Subjective Objects - Eugen Alupopanu, la Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud
Muzeul De Artă Comparată Sângeorz-Băi
Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud
vă invită la
expoziția de pictură și obiect
„Subjective Objects”
a artistului Eugen Alupopanu
opening:
august – octombrie 2021
Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi
str. Republicii, nr. 68.
curatori:
Maria Bilașevschi
Maxim Dumitraș

Rigidizarea uman-afectivă prin închiderea în cuvinte, peisaje şi chipuri

Poate un exerciţiu de subiectivitate artistică să exprime o realitate prea adesea obiectivizată? Chiar dacă Eugen Alupopanu nu pare a ridica întrebări atunci când răspunsurile se inserează contradictoriu cunoaşterii şi conştiinţei identitare, a accepta fără a te întreba în ce măsură şi, mai ales, de ce, discursul său răscoleşte, te poate transforma cu uşurinţă în obiect-recuzită-tapet.
Dacă la un prim nivel, cel al interpretării afective stereotip, ceea ce vezi se formează, asemenea instalaţiilor-picturi, aleatoriu, din forme şi materiale banalizate prin folosirea utilitară sau conceptuală (monezi, medalii, părţi de animale, pâine, vederi, talismane), poveşti captive înrămate în ele însele, odată ce îti laşi privirea să se aşeze asupra lucrurilor, depăşind acumularea aproape barocă începi să vezi intimitatea şi familiaritatea “lucrurilor”. Între opulenţă şi strălucire estompată, recuzita artistului dictează tonul dramatic sau ludic cu care vrei să recuperezi simplitatea, de unde şi al doilea nivel al înţelegerii, rezultat din suprapunerea imaginii tradiţionale asupra obiectului cu resemnatizarea acestuia. Plante alipite pe un ștergar, trăiesc moartea din natura moartă, indiciile clare şi brutale cu privire la vanitate şi ramificaţiile acesteia amintesc de un interes mai vechi al artistului cu privire la “luxuria”, în care declinul ţine doar de elasticitatea fiinţei umane de a interpreta moralitatea.
Fără a trivializa imaginile secătuite de sens prin excesiva folosire, icoane sau bonuri, Eugen desparte adevărul în două file distincte, cel al memoriei colective, uitucă şi ipocrită totodată, ce topeşte şi omogenizează, evaluând în arginţi credinţa şi, evident, cel personal ce dezleagă, adesea prin asamblare, sensurile. Fetişizarea vieţii şi, implicit, a artei, o pasăre-seceră – Ecce Homo - chipurile şterse, anatomii intuite ale distrugerii, în fapt transgresiunea de la obiect la efectul acesteia, deschide zeci de paranteze ce cuprind mişcarea aglomerată, căderi şi volatilizări. Nimic nu zboră, deşi există indicii ale verticalităţii, tapetul –pânză dispare doar în umbrele colorate ale autoportretului. Cel de-al treilea nivel, al propriei persoane, este condensat în singurul ambalaj ce dănuie, umbra, reversul captat în efemeritate, dublat de cel al omului tratat secvenţial, din perspectiva neputinţei de a mai exprima un sentiment, pentru a-i înţelege descompunerea până la dispariţie.
Nu originalitatea validează creativitatea, aşa cum aceasta poate să nu aibă nici o legatură cu umanul susţinut cu emfază de un citat ceauşit resemnificat de artist. Manierizând pozitiv, Eugen înscrie rigidizarea uman-afectivă prin închiderea în cuvinte, peisaje şi chipuri, fără dorinţa de a imortaliza, ci de a ne face pe noi, să privim invers traseul, în toată dezordinea, spre propriile rădăcini.

Maria Bilasevschi - critic de artă