Sfinții închisorilor comuniste – lumină pentru generațiile tinere din prezent

La data de 12 februarie 2025, într-o zi de miercuri, împreună cu familia mea, am făcut un pelerinaj la fosta închisoare Aiud, astăzi Mănăstirea Aiud. Când am ajuns acolo, am fost întâmpinați  de un ghid foarte bine documentat și foarte inimos. Eu și familia mea am rămas profund impresionați de ceea ce am aflat că s-a întâmplat în acel loc barbar.  Astăzi, închisoarea de la Aiud e foarte bine păstrată ca monument istoric care păstrează vie memoria creștinilor care și-au dat viața pentru Hristos.

Expresia Sfinții închisorilor  se referă la unii dintre deținuții politici aparținând tuturor cultelor religioase (ortodox, romano-catolic, greco-catolic, neoprotestant), care au demonstrat un devotament religios deosebit, în fața torturii și a represiunii statului totalitar comunist, unii au decedat afirmându-și în mod activ credința, în timpul perioadei de detenție petrecută în România, formă de umilință și de exterminare constituită după modelul sovietic de penitenciar (Gulag). 

Expresia Sfinții închisorilor se referă la foștii prizonieri politici exterminați în perioada 1948–1964, cea mai violentă perioadă a regimului comunist. Pe lângă termenul de sfinți, li se mai atribuie numele de martiri sau mărturisitori ai creștinismului. 

Sub regimul comunist, Închisoarea din Aiud, recunoscută și sub denumirea de „Zarca Aiudului” a „găzduit”, între zidurile sale, deținuți politici cu pedepse mari, proveniți din toate categoriile politice și sociale. În apropierea închisorii, în locul numit Râpa Robilor se află osemintele multor deținuți decedați în penitenciar și aruncați în gropi comune.

Penitenciarul de la Aiud a fost, în perioada regimului comunist, unul din locurile în care insalubritatea, frigul, foamea sau lipsa asistenței medicale au condus la numeroase decese sau îmbolnăviri grave. În plus, „Zarca” Aiudului (corpul vechi si izolat, „carceră“ în maghiară) „oferea” condiții și mai grele celor care refuzau să se încadreze în procesul cunoscut sub denumirea de „reeducare târzie”. Era categoria de persoane considerate periculoase de către administrație.

Am aflat că Mircea Vulcănescu s-a stins în dragoste și sfințenie în Zarca de la Aiud, pe data de 28 octombrie 1952 (avea doar 48 de ani), în urma unui gest de dragoste care depășește limitele firescului. A avut un coleg de celulă mai tânăr, care nu mai putea îndura frigul și răceala betonului, starea permanentă de somn și de teroare psihică. Erau amândoi forțați de milițieni să stea numai în picioare și să moțăie sprijiniți de pereți. Acest tânăr se prăbușește la un moment dat din picioare și cade jos. Mircea Vulcănescu strigă după o asistentă medicală, dar cererea îi este respinsă. O altă noapte nedormită, pe podeaua rece l-ar fi ucis pe tânăr. Mircea Vulcănescu, cuprins de o milă dumnezeiască, mai presus de fire, se așază pe betonul rece și îl culcă pe bolnav peste trupul lui.

Despre Sfântul Părinte Arsenie Boca, cunoscut duhovnic și teolog ortodox, părinte ieromonah, teolog și pictor de biserici, stareț la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, am aflat că a fost anchetat și închis de regimul comunist. A petrecut o perioadă în închisoare și a fost supus multor abuzuri. Din 1959 și până la moartea sa, în 1989, duhovnicului i-a fost interzis să mai îmbrace straiele preoțești.

