Timpul vremii epigramei

Iată că, la Ionel Andraşoni, la cei 70 de ani, vremea vremuieşte timpul, cu ocazia apariţiei volumului “A sosit şi timpul…vremii “(Antologie povestită, poveşti de antologie ), apărută la editura Napoca-Star, 2010, cu o prefaţă de Cornel Udrea, care printre altele, scrie: “Această carte vine dintr-o logică a necesităţii, sau o necessitate logică, în ideea de a-şi reconfirma locul şi rostul în lumea epigramei “.

Etimologic vorbind, timpul, venind de la latinescul tempus, este una din formele fundamentale de existenţă a materiei în mişcare, exprimând durata, succesiunea şi simultaneitatea proceselor realităţii obiective, iar vremea înseamnă durată limitată sau măsurată în ore, zile, fiind un interval, o perioadă şi răstimp.

Deci, putem să explicăm sensul titlului acestei cărţi , prin faptul că pentru Ionel Andraşoni a sosit etapa succesiunii şi spontaneităţii proceselor realităţii obiective din răstimpul său.

Filozoful grec Constantin Tsatsos spunea că: “ Adevărul exprimat de o epigramă este proporţional cu gradul de libertate şi talent al celui ce-a scriso “. Apoftegmă ce se poate aplica şi la autorul cărţii de care facem vorbire.

Cartea este structurată, ţinând cont de tematica epigramelor în următoarele cicluri:Prezumţia de om, Europa şi politichia, Alegeri, Veşnicia, ca profesie, Mătuşi, Timpuri şi Anotimpuri, Ca…trenul în gara cu prieteni, Sentimente la…Post-Restant, Despre…Ionel, cu Dragoste, şi Post faţă în faţă…(Ionel Andraşoni ).

Nu premiile luate de-alungu anilor la diferite concursuri, de la Cluj-Napoca, la Turda, Vişeul de Sus, Buzău, Feteşti, Arad, etc., îi conferă lui Ionel Andraşoni statutul de bun epigramist, ci însăşi sutele de epigrame publicate în numeroasele publicaţii şi apreciate de cititori.

În ciclul Prezumţia de om Ionel Andraşoni ia în ”vârful peniţei “ încrederea exagerată în calităţile proprii a unor semeni de-ai noştri:”Nu-s ca mine în cenaclu/ ( că doar eu am un şperaclu )/ Nici mai buni şi nici mai răi,/ Doar că alţii-s nătărăi “.

Autorul abordează în epigramele sale cumpărarea voturilor, nerespectarea tricolorului, alegerile, diplomaţia, politica europei, mătuşile, şi multe, multe “tichi de mărgăritar “ ce “înfrumuseţează “ obiceiurile, caracterul, mentalitatea, apucăturile, imoralitatea unora, etc. Exemplu:”Atins de-o gravă alergie,/ Trezit din somn ca ars de foc/ În uşa de la primărie,/ Funar aude: Boc, boc! “.

Dacă, pe vremuri, Tândală şi Păcală exprimau înţelepciunea populară, în perioada de tranziţie de la feudalism la capitalism, în prezent acestora le-a luat locul Bulă.Cu acest personaj ţara noastră a intrat în Europa.Şi tot el ne v-a integra? Poate, răspunde prin epigrame Ionel Andraşoni: “După rugăciuni la popa/ Bulă-i mulţumit de tot/ Că munceşte-n Europa/ Şi de noi îl doare-n ...cot. “ sau “Decembrie optzeci şi nouă/ Făcuse dictatura nulă,/ O altă cale-i dată nouă,/ În frunte cu eroul...Bulă “.

Catrenele dedicate colegilor sunt adevărate mini-poeme frisonate de simpatie:”Azi ciocnim pentru Vasile/ Şi-i urăm cu gând curat/ Dumnezeu să-i deie zile/ Ca să scrie...inspirat “.

O treime din volum cuprinde articole publicate de-alungul timpului despre autor, epigrame, şi cronicile pe care le publică. Nu trebuie uitat că Ionel Andraşoni este un cronicar de carte talentat, obiectiv, şi o viaţă întreagă a muncit în domeniu promovării culturii clujene, şi nu numai. Despre cărţile sale de epigrame au scris numeroşi oameni de litere, printre care:Ioan Pop, Menuţ Maximinian, Al.Florin Ţene, Marin Ifrim, Marcel Mureşanu, Ion Constantinescu, M. Bocu, Ioan Pavel Azap, Nicolae Benea, etc.

Ca membru al Ligii Scriitorilor Români, al Uniunii Epigramiştilor din România, al cenaclurilor Satiricom, O.Goga, Vasile Sav, C.Brâncuşi, Ionel Andraşoni confirmă, încă odată, vocaţia sa de iubitor de cultură şi creaţie. Urmare contribuţiei sale de-o viaţă întreagă la ridicarea “Panteonului “ culturii, Liga Scriitorilor Români i-a acordat în 2010 distincţia “Virtutea Literară “, semn de preţuire.

Al.Florin ŢENE