,,Ţara ascunsă’’ – o frescă a satului năsăudean

Romanul lui Alexandru Uiuiu, ,,Ţara ascunsă’’este una dintre scrierile cele mai reuşite ale perioadei postdecembriste despre viaţa satului nostru contemporan. Cronicile literare care i s-au dedicat până acum scot în evidenţă disponibilităţile artistice ale acestui scriitor de mare valoare, ce îmbrăţişează cu dezinvoltură toate cele trei genuri literare : epic, dramatic şi liric. Pe lângă acurateţea şi concizia exprimării, compoziţia romanului, tehnicile narative folosite, aş adăuga cu prisosinţă autenticitatea acestei scrieri. Ca unul trăitor pe meleagurile descrise de autor, am recunoscut multe personaje, după nume şi porecle, după locurile în care se desfăşoară acţiunea şi, nu în ultimul rând, după limbajul specific năsăudean pe care îl valorifică chiar şi sub aspect fonetic.
Prin stil şi compoziţie, romanul lui Alexandru Uiuiu poate fi o replică la proza marelui Rebreanu şi Marin Preda, care au tratat lumea ţărănească în operele lor. În romanul ,,Ion’’, ţăranul sărută pământul’’, iar în ,, Ţara ascunsă’’ el îl miroase, îl simte ,,îi soarbe îndelung miresmele’’.Poiana lui Iocan din Moromeţii este înlocuită aici cu ,,Crâşma lui Ghiţă’’,,Făgădăul’’ de altădată, ori mai nou,, Bar de zi’’. Replica lui Moromete ,,pe ce te bazezi ?’’are altă formulă : ,,interesant’’, folosită în mod obsesiv de Grigore Guţan, ca o expresie a mirării şi a neputinţei de a înţelege anumite lucruri.
,, Ţara ascunsă’’este ţinutul de pe Someş pe care scriitorul ni-l prezintă cu toate realităţile sale, cu oamenii şi obiceiurile lor, cu bucuriile şi tristeţile lor. De fapt, satul Limpeziş, nume simbolic, unde se desfăşoară în general acţiunea, nu există în geografia acestei zone, este o ficţiune, dar prin descrierea lui foarte amănunţită se poate identifica cu localitatea Feldru, locul copilăriei autorului. Detaliile le aflăm din conţinutul romanului, unde toponimele sunt atât de familiare : Valea Secerului, Valea Cailor, Prihodişte, Dealul Popii, Valea Strâmbii, Podiree etc. Sunt uşor de recunoscut numele de familie specifice comunei Feldru : Hărăguş, Scridon, Ileni, Ştehuţă, Bărdan, Nechiti, Palagi, Burduhos ş.a. Tot atât de cunoscute sunt şi poreclele sătenilor prin care pot fi identificate personajele acestei cărţi : a Ţapului, a Harampăului, a Zdrăngălăului, a lui Cipăruş, a lui Plăcintă, a lui Potcoavă, Boactăru, Buftea etc.
Alegerea denumirii de Limpeziş are drept suport încercarea comunităţii de a se încadra în ritmul prefacerilor care au loc după decembrie 1989 în viaţa satului. Este de fapt o limpezire a modului de gândire al oamenilor, de acomodare cu schimbările venite pe neaşteptate.
Romanul are trei părţi distincte, alcătuite din,,fărâme’’cum spune autorul : ,,Potopul verde’’ în care este prezentat un tânăr regizor, Andrei Guţan, stabilit la Bucureşti în căutarea unui rost. Cea de-a doua parte se numeşte,, Cimitirul de stele’’ şi descrie câteva momente din viaţa lui Grigore Guţan, tatăl regizorului, ţăran din Limpeziş, iar partea a treia o intitulează ,,Pomul vieţii’’ce cuprinde o listă întreagă de personaje care vin şi pleacă în străinătate cu tot felul de influenţe şi idei năstruşnice. Semnificativă este aventura tânărului Vasile Giboacă care pleacă în Franţa şi după un timp, luat de mirajul acestei lumi îi scrie tatălui său să vândă tot, să vândă pământul şi să meargă la el, acolo în localitatea al cărui nume nu-l cunoştea nici el. Plină de umor este şi secvenţa în care este prezentată sosirea la făgădăul lui Ghiţă a unui japonez dornic să descopere tradiţiile din zonă. Nu lipsesc nici scenele de amor asemănătoare cu cele din opera lui Liviu Rebreanu.
Dincolo de problemele cotidiene, aici se petrec şi drame mai puţin obişnuite. Grigore Guţan, personajul principal al romanului suferă o moarte aparentă şi este declarat dispărut, iar fiul său, Andrei Guţan simulează un accident, dând foc propriei sale maşini şi pleacă fără să dea de ştire nimănui pentru a se dedica profesiunii sale de regizor de film . Grigore îşi recapătă memoria şi se întoarce în sat spre surprinderea familiei sale şi a celor din jur care îi făcuseră înmormântarea în lipsă. Andrei câştigă Marele Premiu de la Festivalul de film de la Cannes şi trăieşte bucuria acestui succes, dar şi a reîntâlnirii cu tatăl său.
Legat sufleteşte de lumea satului, autorul creează cea mai frumoasă scenă a relaţiei dintre generaţii. Ionuţ, nepotul lui Grigore Guţan nu vrea să se despartă de această lume pe care dacă trebuie s-o părăsească, preferă să o ia cu el : ,,Ionuţ şi-a scos capul pe geamul maşinii şi şi-a încleştat trainic mâinile de gard şi când au pornit, au pornit cu gard cu tot. S-a smuls gardul leasă după leasă în plânsetele şi urletele copilului, s-a smuls cu poarta de la drum şi poarta de la vale şi s-a urnit şi nucul odată cu el şi casa şi a plecat Ionuţ trăgând după el talpa casei şi acoperişul şurii, o parte din grădină şi stâncile prinse printre rădăcinile groase ale sălciilor de lângă apă, cumpăna fântânii şi câţiva pari din grădină’’
Scriitorul Alexandru Uiuiu uimeşte prin puterea de a prezenta viaţa în complexitatea ei socială şi psihologică.Reuşeşte să realizeze portrete umane, bine individualizate, care impresionează prin naturaleţe şi umor, prin filozofia şi felul lor de a fi. Personajele sale ştiu să găsească soluţii împotriva răului ca binele să iasă mereu învingător. El nu copiază realitatea, nici n-o inventează, ci o trăieşte artistic, îndreptându-se spre un realism al esenţelor. Alexandru Uiuiu este şi un mare pictor al peisajelor naturale din acest colţ de ţară, care sensibilizează prin cromatica sa. Descrierea furtunii din secvenţa,, Ţăranii în baloane’’ nu este cu nimic mai prejos decât cea a lui Calistrat Hogaş. Are o frază bine structurată cu o largă respiraţie interioară în care verbul curge domol ca apele limpezi ale Someşului Mare.