Scumpi

Am fost liberă, fericită într-un cartier din oraş până într-o zi, când, cu mare tam-tam, cu TV am fost prinsă împreună cu prietenul meu Gruia, aruncaţi în maşină cu cei 7 puiuţi de 3 săptămâni. Nu puteam să-mi părăsesc puii şi să fug, aşa că am ajuns la adăpostul de câini, unde mai erau vreo 50 de suflete înghesuite, 3-4 pe 1 mp.

M-am ascuns într-un colţ de frică să nu ne atace ceilalţi câini, deoarece, îngrozită, aveam impresia că vine să ne facă rău!!

După câteva zile sufletul mi-a mai venit la loc, deoarece am văzut-o pe d-na care îmi dădea să mănânc la bloc. A aflat de la TV unde suntem eu, puii şi Gruia. A venit cu mâncare, m-a scos în curte, m-a făcut să simt iar libertatea, apoi a trebuit să plece.

După o săptămână, au mai adus în spaţiul meu de 1 mp încă 7 pui, apoi încă doi, despărţiţi de mamele lor în mod brutal, la doar 3-4 săptămâni, deşi legea interzice acest lucru.

Eu am avut grijă de ei, i-am adoptat ca mamă bună, dar din cauza stresului, a lipsei de hrană lichidă, nu mai aveam lapte nici pentru puii mei. M-am ales cu răni pe mamele cum bieţii pui mă muşcau să dau drumul laptelui care secase deja! Plângeau de foame, doamnele din Asociaţia de Protecţia Animalelor au început să le aducă mâncare, au învăţat să mănânce, dar lipsiţi de laptele matern, la doar câteva săptămâni, sistemul imunitar a cedat şi a trebuit să văd cum în fiecare zi mai moare un pui. Am privit neputincioasă până am rămas cu un singur pui negru, frumos şi rezistent – ultimul mohican, botezat de binefăcătoarele de la Adăpost – Nero.

Este un căţel iubitor, frumos, nevinovat, bucuros când vede oameni. Aşa suntem noi, câinii, îi iertăm şi-i iubim pe cei ce ne fac rău.

În tot necazul nostru avem şi multe zile fericite, când vin doamnele de la Asociaţie care ne hrănesc, ne pun apă, ne dau drumul în curte să ne dezmorţim de frig, ne mângâie, iar noi ştim să răsplătim bunătatea lor sufletească. Când pleacă ele, noi devenim trişti, dar rămânem în oştile curăţate şi sătui. Apoi visez că într-o zi va veni cineva care are o curte, dar şi suflet şi mă va lua şi pe mine, pe micuţul Nero, alte surate de-ale mele care au şi ele puiuţi care abia şi-au deschis ochii spre o lume deloc frumoasă, dar egoistă, rea din plin, o lume în care, pe stradă fiind, suntem hăituiţi, loviţi, alungaţi, duşi la adăpost, suntem ţinuţi după gratii, ca nişte criminali.

Visez şi mă tot întreb unde este OMENIA din oameni, unde este RESPONSABILITATEA oamenilor care ne abandonează, uită că şi noi suntem făpturile lui DUMNEZEU?!

Pentru conformitate

Ea este Scumpi

Pop Elena