Trei

Adică trei cuvinte: tatuaj, numismatică, filatelie.
Toată lumea știe (și vede) ce înseamnă a tatua (și derivatele sale). Este tatuaj care nu mai iese din piele, sau din cel care, de la o vreme începe să dispară. Eu unul nu pricep ce farmec are. Îmi displace. Văd brațe, piepturi, umeri, gâturi pe care sunt imprimate te miri ce: de la flori și păsări, la trupuri de femei și dantelării de-aiurea. Cu asupra de măsură îmi repugnă tatuajul la doamne, domnișoare. De la Eva edenică încoace, pielea femeii e asociată cu starea, aspectul, senzația de finețe, moliciune, curațenie. Ar fi nostim să mângâi brațul unei femei pe care e tatuat … un morcov sau un biberon.
Dacă ar fi să faci o statistică a purtătorilor (doritorilor) de tatuaj, vei observa că cei mai mulți sunt tineri, nu puțini dintre ei proveniți din medii modeste (sub aspect educativ), proveniți din zone suburbane sau reveniți din străinătate (unde tatuajul e o bagatelă). Mi s-a relatat un caz abject (e drept, să zicem singular) despre cum practica aceasta poate fi și un instrument al răzbunării. O soție adulterină a fost imobilizată de soț și câțiva companioni astfel, încât un priceput în tatuaj, i-a imprimat pe pielea de deasupra pubisului cuvântul pe care nu-mi permit să-l scriu (l-a pronunțat neaoș în public drăguțul de fost ministru Rus, educat și el cu lopata), decât prin sinonimul „târfă”. Abia după aceea soțul a divorțat.
Iar acum câteva zile mi-a fost dat să-mi murdăresc privirea cu o imagine revoltătoare: Un tânăr – nu știu, bronzat din naștere sau de la soare – avea tatuată pe gamba dreaptă, de la genunchi până spre oul piciorului… o cruce; bine desenată, luată parcă dintr-un album de grafică. Ce profanare, ce nerușinare, ce obstinație abjectă, ce minte subcorticală ! Mde ! Și cu aceștia construim o Românie nouă ?
Un amic din copilărie a fost călcat și omorât, pe pasajul de trecere, de o mașină condusă de un nemernic abia trecut de 20 de ani. Amicul S. avea pasiune pentru numismatică. Să ne înțelegem: Numismatică nu cu înțelesul de studiu, de rigoare științifică (De-a lungul veacurilor s-au pus la cale serioase cercetări pe seama monedei și a bancnotei, s-au elaborat cataloage, au fost editate reviste de specialitate, s-au înființat muzee de numismatică etc.). L-am considerat numismat (și nu numai eu) pentru colecțiile sale de monede, îmbogățite de la o zi la alta. Era un fel de urmaș, peste două milenii, a împăratului Augustus, unul dintre primii colecționari de „monede reale și străine” – cum menționează un istoric al vremii. La întoarcerea din nu puținele mele drumuri pe meridianele lumii aveam de fiecare dată un pliculeț cu bănuți rezervați pentru el. S. știa că nu-l uit.
Azi – s-a observat - numismatica a devenit mai degrabă un mijloc de petrecere a timpului liber. A se înțelege prin „petrecere” nu chef, ci trecere prin viață (spunea cândva Constantin Noica). A petrece: a avea satisfacția că ai o colecție, în care ai adunat o lume, o istorie, șiraguri de fulgurații estetice prinse în metal, miniaturi de comunicare extraverbală, oarecum tainică. Astfel de momente trăia S. Dar i le-a curmat un iresponsabil.
Stau și mă întreb: Câți pasionați de numismatică se află acum în jurul meu ?
Tot așa, a trecut în umbră filatelia.
Prin ea se înțelege fie studiul mărcilor poștale, fie activitatea de a colecționa timbre. Valoarea lor e dată de seria integrală de timbre, sub aspect tematic mai ales, ori sunt de preț prin vechimea lor, seculară uneori. Filatelia înseamnă schimb de timbre, cumpărare/vânzare, bucuria contemplării lor. Numai că în ultima vreme se conturează o concluzie tristă: Filatelia e o pasiune pe care și-o permit doar oamenii cu bani; e o pasiune a vârstei senectuții.
Doamne, când mă gândesc ce efervescență filatelică era în anii 60 și 70 ! Pasiunea pentru timbru cobora până la vârsta gimnazială. Ce tehnici aveam să dezlipim timbrele de pe scrisori ! Poșta română încurajase preocuparea noastră filatelică și difuza prin posturile poștale plicuri speciale cu timbre (unele conținând fel de fel de premii). Ce efect educativ puteau să aibă ! Ce de imagini conțineau din toate domeniile activității umane, unele se constituiau în mini vitralii etnografice, în micro muzee de artă plastică, micro albume din astronomie, geografie, istorie etc. !
Deschid câteodată un clasor din anii de atunci; o fac dintr-un impuls de nostalgie, îl parcurg, îl închid cu gândul la trecerea timpului, la perisabilitatea lumii și la vorba latinului: „O, tempora ! O, mores !”