Scrisoarea către fiul deţinut politic (2)

După ce data trecută relatasem succint atmosfera de infern din închisorile comuniste, după cum vă promisesem prin titlu, voi reda direct şi simplu scrisorea unui părinte către fiul din închisorile comuniste prin pateticul micropoem „Scrisoarea tatii” de Radu Gyr:

„Fiule, fiule, lungă e calea...
Ca-n basme, pân’la tine sunt mări şi ţări,
Trenuri, păduri, jandarmi şi ocări
Şi stele ce nu ştiu ce-i jalea

Dorul de tine mi-e aşa ca o furcă
Proptită cu colţii în beregată.
Din fundul Aiudului, ochii tăi urcă
Pe cer ca luceferi de piatră.

Mănânc: eşti în lingura mea. Fac un pas,
Şchioapeţi alături, în fiare.
Aprind o lumânare la iconostats,
Cad lacrimile tale din lumânare.

Prin somn vine lanţul tău, blestematul,
Cu mari zornăieli să mă scoale.
-Lanţule, lanţule, lasă-mi băiatul,
Ferecă-mi mie gleznele goale.

...Uneori, noaptea, maică-ta vine,
Cu paşi de iarbă din ţintirim:
- Ia-ţi plânsul, bătrânule, şi haide cu mine,
Temniţa-n lacrimi adânci s-o topim...”