Despre Scriitorul Ioan Ianolide am aflat că a fost arestat, student fiind, la vârsta de 23 de ani. A suferit cumplit în timpul regimului comunist. A fost condamnat la 20 de ani de închisoare și întemnițat la Jilava, Pitești, Tîrgu Ocna, Galați, Caransebeș, Văcărești, Gherla, Aiud. Este cunoscut pentru mărturiile sale despre viața spirituală și suferințele din închisoare pe care le descrie în cartea sa Întoarcerea la Hristos. „La sfârșitul acestei amarnice experiențe, numai Hristos rămâne viu, întreg ți veșnic în mine. Bucuria mea e deplină: Hristos. M-am dăruit Lui și El m-a făcut om. Nu-L pot defini, Dar El e totul în toate. Slavă dau lui Hristos Dumnezeu și Om!”

Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae teolog de renume internațional, am aflat că, deși nu a fost închis permanent la Aiud, a suferit o serie de abuzuri nedemne pentru înalta lui ținută intelectuală. Redactor al Telegrafului Român, timp de 12 ani; timp de 10 ani (1936-1946), a fost rector de Academie Teologică, traducător, doctor în teologie, a fost condamnat și a executat 5 ani de închisoare (1958-1963). A fost o personalitate marcantă a Ortodoxiei, profesor, dogmatist, filosof, istoric, ziarist. A trecut prin multe persecuții din partea regimului comunist și a fost supus diverselor presiuni, fiind urmărit tot timpul. A fost considerat un intelectual incomod pentru regimul comunist.

Sfântul Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa a fost arestat în 1948, condamnat și întemnițat până în 1963 din cauza convingerilor sale religioase și a activității sale împotriva regimului comunist. A cunoscut chinuri bestiale în închisorile de la Jilava, de la Gherla. În 1978, în Postul Paștelui, părintele Gheorghe Calciu a reacționat împotriva demolărilor de biserici, ținând celebrele predici din seria „Cuvinte pentru tineri”. A fost dat afară de la Seminar, iar cazul său a ajuns celebru, la nivel internațional, prin intermediul Europei Libere. A fost rearestat pe 10 martie 1979 și condamnat la 10 ani de închisoare sub pretextul implicării sale în Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România. A fost închis la psihiatrie, iar mai apoi transferat la Aiud, într-o celulă cu deținuți de drept comun, cărora li se spune să îl omoare. În urma discuțiilor cu părintele Calciu, aceștia refuză să mai îndeplinească planul de asasinare.

Ca rezultat al presiunilor internaționale din partea lui Ronald Reagan, Margaret Thatcher sau Papa Ioan Paul al II-lea, Gheorghe Calciu a fost eliberat în 1984 și forțat să părăsească țara împreună cu familia în 1985. În Statele Unite lucrează o primă perioadă ca muncitor necalificat, după care a preluat o parohie ortodoxă din Washington. A fost primit și la Casa Albă atât de Ronald Reagan, cât și de George Bush Sr. După revoluție, părintele Calciu a călătorit anual în România. La moartea sa, pe 21 noiembrie 2006, a fost înmormântat, conform dorinței sale, la mănăstirea Petru Vodă, din județul Neamț.

În perioada comunistă, cetățenilor români le erau încălcate o mulțime de drepturi, li se aduceau tot felul de acuzații închipuite și mincinoase, oamenii fiind închiși din motive religioase în principal pentru:

1. Activitatea religioasă „necontrolată” – Predicarea și organizarea slujbelor religioase fără aprobarea regimului comunist, sau promovarea valorilor creștine care contraveneau ideologiei ateiste a statului.
2. Dizidența religioasă – Preoții și credincioșii care se opuneau regimului sau refuzau să colaboreze cu autoritățile comuniste erau considerați subversivi și arestați.
3. Legături cu organizații externe – Suspecții de legături cu biserici sau mișcări religioase din afacerea țării erau adesea închiși pentru trădare.

Aceste persoane erau privite ca amenințări la adresa regimului, care dorea să subordoneze Biserica statului comunist pentru ca să poată manipula și controla masele de oameni în favoarea regimului.

