SFÂNTA ÎMPĂRTĂŞANIE

Până la 7 ani copilul poate primi Sf. Împărtăşanie fără să fi primit Taina Spovedaniei şi fără o pregătire minuţioasă. Legătura dintre noii creştini şi Biserică trebuie să fie asigurată, încă din copilărie, de naşii de Botez şi de părinţi.

Împărtăşirea pruncilor, pe baza lui Ioan 8, 54, o făcea şi Biserica Catolică până în secolul 12, azi n-o mai face. Catehismul roman opreşte împărtăşirea pruncilor pe motiv că nu deosebesc Trupul şi Sângele Domnului, tot aşa fac şi protestanţii. Însă mulţi teologi pledează pentru împărtăşirea pruncilor, spunând că, precum lipsa conştiinţei nu este considerată motiv de a-i opri de la Botez şi Confirmaţie, aşa nu trebuie considerată motiv nici pentru oprirea de la Euharistie, iar pe de altă parte, că nu poate fi considerat cineva deplin încorporat în Trupul tainic al Domnului până nu s-a şi împărtăşit.

Din doctrina despre Euharistie a celor trei confesiuni, se desprinde în primul rând concluzia generală, care se desprinde şi din alte învăţături ale lor, că în ortodoxie mântuirea se dobândeşte dintr-o trăire intimă a omului cu Hristos, în Hristos, însuşindu-şi tot mai mult din plinătatea Dumnezeirii sălăşluită în firea lui omenească şi din starea ei îndumnezeită, pe când în catolicism şi protestantism, pentru obţinerea mântuirii nu este necesară o atât de intimă unire cu Hristos. E drept că şi în catolicism şi în protestantism cauza ultimă a mântuirii este tot Hristos. Dar venindu-i mântuirea prin Hristos nu este necesar să fie în Hristos pentru a se mântui.

Diferenţa între Liturghia ortodoxă şi cea catolică este că în Liturghia ortodoxă Domnul se face prezent cu Trupul şi Sângele Său prin chemarea Sfântului Duh, pe când în cea catolică, prin cuvintele „Luaţi mâncaţi...Beţi dintru acestea toţi...” În Liturghia catolică nu se afirmă decât o legătură prin amintire, nu prin Duhul Sfânt, între ceea ce s-a făcut la Cina cea de Taină şi ceea ce se face acum. Nu se afirmă lucrarea prezentă a Duhului Sfânt, pe când în Ortodoxie, se afirmă credinţa în lucrarea prezentă a Duhului Sfânt, care prelungeşte prezenţa şi lucrarea lui Hristos, care este foarte puternică. Este puternică credinţa în Duhul Sfânt ca Persoană distinctă şi în lucrarea Lui mereu prezentă în orice timp. Se ţine seama de faptul că Hristos şi-a început şi-şi continuă lucrarea în oameni, după Înălţare, prin Duhul Sfânt. Există tendinţa de a confunda pe Duhul Sfânt, ca Persoană prin care se prelungesc actele mântuitoare ale lui Hristos cu Hristos Însuşi care S-a înălţat de la noi.

În al doilea rând, catolicismul , deşi păstrează credinţa în împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, a ţinut să explice, cu ajutorul distincţiei filosofiei aristotelice , între substanţa pâinii şi accidenţii ei, misterul euharistic, afirmând că substanţa pâinii şi vinul sunt transformate în Trupul şi Sângele Domnului, dar accidenţii rămân, adică aşa zisa trenssubstanţiere. Ortodoxia menţine recunoaşterea misterului inexplicabil al prefacerii pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Domnului, fără asemenea precizări.

În al treilea rând, catolicismul împărtăşeşte pe credincioşi numai sub chipul azimei, lăsând doar preoţilor împărtăşirea şi sub chipul vinului, ceea ce dă impresia unui drept privilegiat al preotului.

Dacă luteranii, calvinii şi neoprotestanţii despart pâinea şi vinul de Trupul şi Sângele lui Hristos, catolicii despart numai accidenţii de prezenţa Lui. De aceea, la luterani, credincioşii se împărtăşesc de Trupul şi Sângele Domnului odată cu mâncarea pâinii, iar cei necredincioşi, nu. La calvini chiar cei credincioşi se împărtăşesc doar de puterea lui Hristos, iar la neoprotestanţi, nici de aceasta.

În Euharistie omul renăscut în Hristos şi întărit prin Duhul Sfânt, nu se mai uneşte cu Hristos care Se naşte şi moare pentru păcatele noastre, ci cu Hristos care moare la sfârşitul activităţii Sale pentru a Învia la viaţa eternă. În mod principal Euharistia se dă pentru viaţa de veci, deci pentru ridicarea deaupra vieţii pământeşti. Motivul pentru care Euharistia întipăreşte în noi starea de înviere, cu care vom depăşi moartea pe care vom avea s-o traversăm, este unirea în gradul deplin cu Hristos, care a învins moartea prin care a trecut. Unirea cu Domnul în Euharistie este o unire deplină, tocmai pentru că El nu mai este un lucrător în noi numai prin energia adusă în noi de Duhul Său, ci este lucrător în noi cu Trupul şi Sângele Lui, imprimate în trupul şi sângele nostru.

Euharistia este, prin excelenţă, Taina unităţii Bisericii.