Tabăra “Tinere condeie” Muncel, 2014. Impresii bistriţene

Ca să ajungi la tabăra de creaţie de la Muncel (Iaşi) trebuie să te debarasezi de mărunţişul zornăitor din buzunarele vieţii de zi cu zi. Trebuie să dezbraci haina atât de strânsă a constrângerilor realităţii imediate. Şi să-ţi acorzi şansa de a gusta din bucurii tot mai rare astăzi: frumuseţea unor tineri talentaţi, prietenii adunate la vârstă adultă, melodia din interiorul unor cuvinte, prospeţimea unor peisaje. Doar astfel poţi spune că ai fost cu adevărat în tabăra de la Muncel.
Desigur, am aflat toate aceste lucruri pe viu după ce am descins la Muncel. Până atunci, recunosc, fusesem pregătit sufleteşte de către două colege de breaslă ale căror aventuri de tabără se împliniseră în anii imediat anteriori. Novice fiind întru toate (de la contactul propriu-zis cu “Tinerele condeie” până la descălecatul pe tărâmuri ieşene), iată-mă pus în ipostaza de a însoţi reprezentantele judeţului Bistriţa-Năsăud la etapa naţională a concursului amintit adineaori, etapă concretizată prin această tabără de la Muncel. Am pornit optimist la drum, spunându-mi că, în cel mai rău caz, toată această ieşire “în decor” va echivala cu libertatea de a-mi dărui o altfel de săptămână de vacanţă. Acesta ar fi fost minimul meu câştig.
M-am înşelat în această privinţă. Şi ce bine că s-a întâmplat aşa! Căci am intrat în tabără cu un optimism prudent şi am părăsit-o cu o vioiciune copilărească, cu o uşurinţă de a visa şi cu vorbe poezeşti de care nu mai suspectam a fi capabil. Muncelul te contaminează repede şi în mod sigur cu un soi de optimism de cursă lungă, un optimism fără rezerve.
Încă de la început, odată îmbarcaţi în trenul nostru spre tabără, mi-am dat seama că voi avea parte de mult mai mult decât îmi propusesem. Fetele pe care le-am însoţit, Oana Oltean (clasa a IX-a) şi Ancuţa Bora (clasa a XII-a), ambele eleve la Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu” (şi coordonate de doamna profesor Daniela Fulga), s-au dovedit nişte câştiguri multiple pentru mine. De la zâmbetele senine, comportamentul firesc şi neostentativ, pănă la interioritatea distinctă şi complementară regăsibilă în creaţiile lor poetice, totul a fost remarcabil la ele, de bun gust şi de durată. Şi îndrăznesc să spun că judeţul nostru a fost reprezentat cel puţin onorabil de aceste tinere speranţe scriitoriceşti.
Dar nu a fost doar atât. Alte “plusuri” mi-am consemnat. Sosirea în tabără ne-a prilejuit întâlnirea (sau reîntâlnirea, în cazul elevelor “mele”) cu directorul acesteia, domnul Paul Aretzu. Datorită dumnealui activităţile culturale de la Muncel îşi păstrează, în general, o atmosferă constructivă şi serioasă. Apoi au fost cenaclurile (două în fiecare zi) care reprezintă coloana vertebrală a taberei. Prin intermediul lor am luat contact cu toţi elevii/tinerii scriitori proveniţi din diversele judeţe ale ţării. Şi nu puţine au fost câştigurile pe care le-am reţinut eu, în plan personal, dar cred că şi o viitoare istorie a literaturii române (ar fi de menţionat aici faptul că, aflată la cea de-a 49-a ediţie, această tabără a “Tinerelor condeie” a însumat de-a lungul existenţei sale, impresionante prin continuitate, câteva mii de aspiranţi la statutul de scriitor, dintre care cel puţin câteva zeci au şi confirmat, regăsindu-se deci în istoria invocată anterior). Am să nominalizez câteva nume care pe mine m-au convins şi pe care aş paria: Ancuţa Bora (Bistriţa-Năsăud), Oana Oltean (Bistriţa-Năsăud), Ana-Maria Sârbu (Buzău), Ioana Diaconescu (Dâmboviţa), Dana Braşoavă (Gorj), Iulia Mitrache (Mehedinţi), Cristina Chiţu (Sălaj), Costel Onofraş (Sibiu), Ioana Râmbu (Suceava), Lavinia Nichifor (Suceava), Adelina Pascale (Tulcea), Andrada Artamonov (Tulcea). Despre creaţia fiecăruia ar fi câte ceva de spus, dar pentru aceasta ar fi necesar un articol separat.
