Cultură
|
Pixul lui Marin Preda, ca un pendul care distribuie timpul în amintirea vremurilor, ne poartă prin lumea de altădată, o lume în care își varsă dorințele, speranțele, dezamăgirile...Eroii... |
În cadrul proiectului Neurodiversitate şi Creativitate: Intervenţii Culturale, Centrul Cultural Municipal George Coşbuc (Palatul Culturii) vă invită la Recitalul Extraordinar de Pian al lui Eduard... |
|
Corul „Ecclesia” al Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din comuna Dorna Candrenilor (judeţul Suceava), condus de preotul paroh drd. Gabriel Doroftiese, a înregistrat cântări bisericești și laice... |
SALOANELE LIVIU REBREANU
Festivalul Naţional de Proză
REGULAMENTUL celei de-a 40-a (XL) ediţii, 25-27 noiembrie 2022 |
|
Editura Ecou Transilvan surprinde cititorii cu o carte pe o temă foarte rar abordată. Este vorba de cartea lui Andrei Marga și Florin Ludușan, Unde este Dumnezeu? Religie, revelație, Dumnezeu (... |
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud
Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud
Primăria Municipiului Bistrița
Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița
vă invită, miercuri, 26 octombrie... |
|
Ceferistul de grad înalt de la regionala Cluj, MACEDON TOFENI, la origine rebrișorean, actualmente sălăoan, după soție zăgrean, pictor cunoscut și apreciat, a debutat literar, recent, cu romanul „... |
|
|
Zilele Prozei, Ediţia a 15-a. Sub semnul lui Liviu Rebreanu. Chiuza – Năsăud – Sângeorz-Băi – Maieru
Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj, Reprezentanţa Bistriţa-Năsăud a Filialei Cluj a USR și Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud au fost organizatorii celei de-a 15-a ediții a ... |
|
|
(Preambul: Într-o mapă de acum 4o de ani, am găsit câteva file, prinse cu agrafă. Le-am citit, căci le uitasem conținutul și apoi am hotărât să le încredințez tiparului... |
|
|
Una dintre preocupările constante din ultima vreme a scriitorului măierean Icu Crăciun este cercetarea istorică a teatrului românesc de la începuturile sale şi până în prezent. Efortul său... |
|
|
Nobilă și înviorătoare străduința etnologilor sibieni de a nu uita pe marii înaintași și a-i evoca, împrospătându-le memoria în ceasul contemporan.
Am aflat târziu despre... |
MOTO:
„Voi pleca departe, departe!
Ce neguri adânci mă-nconjoară!
Ce noapte
Spăimoasă asupră-mi s-aşterne!
Nu pot nici s-o-mprăştii şi nici s-o astâmpăr.
Vai mie, vai mie!
Pătrunde în mine şi... |
|
|
Da, obișnuiesc să plec în concediu, adică să schimb mediul, fețele cunoscute, terasele frecventate. Poți merge chiar într-un sat vecin și totul pare nou, fără țepii obișnuinței, fără rugina rutinei.... |
|
Icu Crăciun este vicepreședinte al Societății Scriitorilor din Bistrița‐Năsăud, șeful Reprezentanței Bistrița-Năsăud a Filialei clujene a Uniunii Scriitorilor din România, redactor‐șef al revistei „... |
Antologia Spiritul locului. Ținutul Bistrița-Năsăud prin ochii scriitorilor, gândită de harnicul scriitor Menuț Maximinian (după o idee lăsată de scriitorul Andrei Moldovan) și apărută în anul 2022... |
|
Citesc, răsfoiesc, cu supremă încântare, o splendidă antologie numită 𝐒𝐩𝐢𝐫𝐢𝐭𝐮𝐥 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐥𝐮𝐢. 𝐓̦𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐁𝐢𝐬𝐭𝐫𝐢𝐭̦𝐚-𝐍𝐚̆𝐬𝐚̆𝐮𝐝 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐨𝐜𝐡𝐢𝐢 𝐬𝐜𝐫𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫, Editura Şcoala Ardeleană(2022). Antologia este realizată (... |
|
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„Când bați porcul, el zice că-l scarpini”, spune un proverb care surprinde o realitate din...
Comentarii
Gheorghe Crișan, la ceas aniversar: O viață în slujba presei. La mulți ani!
Monia Bindea -
Mie, 21:22
La mulți ani!❤️
Doliu în învățământul bistrițean. A plecat la cele veșnice profesoara Anamaria Ardelean Vlad
Mariana Pecora -
Mar, 19:54
Odihneste-te in pace, draga mea prietena.
Doliu în învățământul bistrițean. A plecat la cele veșnice profesoara Anamaria Ardelean Vlad
Victor și Veronica Știr -
Mar, 19:49
Pierdem un profesor rasat, un intelectual veritabil, un om cu majusculă!
Prezența Dânsei în orice...
Doliu în învățământul bistrițean. A plecat la cele veșnice profesoara Anamaria Ardelean Vlad
POP MIHAELA -
Mar, 16:11
Odihnă veșnică în pace și lumină! Condoleanțe familiei indurerate!
La mulți ani doamnei consilier județean MIRELA CÎRCU din Sângeorz-Băi!
George Carp -
Mar, 10:38
La multi și frumoși ani alături de familie! Mari și Dan Popescu
Aniversări
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Gavrilă Tudor Zinveliu, preot paroh la Bichigiu.
În zi de naştere, adresăm doamnei consilier judeţean MIRELA CÂRCU, urări de sănătate, împliniri profesionale şi bucurii alături de cei dragi! La...
Astăzi îl sărbătorim pe Andrei Tarniță, fondatorul Latin Art Dance, omul care a transformat pasiunea pentru dans într-un proiect dedicat oamenilor,...












