Dictatura bolșevică a demolat multe biserici pentru a reduce influența religioasă și pentru a face loc urbanizării. Bisericile vechi și istorice erau distruse în numele industrializării sau al proiectelor de construcție. După cutremurul din anul 1977, Nicolae Ceaușescu a ordonat distrugerea a 20 de lăcașe de cult, cele mai multe din categoria monumentelor istorice: Biserica „Sfânta Vineri” din București despre care, pe data de 13 iunie 1987, Elena Ceaușescu a spus: „Jos porcăria” , Biserica „Mănăstirea Văcărești” din București a fost distrusă în anii '80, fiind un simbol important al tradiției religioase. Aceste acțiuni făceau parte din politica regimului de a impune o ideologie ateistă și de a controla Biserica.

În închisoarea Aiud, în perioada comunistă, au fost închiși aproximativ 2.000 de deținuți politici, oameni din diverse categorii sociale: preoți, intelectuali, disidenți și opozanți ai regimului comunist. Majoritatea deținuților erau supuși torturii fizice și psihologice, muncii forțate și condițiilor inumane de trai.

Din cei aproximativ 2.000 de deținuți de la Aiud, aproximativ 400 au murit în urma abuzurilor, bătăilor, înfometării, bolilor sau torturii extreme la care au fost supuși. Mulți dintre cei care au supraviețuit au rămas cu traume fizice și psihologice pe viață. Deținuții au fost eliberați în anii '60 și '70, dar experiențele din închisoare le-au marcat viața într-un mod dramatic.

Cred că această perioadă de umilire a Bisericii Ortodoxe și a creștinilor aparținând tuturor cultelor religioase, este una dintre cele mai grele perioade ale României, deoarece regimul comunist dorea Îl scoată pe Dumnezeu din conștiința poporului, și, în schimb, să impună ateismul și doctrina politică totalitară, tiranică, abuzivă. Am avut ocazia să vizitez lagărul de la Aiud și am fost profund mișcat de tot ceea ce am văzut: celulele reci, murdare, scorojite în care sute de oameni și-au pierdut viața în moduri groaznice. Am observat scrisorile deținuților care deveneau din ce în ce mai dramatice cu fiecare cuvânt citit. Ținuta deținuților creștini, zeghea, era una groaznică, aspră, murdară, ruptă, îți dădea o stare de neliniște sufletească. 

A fost o călătorie care m-a pus pe gânduri, în care am reușit să acumulez cunoștințe foarte importante despre viața în comunism, să apreciez mai mult vremurile de pace, de libertate, de democrație pe care le trăim în prezent, datorită prețului scump plătit de acești sfinți mărturisitori ai credinței în Dumnezeu.

Sfinții închisorilor îi luminează tinerii de azi de dincolo de hotarele timpului istoric, din veșnicie. Sfinții închisorilor rămân modele vii de credință, de curaj și de iubire. Consider că prin experiența lor, ei  îi inspiră pe tinerii de astăzi prin trei atitudini esențiale pe care le-au manifestat de-a lungul întregii lor vieți . În primul rând, prin mărturisirile lor, se arată cât de puternică este credința în fața suferinței. În al doilea rând, prin curajul lor, ne învață să fim demni și să nu ne compromitem valorile. În al treilea rând, prin compasiunea lor, îndelunga lor răbdare în fața suferinței și prin blândețea lor, ne dau exemplu de iertare și de iubire, chiar față de cei care i-au chinuit.

Prin viața lor, acești sfinți oferă tinerilor lumină și speranță în vremuri întunecate. Să le fim recunoscători, mulțumindu-le și împărtășind povestea lor mai departe, generațiilor următoare!

Webgrafie:

https://biserici-din-bucuresti.fandom.com/ro/wiki/Biserica_Sf%C3%A2nta_Vineri

https://fericiticeiprigoniti.net/ion-o-mare-personalitate-are-o-inima-de-o-bunatate-rara/

https://doxologia.ro/viata-sfantului-preot-marturisitor-dumitru-staniloae

https://basilica.ro/16-ani-de-la-moartea-pr-gheorghe-calciu-ultima-batalie-n-a-fost-la-pitesti-a-fost-in-inima-noastra/