Părintele Vasile Beni: În clipele cele mai grele, când nu mai știm ce să spunem, e de-ajuns un suspin și în gând să zicem: „Maica Domnului nu mă lăsa!”

      Într-o seară de 14 august în timpul războiului un soldat tânăr a fost rănit și părăsit de toți....... Nu mai avea putere să se roage.......În buzunarul de la piept purta o icoană mică a Maicii Domnului, primită de la mama sa, care-i spusese: „Oriunde vei fi, dacă n-ai glas, strânge icoana aceasta la piept și spune din inimă: Maica Domnului, nu mă lăsa!”.....După câțiva ani soldatul a devenit preot.....

                Dragii și bunii noștri credincioși!

        Cu ajutorul bunului Dumnezeu și a Maicii Sfinte suntem în zi de binecuvântată sărbătoare, iar troparul de la Adormirea Maicii Domnului, este o rugăciune scurtă, care deschide căi spre reflecție și meditație: „Întru naștere, fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare…”

      „Întru naștere, fecioria ai păzit”. Maica Domnului a născut fără a-și pierde fecioria. Aceasta nu este o simplă minune, ci o mărturie a unei vieți curate, sfinte, pline de har. A fost fecioară nu doar cu trupul, ci și cu gândul, cu cuvântul, cu întreaga viață. O inimă care nu a fost niciodată întinată de ură, de răzbunare, de dorință de stăpânire. De aceea, Dumnezeu a ales-o, pentru curăția ei desăvârșită.

       „Întru adormire, lumea nu ai părăsit”. Adormirea ei a fost o trecere spre viața de sus, dar dragostea ei a rămas pe pământ. Ea nu a părăsit lumea, ci s-a apropiat și mai mult de noi, cu o inimă de mamă mai caldă, mai înțelegătoare, mai puternică.

     Cât de adânc grăiește troparul: „lumea nu ai părăsit”! Cine ne mai ascultă rugăciunile atunci când toți ne întorc spatele? Cine ne mai ocrotește când suntem prigoniți, bolnavi, singuri? Cine se mai roagă pentru noi la Tronul Dumnezeirii, cu lacrimă de mamă? Maica Domnului. Cea care a stat sub Crucea Fiului ei, stă și sub crucea fiecăruia dintre noi. Nu fuge de durere, ci o transformă în mângâiere. Nu ne judecă, ci ne ocrotește. Nu ne uită, ci ne strânge la pieptul ei rugător.

     Prin viața ei curată și adormirea ei sfântă, Maica Domnului a devenit podul care unește lumea cu Dumnezeu. Ea este poarta prin care S-a coborât Hristos în lume și tot prin ea se înalță rugăciunile noastre către Cer.

       Ea este Maica Vieții, mijlocitoarea milostivirii, stăpâna milei. Și cum spune un părinte contemporan: „Dacă Maica se roagă, Fiul nu întârzie să asculte”. De aceea o chemăm în toate slujbele, în toate necazurile, în toate ceasurile grele și zicem:  „Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub sfânt acoperământul tău”.

Pilda soldatului și icoana Maicii Domnului. Se spune că într-o vreme de război crunt, în munții unui ținut ortodox, un tânăr soldat a fost rănit grav și părăsit de camarazi în retragere. Zăcea singur, sângerând, în pădure, între viață și moarte.                                                                                                           Era în seara de 14 august.  În durerea lui, nu mai avea putere să se roage. Dar în buzunarul de la piept purta o icoană mică a Maicii Domnului, primită de la mama sa, care-i spusese: „Oriunde vei fi, dacă n-ai glas, strânge icoana aceasta la piept și spune din inimă: Maica Domnului, nu mă lăsa!”

     Și așa a făcut. Cu ultimele puteri, a scos icoana și a strâns-o la piept, spunând doar în gând: „Maica Domnului... nu mă lăsa!”Și a adormit.

      A doua zi dimineață, în zori de 15 august, o bătrână dintr-un sat apropiat s-a trezit cu o frământare în inimă. A visat că în pădure, sub o stâncă, cineva chema tăcut după ajutor. Fără să înțeleagă cum, a plecat cu o traistă cu apă și pâine, spunând că „Maica Domnului mi-a arătat pe cineva rănit”.                                                                                                    Și l-a găsit. Încă viu. Cu icoana strânsă la piept și lacrimi uscate pe obraz. A fost dus în sat, îngrijit, și și-a revenit. Când a povestit ce s-a întâmplat, toți au lăcrimat. Era ziua Adormirii Maicii Domnului.

      Mai târziu, tânărul a devenit preot și, în fiecare predică rostită pe 15 august, spunea cu glas tremurat: „Nu m-a părăsit în ceasul morții. M-a salvat o Mamă care nu uită niciodată pe fiii ei. Dacă mai trăiesc astăzi, este pentru că am spus doar atât: Maica Domnului, nu mă lăsa”.

     În încheiere am putea spune că această pildă este un ecou viu al troparului: „Întru adormire, lumea nu ai părăsit...”

     Maica Domnului nu părăsește pe nimeni. Nu a părăsit niciodată lumea, chiar dacă ea s-a mutat la cer. Pentru fiecare suflet care o cheamă din inimă, ea se coboară tainic, cu blândețe de mamă și cu puterea unei regine cerești.

         De aceea, să nu uităm niciodată: în clipele cele mai grele, și când nu mai știm ce să spunem, e de-ajuns un suspin: „Maica Domnului... nu mă lăsa!” Amin!

Vă doresc să fiți binecuvântați și să nu uităm ca sus să avem inimile!

Pr. Vasile Beni