Stelata cale

Profesoara Doina Drăgan, preşedinta Ligii Scriitorilor din România, Filiala Banat, propune, prin intermediul Editurii Ando Tours din Timişoara, întâlnirea cu poezia în volumul bilingv româno-englez „Stelata cale – Stary wy”. Ne bucurăm sufletele cu şapte poeme, cifră magică, traduse în engleză de Adina Costin şi Antuza Genescu. Volumul, care face parte din colecţia Heliopolis, debutează cu poezia cu acelaşi nume în care descifrăm tainele acestei cetăţi: „Cruce de taină şi viaţă/ plutind peste abis/ credinţă, speranţă, iubire, împlinire/ domn sfânt/ datină veche, lege de sânge/ pe acest bun pământ”. De altfel, în toate versurile poetei vom descoperi razele blânde ale frumuseţii: „Lumina lumii din care/ ţâşnit-a cuvântul, scut/ şi nădejde sub zodie sacră”. O poezia a iubirii de ţară, a iubirii de neam, a iubirii poporului românesc „arc pe boltă devreme”.

Fiecare vers este un îndemn pentru neamul risipit în cele patru zări: „Oriunde ar fi toţi românii/ de-un neam şi de-o limbă/ întoarce-le gândul la matcă”. Limba cea dulce este prilej de comunicare, în versuri de factură post-modernă care înglobează izbânda cuvântului asupra întunericului. În poemul „Kogaion”, muntele sacru al dacilor liberi, găsim chemarea „cu tulnice şi tălănci/ cu fluiere de foc/ de fag şi de os”, a patriei mamă: „Gând şi suflet, suflet şi gând/ pentru mioritica noastră/ măicuţă bătrână cu brâul de lână”. De altfel, în acest leagăn al veşniciei noastre întâlnim la fiecare pas aripi de vultur care cresc în sufletele noastre: „Os din carne/ duh din piatră”. Vii seminţii ale inimii dace, ajungem în „Ţara doinei”: „Scânteie din focul cosmic/ şi visul frumuseţilor toate/ doina este o/ comoară sufletească adâncă/ nevinovată ca/ suflet de copil”. Doina este însăşi „laptele şi mierea, sarea din mâncare/ cu care duhul veşniciei/ noastre se hrăneşte”.

„Ecou din ecou” este titlul următoarei poezii, în care Doina Drăgan se află în dialog cu timpul pentru ca mai apoi, într-un „moment de destin” să ajungă pe calea florilor. Sub raze de „Ghiocei” pătrundem într-o altă lume, unde „galben aurii/ razele soarelui/ mătăsuiesc pe pământ/ binecuvântându-i rodnicia/ cerul se îmbrăţişează/ cu pământul/ într-o explozie/ de muguri şi flori”. În „Cetatea mântuirii noastre” suntem părtaşi la „credinţă, prietenie, identitate/ iertate, izbăvire, mântuire/ suflet plin de speranţă/ şi loc de pelerinaj”.

În încheiere, ni se propune intonarea unui „Imn al creaţiei”: „Slavă creaţiei/ slavă bătrânilor/ slavă pământului/ slavă neamurilor toate”.

O poezia a binecuvântărilor, în care pământul îşi dă mâna cu cerul, iar creaţia devine, prin cuvânt, piatră de temelie.