Tudor Jarda, cinstit de muzicienii bistriţeni

Liceul de Muzică “Tudor Jarda” a organizat, la Sinagoga Bistriţa, un concert omagial dedicat împlinirii a 90 de ani de la naşterea compozitorului a cărui nume îl poartă instituţia.

Cu toate că în sală a fost foarte rece, interpreţii fiind nevoiţi să cânte cu hainele goase de iarnă pe ei, au fost momente deosebit de emoţionante, directorul liceului, prof Liana Bîca, exprimându-şi recunoştinţa faţă de ceea ce reprezintă pentru Bistriţa, dar şi pentru învăţământul muzical românesc creaţia şi personalitatea maestrului Tudor Jarda, dar şi a celorlaţi doi patroni spirituali ai liceului Sigismund Toduţă şi Nicoale Bretan. La fel de emoţionante au fost aprecierile celor care au fost studenţii maestrului Jarda, actualmente profesori ai liceului bistriţean, profesorii seniori Richard Zaig şi Marioara Buzilă, care au primit aplauze pentru întreaga lor activitate.

Tot acum a fost debutul ca dirijor al elevei din cls. a XI-a, Melinda Deac, împreună cu Corul Excelsior coordonat de prof. Ana Maria Răzoare. Taraful liceului, coordonat de prof. Codruţ Ceoarec, a avut ca dirijor pe unul dintre elevii clasei a XI-a, Lazăr Arman, şi a interpretat suite de joc din Maramureş, Someş şi Banat. Concertul omagial Tudor Jarda a înregistrat o premieră în ce priveşte punerea în scenă a compoziţiei “Nunta ţărănească”, de Tudor Jarda, interpetându-se de către cor şi orchestră de cameră (Corul Excelsior şi Orchestra de cameră a liceului, sub bagheta prof. Liana Bîca, directorul liceului), “o interpetarea emoţinantă şi o imagine foarte frumoasă a scenei Sinagogii din Bistriţa, de care maestrul Tudor Jarda ar fi fost cu siguranţă deosebit de mândru”, declară prof. Claudiu Şular.

Din păcate, reprezentanţii administraţiei publice locale şi ai ISJBN au lipsit cu desăvârşire de la manifestările omagiale Tudor Jarda, fiind vizibili doar când e vorba despre desfiinţarea ca instituţie de sine stătătoare a liceului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5