Cu patru luni înainte de termenul final,

Se schimbă modificarea în sistemul de management integrat al deşeurilor solide din judeţ

Consiliul Judeţean a aprobat studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici revizuiţi pentru proiectul “Sistem integrat de management al deşeurilor solide în judeţul Bistriţa-Năsăud”. Proiectul, în valoare de peste 155 milioane lei, finanaţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu se derulează încă din 25 mai 2009. A fost nevoie de doi ani pentru ca specialiştii să-şi dea seama că la Tărpiu – locul unde va fi construit depozitul ecologic – “pâmântul este rău”, că oamenii din satele bistriţene vor prefera colectarea deşeurilor după sistemul “din casă în casă” şi alte cele. Practic, dacă ne ţinem de termenele impuse, aşa cum ar trebui, proiectul ar trebui finalizat în 25 noiembrie. După prezentările făcute, suntem încă departe, dar, cine ştie, poate ne surprinde Consiliul Judeţean!

Revizuirea documentaţiei proiectului a fost impusă, potrivit preşedinteleui Liviu Rusu, de legislaţia în domeniul deşeurilor, de refuzul populaţiei de a accepta sistemul de colectare propus în proiect, dar şi ca urmare a unor situaţii imprevizibile. Astfel, la “centrul de management integrat al deşeurilor”, adică depozitul sau groapa ecologică de la Tărpiu, unde va fi construită şi o staţie de compostare pentru deşeurile organice, a fost detaliată…”tehnologia”, astfel încât să poată fi elaborat Caietul de sarcini pentru licitaţia de achiziţie a unor echipamente.

Modificarea studiului de fezabilitate vine şi ca urmare a clarificării numărului real de depozite neconforme care trebuie închise definitiv sau ecologizate. Adică, iniţial se ştia de 200 depozite neconforme. Între timp, nişte primari harnici – de frica amenzilor de la Garda de Mediu şi nu numai - şi-au acoperit singuri gunoiul, nemaiaşteptând pe cei de la UE. Finalmente, au mai rămas doar 100 de depozite neconforme de închis. Oricum, nimeni nu a spus şi dacă valoarea acestui segment din proiect a fost micşorată, măcar cu câteva procente.

În ceea ce priveşte sistemul de colectare a deşeurilor, acesta a fost îmbunătăţit, în urma nemulţumirilor formulate de autorităţile locale la presiunea locuitorilor din judeţ. Astfel, în comune, dar şi în mediul urban (numai în zona cu case), fiecare gospodărie va fi dotată cu câte un container de 120 litri, colectarea deşeurilor mixte urmând să se realizeze din 3700 puncte de pre-colectare. În cele patru oraşe, zona de blocuri, colectarea se va face din 212 puncte cu câte un container semi-îngropat cu capacitatea de trei metri cubi. Pentru hârtie+carton şi plastice+metale şi sticlă, colectarea se va face selectiv, de pe platforme de precolectare - 460 în mediul rural, 212 în cele patru oraşe, la care se adaugă alte 296 din zona locuinţelor individuale din mediul urban. Platformele de pre-colectare în zona de blocuri vor fi amenajate în aceleaşi locaţii cu cele actuale. Finalmente, s-a renunţat la colectarea selectivă a deşeurilor organice, specialiştii motivând “refuzul populaţiei de a practica un asemena sistem” (cum s-a întâmplat la Râmnicu Vâlcea), faptul că oamenii nu dispun de spaţiu mare în bucătărie ca să presorteze gunoaiele, că de sărbători apar multe “resturi” care a rumple peste capacitate containerele, dar şi atragerea câinilor vagabonzi!

Pentru staţiile de transfer, a fost propusă achiziţionarea a 40 de containere de 32 metri cubi, dintre care 27 tip “presă”. Pentru transferul deşeurilor …la Tărpiu, vor fi achiziţionate 13 vehicule de transport, cu sau fără braţ de macara.

Acestea sunt parte din modificările aduse proiectului acum, pe ultima sută de metri.

La depozitul ecologic, lucrările sunt pe la jumătate

Construirea centrului de management integrat al deşeurilor din Tărpiu (comuna Dumitra), lucrare executată de un consorţiu format din trei firme (SC IRIDEX Group SRL), ar fi trebuit să se finalizeze încă din prima decadă a lunii martie. Printr-un act adiţional, s-a prelungit perioada de execuţie, astfel încât obiectivul să fie recepţionat în 7 septembrie.

Practic, cu o lună şi jumătate înainte de termenul legal, lucrurile stau prost sau numai stau. Astfel, doar 52,31% dintre lucrările impuse au fost realizate efectiv, din cele 48,96 milioane lei fiind decontate doar 22,6 milioane lei. Până acum, a fost amenajat terenul (“degajarea de corpuri străine, decoperatrea stratului vegetal şi transportul pământuluzi necorespunzător”), au fost realizate utilităţile (alimentare cu apă, post de transformare pentru branşamentul electric), drumurile şi platformele, au fost construite cabinele de la poartă, clădirea administrativă, atelierul auto şi hala de sortare. La groapă, mai este ceva de lucru…

Mai că stau să înceapă, potrivit datelor furnizate de Consiliul Judeţean, lucrările la …staţia PECO, cântarul rutier, zona de spălare a roţilor, bazinele decantor şi pentru levigat, terasamente la staţia de compost etc.

Depozitele neconforme, închise tot pe jumătate

Reabilitarea şi închiderea depozitelor urbane precum şi a celor rurale neconforme în judeţul Bistriţa-Năsăud a fost adjudecată de asocierea de firme BILFINGER BERGER BAUGESELLSCHAFT m.b.H, şi SC INTERDEVELOPMENT SRL. Firmele executante trebuie să termine „curăţenia” până în 20 noiembrie 2011. Valoarea contractului este de peste 28 milioane lei, dintre care au fost plătiţi circa 11,65 milioane lei. Astfel, doar 46,5% dintre lucrări au fost finalizate.

Până acum, au fost curăţate, ecologizate şi închise 62 de spaţii de depozitare, alte 16 amplasamente, tot din mediul rural, fiind închise prin metoda simplificată. Noroc că alte 100 locaţii au fost rezolvate de primării! La depozitele urbane, „se lucrează în diferite faze pe toate cele trei amplasamente”, fiind obţinute toate avizele şi autorizaţiile.

Staţiile de transfer, realizate în proporţie de 40%

Construcţia celor cinci staţii de transfer – în Bistriţa, Năsăud, Beclean, Sângeorz-Băi şi Galaţii Bistriţei – este în întârziere, numai dacă ne gândim că termenul final, prevăzut în contractul cu firma SC IRIDEX GROUP CONSTRUCŢII SRL, era 18 decembrie 2010. Suntem la finalul lunii iulie, iar panglica ar putea fi tăiată doar la Galaţii Bistriţei. La Năsăud, Sângeorz-Băi şi la Beclean mai trebuie executate lucrările la drumul de acces, branşamente electrice, să fie montate panouri de gard metalic etc.

Cam aşa stă treaba cu proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Bistriţa-Năsăud”. Oficialii Consiliului Judeţean susţin că termenul final stabilit prin contractul de finanţare – 25 noiembrie 2011 – va fi respectat. Noi suntem sceptici, dar, încă o dată, surprindeţi-ne!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5