SPECIAL
|
Trei dintre bărbații care apar în reportajul realizat de Sky News, Aurelian Szanto (cel care a jucat rolul de intermediar), Levente Pantics și Atilla Szaba Pantics, au fost chemați joi la DIICOT,... |
Primăria Municipiului Bistrița împreună cu Palatul Culturii Bistrița organizează în perioada 24 – 28 august 2016, ”Târgul Mare al Bistriței”.
Ca și noutate față de anii precedenți, anul acesta,... |
|
Mă număr printre românii care au avut cinstea de a fi în perioada 20-24 august 1997 în preajma Majestății Sale Regele Mihai I al României și a Majestății Sale Regina Ana a României . În această... |
În prima săptămână a lunii august, Ansamblul Folcloric „Ciobănaşul” din Şieuţ a fost prezent în Bulgaria, în oraşul Plovdiv, unde a participat la cea de a 22-a ediţie a festivalului internaţional de... |
|
Zi frumoasă astăzi în familia directorului de la Palatul Culturii, dr. Dorel Cosma. Nepoţelul acestuia, Ianis, a împlinit doi anişori. Petrecerea a început la grădiniţă, unde micuţul, împreună cu... |
Ziua de 15 august – Adormirea Maicii Domnului, în popor ”Sfânta Maria Mare” – este specială pentru rromii de pretutindeni, care sărbătoresc acest eveniment prin cântec, joc şi petreceri în stil... |
|
Se spune că o dată la 100 de ani într-o comunitate se întâmplă o asemenea minune. Zilele trecute, în micuţa localitate Molişet de pe Valea Ţibleşului, în gospodăria lui badea Ionuc, o vacă a fătat... |
Stimată redacţie,
Ar fi nedrept să rămână sub tăcere evenimentul sărbătorit cu mare emoţie la data de 18 iunie 2016, în oraşul nostru drag, Bistriţa, aşa că-mi voi face o datorie de onoare scriind... |
|
Unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti din Moldova a petrecut în judeţul nostru câteva zile de relaxare, la o pensiune din Rodna. Maestrul Ion Dascăl, dirijorul Orchestrei Mugurelul din Chişinău, ne-a... |
Primarul comunei Parva, Ioan Strugari, ştie să fie nu doar un bun administrator, ci şi un bun gospodar acasă la el. Nu se sfiieşte să participe la munca câmpului, la fel cum s-a întâmplat zilele... |
|
Clubul Monarhiştilor Bistriţeni va fi prezent la Curtea de Argeş pentru a aduce un ultim omagiu Reginei Ana a României. După cum ne declară preşedintele Clubului, dr. Marius Pop, sunt delegaţi dr.... |
"Astăzi am aflat o veste foarte bună: Septimiu Iuga Napeu, fiul bunului meu prieten Olimpiu Iuga Napeu, fostul primar al Comunei Șieu, a fost admis la Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” din... |
|
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat Decretul de acreditare ca ambasador al României în Republica Peru a scriitorului Gabriel Gafiţa. Gafiţa a mai fost ambasador al României la Lisabona, în perioada... |
S-a încheiat Săptămâna cu ateliere colorate, organizat de Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”. Fabrica de idei estivale a adus la Biblioteca Judeţeană mulţime de copii de parcă ai zice că nu este... |
|
Dorina Colniţă, cea care în 2011 câştiga titlul „Miss fata de la ţară”, petrec în aceste zile împreună cu prietenii la Mamaia. Bârgăuanca care câştiga la emisiunea de la Prima TV 10.000 euro şi un... |
Zilele oraşului Sângeorz-Băi nu se ţin anul acesta ! Primarul Ogâgău are alte priorităţi, iar datoriile moştenite se pare că sunt mari la primărie.
Cu toate acestea, începe să se vadă mâna de... |
|
Lidia Buble, Nicoleta Nucă, Nemuritorii şi Daggu Project din Germania sunt cap de afiş la ediţia din acest an a Zilelor Prundu Bîrgăului. După cum ne declară primarul Doru Crişan selecţia a fost... |
Câţi dintre cei 80.000 de locuitori ai Bistriţei ştiu că sunt contemporani, au această onoare, cu o bistriţeancă lingvist de talie mondială – dr. dr. Livia Ana Tătar! |
|
O nouă instituţie va apărea sub sigla Palatului Culturii Bistriţa, ce va cuprinde Biblioteca Municipală, ce are aproape 100.000 de volume, şi Centrul de documentare cultural-sportivă, pentru care... |
Înalt Preasfinția Voastră Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preacucernice Părinte Consilier, Preacucernice Părinte Protopop, Prea cucernici Părinți, mult îndurerată familie, dragi și indurerati... |
|
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Alexandru Pugna, şi directorul executiv Alexandru Toniuc au primit, în sala de şedinţe a Palatului Administrativ, grupul de elevi şi cadre didactice din... |
Bucurie mare, sâmbătă în familia părintelui protopop Alexandru Vidican. Nepoţelul acestuia, Alexandru, a fost încreştinat de către mitropolitul Andrei, alături de un sobor de preoţi. Emoţii mari atât... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
La cunoașterea și înțelegerea realităților din ținutul năsăudean își aduce contribuția...
Comentarii
Monica Săsărman (vicepreședinte OFSD): Învățământul preuniversitar are nevoie de soluții, nu de experimente pe spatele dascălilor, elevilor și părinților!
Bravo! -
Mie, 16:58
Te pricepi și la învățământ? Bravo! Câțiva bistrițeni credeau că ai competențe doar la avioane.
Robert Sighiartău: România trebuie să aibă cât mai repede un guvern cu puteri depline
Dorel de Bistrita -
Mie, 11:05
Frate Robert, schimbati-l pe Bolojan asta... ca va duce la " sapa de lemn " cu teoriile si metodele...
Medicul psihiatru VIVIANA ȚURCAN (Spitalul Orășenesc " Dr. George Trifon" Năsăud): Violența în școli, un strigăt de ajutor care ne obligă să nu-l mai ignorăm
Ica Timiș -
Mar, 23:55
Susțin ca fiecare școală să aibă obligatoriu acces la un medic psihiatru specializat în lucrul cu...
Scriitor, inginer, pictor, Gh. Mizgan nu încetează să ne uimească
Pop V. -
Mar, 16:33
Și eu am avut onoarea să-l cunosc pe tovarășul inginer, zic tovarăș căci eram membriii de partid...
Scriitor, inginer, pictor, Gh. Mizgan nu încetează să ne uimească
Pop V. -
Mar, 16:25
Reviu cu un alt scurt comentar. Posibil că Domnu Gh Mizgan este cel mai mare poet in viață după...
Aniversări
Fie-ne îngăduit precucernice părinte VASILE COSMIN MOLDOVAN, preot paroh la Archiud, să vă adresăm în moment de aniversare a zilei de naştere cele...
În ceas aniversar, îi adresăm doamnei NAZARICA MIRELA ARIEŞAN, şef Serviciu Evaluare Complexă a Copilului, din cadrul DGASPC Bistriţa-Năsăud, multă...
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Cristian Țermure, preot paroh la Molișet.












































