Tragedia unei vieţi deosebite

Când s-a născut dintr-o pereche de ţărani modeşti din Rebra Năsăudului, minunatul obol, o fetiţă frumoasă, ursitoarele i-au hărăzit daruri sufleteşti martirizate şi călite în focul tuturor chinurilor umane; o soartă haină avea să dăruia durerea unei fetiţe chinuită de mică de o boală a oaselor: osteomielita.

Aşa a ajuns să se despartă temporar de părinţii care i-au dat viaţă şi să-şi ducă traiul fragil printre străini, aflaţi pe ţărmul Mării Negre, la Mangalia, într-un sanatoriu pentru copii.

Vitregită de familia iubită, unde înfloreau alte odrasle, mica zână c u daruri de frumuseţe trupească, dar şi sufletească, şi-a dus viaţa timp de mai mulţi ani în dureri şi speranţe, printre doctori şi asistente. Neputând umbla, şi-a adăpat dorurile sufleteşti şi visurile adolescentine cu lectura unor romane care i-au trezit orizonturi nostalgice trimise de Eros în şi-n această rezervaţie a suferinţei.

Prima sclipire i-a dat-o un doctor tânăr, căruia, găsind-o plângând noaptea la lumina slabă a lămpii de pe noptieră cu o carte în mână, un roman de dragoste, când a întrebat-o, ce ştie despre iubire şi lume şi lume i-a răspuns cu naivitate şi îndrăzneală: „Ştiu totul”. Uimit şi săgetat în inimă de isteţimea, dar şi de prospeţimea primelor sclipiri sufleteşti ale fetiţei cu chip de înger, în care mijeau zorii vieţii, doctorul i-a păstrat involuntar un loc cu fior într-o zonă ascunsă a inimii.

Fata s-a vindecat, păstrând o mică urmă a suferinţei şi pe la 16 ani, după ce a învăţat să umble în picioare, porni în lume să-şi trăiască soarta. Aceasta a hărăzit să ajungă educatoare, în mijlocul copilăriei găsindu-şi loc de desfăşurare a harurilor sufleteşti.

Prinsă în mreaja lui Eros de un prieten al fratelui ei, tot învăţător, visează să se căsătorească cu acesta. Dar soarta i-a răpit şi de data aceasta şansa, băiatul fiind obligat să se căsătorească cu o fostă aventură.

Cu inima frântă de tragedia primei copilării şi dezamăgirea soartei în prima tinereţe, într-o noapte, când familia era dusă la o nuntă, o vizitează neaşteptat tânărul doctor din Mangalia, curios să vadă ce s-a ales din mica eroină a visărilor adolescentine.

Atracţia fiind nestăvilită de vechi sentimente şi în vraja nopţii singuratice, tânăra, de 22 ani, îşi găseşte consolare în braţele vânjoase ale doctorului, care la plecare îi lasă un frumos inel de familie, ceea ce-i dădu speranţa unei legalizări a legăturilor trupeşti şi sufleteşti într-o căsnicie. Dar soarta o loveşte din nou, fiindcă zeul adorat nu se mai iveşte la orizont, iar urmările primei nopţi de dragoste se fac văzute, într-o sarcină inevitabilă.

La consultaţie, doctorul ginecolog Beiu, din Năsăud, fiind impresionat de tragismul vieţii acestei tinere şi de frumuseţea ei, încearcă, abia reţinându-şi nişte trăiri sufleteşti de neuitat.

Ca să evite urmările unei tragedii provocate de ea în familie şi dorind cu ardoare să-şi păstreze copilul, tânăra se refugiază în Mangalia. Aici primeşte un post de educatoare şi o locuinţă într-un cămin de nefamilişti, unde îşi consumă destinul dus între mila şi bârfa unor oameni răi, dar şi preţuirea pe plan profesional. Aşa îşi creşte copilul, pe care îl botează Valentin, ca pe tatăl natural al lui.

După mulţi ani de suferinţă în străini şi câştigându-şi o faimă de bună educatoare, directoarea căminului îi prezinte, prin intermediul soţului ei, un ofiţer de marină, care ar fi putut ajunge un bun militar, dar era cam năstruşnic. Ei sperau ca printr-o căsătorie bine aşezată să se echilibreze.

Aici începe a doua parte a tragediei, căci soţul, un aventurier, îşi continuă traiul între vechea aventură, o femeie nedemnă, şi soţie. Alcoolic şi violent, acesta îşi agresează soţia şi încă un copil născut din căsătoria lor, ducându-i în nesiguranţă psihică şi disperare, încât la un moment dat soţia, ajunsă a nu ştiu câta oară în spital, refuză să mai trăiască, intervenţiile doctorilor fiind zadarnice. Aici întâlneşte pe doctorul Beiu, care o ajută să-şi restabilească echilibrul psihic. Sfătuită de copii, care acum erau mari, divorţează de matrozul violent găsindu-şi târziu locul lângă omul care a înţeles-o, doctorul Beiu, divorţat şi el de mulţi ani de o soţie nedemnă.

Matrozul este întâlnit, după un timp, în compania unei femei uriaşe, urâte, dar foarte autoritare, care l-a scăpat de darul beţiei prin violenţă.

Acţiunea romanului, de un dramatism acut, aduce temporar în scenă şi pe părinţii din Rebra, ţărani de o cuminţenie arhaică, trăind într-o spiritualitate creştinească în ritmul datinilor locale.

O carte frumos alcătuită. Personajul principal, Mihaela, îşi derulează viaţa în mijlocul societăţii actuale, bântuită de tot felul de concepţii, din care se relevă adesea dorinţa de îmbogăţire, de jaf, pe spinarea celuilalt, care pe care, prin ură!

Un om deosebit, Mihaela, trece cu disperare prin încercările ei, cu un dram de nădejde pe care i-o dă credinţa în Dumnezeu, pe care dacă îl avem în suflet ne întăreşte. Respectarea legilor credinţei strămoşeşti o aduce mereu cu dragoste în familie. E o lege a bunului simţ păstrat de poporul nostru şi care se relevă şi din creaţia orală, unde binele învinge răul întotdeauna.

Încheind lectura cărţilor acestei scriitoare, simţi o stare de confort pe care ţi-o dă nădejdea că dragostea de Dumnezeu şi de oameni învinge.

Închei lectura cu sufletul descătuşat de acea caracatiţă care-ţi dă mereu senzaţia fricii că răul te paşte la tot pasul şi nu este nicio raţiune în luptă. Aceasta este latura morală a cărţilor scrise de Dora Alina Romanescu.

Raţiunea de a fi este iubirea, care-i dă un rost şi ţel vieţii. O carte despre tragedia unei vieţi şi a unei iubiri, pierdute şi regăsite.