,,Ţara ascunsă“ - o lume a extremelor împăcate

        După 6 ani de la apariţia romanului ,,Ţara ascunsă “, scriitorul Alexandru Uiuiu vine în întâmpinarea cititorilor cu cel de-al doilea volum, evocând în continuare  lumea satului românesc, acel univers mirific, populat de personaje de poveste, cu reguli şi rânduieli mai mult sau mai puţin cunoscute. Ambele volume însumează peste 1000 de pagini, fiind  apreciate ca cea mai reprezentativă realizare a anului 2018, în domeniul romanului, pentru care  a primit premiul Asociaţiei Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud.

        Autorul ne introduce într-un spaţiu ficţional, puternic marcat de o tehnică a scrisului rebrenian, dar şi moromeţean, în care ironia fină, umorul şi vorbele de duh, apelativele regionale şi amprenta lingvistică autohtonă dau discursului narativ un profund caracter de oralitate. În romanul ,,Ion “ ţăranul sărută pământul, iar în ,,Ţara ascunsă “ îl miroase, îl simte ,,îi soarbe îndelung miresmele “. Poiana lui Iocan din Moromeţii este înlocuită aici cu  ,,Crâşma lui Ghiţă “, adică ,,Făgădăul “ de altădată sau mai nou ,,Barul de zi “. Replica lui Ilie Moromete ,,pe ce te bazezi ?” are o altă formulă : ,,Interesant ! “ , folosită în mod obsesiv de Grigore Guţan, ca o expresie a mirării şi a neputinţei de a înţelege anumite lucruri.

           Centrul acţiunii este satul Limpeziş, un sat cu nume fictiv  de pe Valea Someşului Mare, dar cu  deschideri concrete spre locurile natale ale autorului, cu zeci de personaje uşor de identificat în lumea reală, cu o suită de întâmplări din perioada postbelică. Întreaga operă este o amplă frescă a vieţii de ieri şi de azi a spaţiului rural ardelenesc. Se poate spune că cele două volume formează la un loc o adevărată monografie a satului. Toponimele, hidronimele şi antroponimele folosite  în roman conturează spaţiul rural, îl individualizează şi îl reprezintă prin evenimente marcante şi figuri emblematice.

        Primul volum este structurat pe trei capitole  bine închegate, care respiră într-o atmosferă densă, cu un fond reflexiv ce amestecă amănuntul cu observaţia naturalistă şi reflecţia morală. Romanul se deschide cu o remarcabilă metaforă ,,Potopul verde“, un capitol în care protagonistul este Andrei Guţan, copil de ţăran ajuns regizor de film, premiat la Cannes sau la alte concursuri de acest gen.  Cea de-a doua parte se numeşte ,, Cimitirul de stele “ cu referiri la câteva momente din viaţa lui Grigore Guţan, tatăl regizorului, ţăran din Limpeziş, localitate cu nume  semnificativ pentru evoluţia comunităţii. Partea a treia, prezentată în extenso, o numeşte ,,Pomul vieţii “,  sintagmă cu sens existenţial, punând în valoare o listă întreagă de personaje care pleacă şi vin din străinătate cu tot felul de influenţe şi idei novatoare.  În cuprinsul romanului sunt evocate întâmplări, drame neobişnuite, scene de amor, dar şi referiri la minunatul tezaur de tradiţii şi obiceiuri din lumea satului românesc. Alexandru Uiuiu ne poartă într-o lume imaginară, într-o călătorie splendid realizată pe cerul subteran, cerul subpământesc, pe bolta căruia Grigore Guţan găseşte puncte comune cu satul său. La fel de neobişnuită este şi plimbarea ţăranilor cu nacela, din înălţimea căreia, ei contemplă panorama  Ţinutului someşan, dar ne aduce în prim plan şi o surpriză neaşteptată a primarului pentru locuitorii din Limpeziş, aceea a unei pârtii de schi, realizată pe bani europeni.

        Volumul al doilea cuprinde trei părţi independente ca structură, dar legate între ele printr-un fir narativ  de excepţie. În prima parte, intitulată ,,Viaţa, viaţa, viaţa “, se derulează secvenţe impresionante dintr-o lume nebună şi sufocată  de alergarea forţată spre modernism. Autorul continuă să aibă în atenţie personalitatea lui Andrei Guţan, căruia îi creionează un portret trasat cu linii mai fine sau mai groase, surprinzându-l în diferite ipostaze ale vieţii sale : cea de regizor, dar şi cea  particulară, cu momente fericite, dar şi cu ,,unele compromisuri lamentabile estetic şi moral “. Partea a doua se numeşte ,,Şoaptele întunericului” , iar a treia ,,Marele somn “, capitole în care autorul dilată sau comprimă descrieri şi evocări, ca un regizor dornic să lumineze prelung sau fulgurant eroi sau ipostaze inedite. Nu senzaţionalul întâmplărilor sau a figurilor umane asupra cărora zăboveşte marchează cititorul, ci stilul său autentic şi viguros, plăcut şi atractiv. Personajele cărţii cred cu tărie în moralitate, sunt dornici de actul sfinţeniei, caută fericirea. Împotriva răului găsesc întotdeauna soluţii pentru a-l învinge. ,,Ţara ascunsă “ este o carte despre ,,diversele feluri de-a fi fericit “, este ,,ţara împăcată cu ea însăşi, care are ca personaj zâmbetul “.