Sport
|
Campioana Romaniei, CFR Cluj, a aflat marti seara numele primei formatii de care va trebui sa treaca pentru a ajunge in grupele Ligii Campionilor. Este vorba de Malmo, campioana Suediei, care a... |
Horaţiu Paşca: Ne dorim progres, care poate însemna şi locul 5. Suntem o echipă extrem de ambiţioasă
Antrenorul principal Horaţiu Paşca a precizat, din capul locului, că înainte de a vorbi despre obiectivele Gloriei 2018 ar trebui vorbit, probabil „despre handbal, despre echipă, despre... |
|
Municipiul Vatra Dornei a găzduit cea de-a treia ediţie a turneului pentru copii Dorna Junior Football Festival. Competiţia organizată de Clubul Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei cu sprijinul... |
În Duminica a VI-a după Rusalii, în localitatea Bozieș, filie a Parohiei Chețiu, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, Protopopiatul Beclean, a avut loc un eveniment deosebit, s-a organizat ediția a... |
|
În acest sfârşit de săptămână, peste 200 de concurenţi din ţară, dar şi din Danemarca, Germania, Noua Zeelandă, Polonia, Slovacia sau Spania au sosit în Bistriţa-Năsăud pentru a doua ediție a... |
Extrema dreaptă Magdalena Paraschiv şi interul dreapta Oana Ţiplea (Chirilă) au decis să meargă mai departe cu Gloria 2018, semnând un nou contract cu staff-ul clubului. „Am ales continuitatea... |
|
Portarul Ana-Maria Inculeț a acceptat să joace în sezonul următor pentru Gloria 2018. ”Am ales să joc la Gloria 2018 Bistrița Năsăud pentru că este o echipa aflată într-un continuu progres și a... |
În data de 1 iulie au început demersurile de preluare a echipei de handbal a Clubului Sportiv Municipal de către nou înființatul club CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud.
Federația Română de Handbal a... |
|
În acest sfârşit de săptămână, la Piteşi s-a desfăşurat etapa finală a Campionatului Naţional de Atletism pentru juniori I, sportivii bistriţeni reuşind să-şi confirme rezultatele bune obţinute în... |
Federaţia Română de Handbal a stabilit ţintarul Ligii Naționale feminine pentru sezonul 2018-2019. Noul sezon competițional va debuta în 2 septembrie.
Echipa noastră va juca primul meci acasă, în... |
|
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud a dat publicităţii rezultatele obţinute de elevii din judeţul nostru la fazele judeţene, de zonă şi naţionale ale Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar... |
Bârgău Arena, stadionul pe care își dispută meciurile de acasă finalista Cupei României la fotbal feminin, ACS Heniu Prundu Bârgăului, este gazda primei ediții a turneului de fotbal Dracula-Heniu... |
|
Sportivii bistriţeni, prezenţi la etapa I a Campionatelor Naţionale de Atletism pentru juniori III, desfăşurată la Bucureşti, au reuşit să urce de cinci ori pe podium.
Astfel, Anamaria Beldean de la... |
În acest sfârşit de săptămână, la Bistriţa s-a desfăşurat Paleta de Argint, competiţie la care au participat 83 băieţi şi 94 fete de la 21 de cluburi din ţară, cu vârste cuprinse între 8 şi 10 ani... |
|
Multiplu câștigător la numeroase competiții naționale și internaționale, pompierul salvator Nicolae Bălan a reușit, și de această dată să câștige într-o manieră detașată Cortina Skyrace, cursa care... |
ACS Terra Şah Mediaş a organizat prima ediţie a Cupei Cronos ce a adunat, la Haţeg, şahişti din toată ţara. Bistriţeanul Dominik Socaci a obţinut, în urma concursului, locul I la categoria Open A,... |
|
Și-au dat mâna ca Daniel Gheorghe Rus să ajungă de cinci ori campion al României în acest an! Și-au dat mâna ca Teodor Alexandru Marica să ajungă din nou campion, în elita cadeților si nu numai...... |
În acest sfârşit de săptămână, la Bucureşti au avut loc Campionatele Naţionale de juniori II, cei doi sportivi de la CSM Bistriţa, antrenaţi de prof. Dragoş Mihali, reuşind tot atâtea clasări pe... |
|
Dacă pentru școlile normale săptămâna 18-22 iunie este prima săptămână de vacanță, pentru școala de dans Reborn Dance Studio este o săptămână în care membrii Reborn vor avea parte de antrenamente... |
Stadionul Iolanda Balaș Soter din Bucureşti a găzduit, timp de două zile, Campionatul Național de Atletism pentru Copii 1, Copii 2 şi Copii 3.
Atleţii bistriţeni au reuşit să obţină... |
|
Vestea îmbucurătoare pentru pescarii din judeţul nostru este că, începând cu 6 iunie 2018, pescarii din judeţul Bistriţa-Năsăud pot să meargă la pescuit în toate apele colinare şi de şes ale... |
Tradiţionala competiţie de handbal fete şi băieţi (cls. III-IV şi V-VI) destinată Zilei Internaționale a Copilului s-a derulat și în acest an, la Şcoala Gimnazială “Ştefan cel Mare” din Bistriţa ... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
De ani buni, poetul și traducătorul Valeriu Stancu este prezent la Bistrița, la cele două mari...
Comentarii
Poetul și traducătorul Valeriu Stancu, la Bistrița
Pop V. -
Vin, 09:31
Păcat că marele poet nu e recunoscut în România natalâă și străinii îl apreciază mai mut. Maestrul...
Poetul și traducătorul Valeriu Stancu, la Bistrița
Pop V. -
Vin, 09:29
Păcat că marele poet nu e recunoscut în România natalâă și străinii îl apreciază mai mut. Maestrul...
Robert SIghiartău (deputat PNL): Prima grijă a noului Guvern a fost împărțirea funcțiilor și reorganizarea structurilor de putere
un cetatean -
Joi, 16:28
Pai tocmai asta a vrut mereu PSD, nu intamplator au blocat restructurarea bugetara, dar au votat ci...
Robert SIghiartău (deputat PNL): Prima grijă a noului Guvern a fost împărțirea funcțiilor și reorganizarea structurilor de putere
Dorel de Bistrita -
Joi, 11:29
Precum in Cer, asa si pe Pamant ... frate Robytza ! Si Dvs ati facut la fel... ! Bine ar fi ca...
Monica Săsărman (vicepreședinte OFSD): Învățământul preuniversitar are nevoie de soluții, nu de experimente pe spatele dascălilor, elevilor și părinților!
Bravo! -
Mie, 16:58
Te pricepi și la învățământ? Bravo! Câțiva bistrițeni credeau că ai competențe doar la avioane.
Aniversări
Este o dată importantă în calendarul domnului doctor Claudiu Moldovan, medic de familie al comunității din Lechinta, care își aniversează ziua de...
Este o zi specială pentru chef Elena Rus din Tiha Bârgăului!
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Călin Motogna, preot paroh la Figa.












