Cenaclurile au însemnat nu doar întâlnirea cu poezia, proza, teatrul sau eseul lecturate de vocile tinere ale autorilor lor, ci şi contactul absolut incitant cu discursurile critice, interpretative ale unor profesori pentru care raportarea la literatură nu este o simplă obligaţie de serviciu consemnată mecanic în fişa postului. E relaxant să afli că (mai) există şi astfel de oameni care iubesc literatura şi vorbesc despre ea atât de seducător. Asemenea profesori s-au dovedit a fi la Muncel, pe lângă neobositul Paul Aretzu, Călin Chincea (Caraş-Severin), Emila Chiriţă (Neamţ), Iulian Bitoleanu (Teleorman), Maria Pleşea (Buzău), Viorica Gligor (Mehedinţi), Gheorghe Cîrstian (Suceava), Carmen Ardelean (Sălaj). O dovadă în plus pentru interesul acestor profesori faţă de literatură o reprezintă şi lansările/prezentările de cărţi sau reviste pe care tabăra le prilejuieşte an de an. Astfel de evenimente ne-au oferit Maria Pleşea (coordonator al antologiei de poezie “Bonjour, amour!”), Viorica Gligor (autoare a volumului eseistic “Aventuri subiective. Metamorfozele jurnalului feminin”) şi Carmen Ardelean (autoare a unui studiu comparatist “Hortensia Papadat-Bengescu. Marea europeană a literaturii române. Pledoarii” şi a unui volum de cronici literare “Pactul cu ficţiunea”).
În fine, două ultime câştiguri s-au ivit pe finalul taberei. Un cadou tradiţional anual îl reprezintă excursia organizată în zona atât de ofertantă a Moldovei. Am ales democratic vizitarea Iaşului (celelalte variante fiind Suceava sau Piatra-Neamţ), un oraş pe care nu-l mai văzusem şi care m-a cucerit definitiv prin tot ceea ce are el de oferit. Pe lângă Mirceştiul lui Vasile Alecsandri (un popas intermediar pană la destinaţie), Iaşiul ne-a dezvăluit rafinamentul şi preţiozitatea interioarelor Caselor Sadoveanu sau Pogor, varietatea şi prospeţimea naturală a Grădinii Botanice, unicitatea Parcului Copou sau grandoarea arhitectonică a Palatului Culturii. “Acest oraş e unul dintre acelea în care nu te poţi plictisi”, a conchis o elevă. Nu pot decât să subscriu. Ultima activitate a taberei (la fel de tradiţională), una de relaxare prin intermediul divertismentului de bun gust, a scos la iveală alt fel de artişti înăuntrul artiştilor cuvântului. Astfel, au performat pentru noi, încântându-ne vizual şi auditiv, atât profesori (Călin Chincea), cât şi elevi (Delia Tufişi, Maria Pleşea, Ana-Maria Sârbu, Andrada Artamonov). Recitarea, cântecul, dansul sau jocul actoricesc au ieşit la rampă. Am înţeles, încă o dată, cât talent se poate aduna laolaltă într-un loc precum Muncelul. Şi câtă emoţie autentică.
După încheierea spectacolului, ne-am amintit brusc că mai era de făcut un drum. Cel de întoarcere. Când am plecat de la Muncel era vară. Când am ajuns acasă se făcuse deja toamnă.

.................................
Citiți ediția print !