 36 medalii de argint şi 17 medalii de bronz.

          Ioan Scurtu este propunerea preşedintelui CCI B-N - Vasile Bar, a primarului Năsăudului – Mircea Romocea şi a preşedintelui Filialei B-N a UGIR – Gavril Mureşan. Ioan Scurtu şi-a pus amprenta asupra vieţii economice a judeţului, inclusiv prin crearea a sute de locuri de muncă, dezvoltând o afacere de succes de peste 19 ani.

          Dan Rareş Fortuneanu a fost propus de prof. Mircea Gătej - directorul LPS Bistriţa, de prof. Constantin Florian – directorul exeuctiv al Direcţiei pentru Sport şi Tineret B-N şi de antrenorul principal al CS Glorian 2018 B-N – Horaţiu Paşca. Dan Rareş Fortuneanu, absolvent al şcolilor bistriţene, a jucat handbal pentru CSM Ştiinţa Bacău, Dinamo Bucureşti, transferându-se în Franţa la CS Saint Raphael, având peste 80 de selecţionări la echipa naţională. Din 2014 a fost numit antrenor secund  la echipa naţională de handbal masculin a României, în prezent fiind antrenor principal.

          Raul Ionuţ Gălan, asistent universitar la Universitatea Ann Arbor Michigan (SUA), a fost propus pentru performanţele deosebite obţinute în domeniul sociologiei de către  prof. Attila Antal – director adjunct al CN „Andrei Mureşanu", prof. Cira Viorica şi prof. Brumărel Ciutan de la CN „Andrei Mureşanu". Raul Gălan a absolvit CN „Andrei Mureşanu" în 2013, pe parcursul liceului obţinând premiul I la Olimpiada Naţională de Istorie. A urmat cursurile universitare la New York University din Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite). A lucrat stagiar la Ambasada României în EAU, la Ambasada din Argentina, Parlamentul European, Delegaţia Permanentă a României la NATO, Administraţia Prezidenţială. Din 1 septembrie este asistent universitar la departamentul de sociologie a universităţii din Michigan, participând la elaborarea mai multor lucrări de specialitate.

          Festivitatea de decernare a titlului de Cetăţean de Onoare al judeţului Bistriţa-Năsăud este programată în 23 decembrie.

Comentarii

27/11/19 22:37
Vizitator

Cea mai tare decernare a titlului de „Cetăţean de Onoare al Judeţului Bistriţa-Năsăud”, este cea pentru doctorul Mircea Gelu Buta care „merită” acest titlul de pentru simplul motiv ca el este cel mai mare medic dintre preoti si cel mai mare preot dintre medici.
Confirmarea in : https://www.stiridebistrita.ro/fetisul-denumit-cetatean-de-onoare-contin...

28/11/19 08:31
medic

Felicitari celor alesi !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5