Satul românesc sufocat de calculator și de tristețe

Există o sensibilitate profundă a transilvănenilor față de semnificația satului în istoria poporului nostru chiar numai gândindu-ne la Octavian Goga, George Coșbuc, Liviu Rebreanu, Lucian Blaga. Vedem astăzi starea incertă a satului românesc începând cu vremurile colectivizării, industrializării și urbanizările comuniste și continuând cu fenomenul emigrației în Europa și în lumea largă, care a venit după evenimentele din anul 1989. Biserica Ortodoxă resimte puternic această situație a satelor noastre care se depopulează, oamenii devin tot mai bătrâni, crește numărul deceselor și scade, concomitent, numărul cununiilor și al botezurilor și oamenii, în general, devin din ce în ce mai săraci și mai triști.
Satul nostru românesc tradițional a tezaurizat multe valori spirituale, morale și culturale, ele trebuie aduse înapoi fără a apela la nostalgia trecutului. Astăzi vedem satul acesta între identitate tradițională și supraviețuire precară, el, satul, nu poate fi locuit oricum ci după norme construite pe care noi oamenii le recunoaștem pentru că le stabilește Dumnezeu. Spațiul satului, atâta timp cât este folosit pentru a se evita comuniunea, devine o chinuitoare realitate, în timp ce în relația de iubire dintre persoane spațiul acesta se transfigurează. Modernitatea a absolutizat rațiunea oamenilor, a scos în evidență individualismul acestora și a propus ca simțurile lor să fie satisfăcute, dând la o parte referințele metafizice și căutările lor existențiale, nevoile acestea existențiale au fost acoperite de satisfacțiile simțurilor, așadar de aceea s-a deschis drumul obsesiei pentru consum și a lăsării simțurilor fără frâu.
Cu informatica de astăzi oamenii sunt aproape absorbiți de informație și cunoaștere exterioară, se formează noul tip de om care funcționează după modelul calculatoarelor electronice în cadrul unor realități imagistice, mintea noastră, a oamenilor, devine dependentă de informații multe, fără a fi verificate, analizate sau evaluate și până la urmă se pierde capacitatea de discernământ și de judecată. Nu se mai trăiește în comuniune cu semenii noștri, ne-am închistat în individualitatea noastră și am construit orașe impersonale înfășurându-ne în relații virtuale și reci, omul de astăzi se află sub presiunea constantă a tehnicii informaționale fiind deposedat de profunzimea sa spirituală, individul este egocentric, egoist, crud, iubitor de sine până la paroxism, este indiferent față de oamenii din jurul său și față de mediul înconjurător și până la urmă îl uită chiar și pe Dumnezeu, Creatorul nostru, al tuturor. Nu putem concepe omul în afara naturii cosmice, natura este nu doar condiția existenței omului singular, ci și a solidarității umane, o separare a naturii cosmice până la capăt între oameni este imposibilă.
Sinteza originară a ființei românești trăiește prin alipirea de locul în care oamenii dăinuiesc de mii de ani, locul acesta este satul nostru tradițional. Tradiția este adesea identificată cu conservatorismul și este văzută ca factor negativ și piedică în drumul inovării și a progresului. Nu este așa, tradiția nu este conservare, tradiționalismul nu este conservatorism sau modernism, tradiția se extinde și se manifestă ca mișcare și viață continuă și pentru că s-a format în acest spațiu specific, nici o ființă nu este atât de legată de spațiul său, de satul său, ca cea a poporului român. Dorul celui care trăiește între străini, departe de Țară, nu este doar dorul de anumite persoane, ci este dorul față de locul și satul propriu, de satul lui, de casa lui, de pomii și de iarba lui din ograda lui, satul acesta al lui este spațiul lui originar, desacralizarea, înstrăinarea, au devenit un fel de boală universală, o boală a veacului.
Întreaga lume a satului trebuie văzută prin prisma comuniunii comunității, altfel calculatorul și tristețea vor sufoca, până la urmă, satul nostru tradițional și moartea sa va fi foarte aproape.