Tuturor mamelor din judeţ ce au copii plecaţi în străinătate

Cu ocazia zilei de 8 Martie dedic aceasta poezie tuturor mamelor din Bistrita- Nasaud care au copii plecaţi in strainatate.

In mod special dedic poezia mamei mele Viorica Catinean care traieste in satul Ocnita, un sat in care s-a nascut si cantareata de muzica populara Cornelia Ardelean.

Daniel Catinean, Bruxelles

 

 

Din sufletul mamei cu evlavie de bistritean

"Cuvinte de 8. Martie doar pentru sufletul tau"

 

 

Draga mama, cand ti-am scris aceasta poezie,

Eu m-am ingenunchiat in beci la Dumnezeu,

Si L-am rugat din inima sa impartaseasca mie,

Cuvinte de 8. Martie doar pentru sufletul tau.

 

Mana dreapta am tinut-o pe ai mei ochi,

In mana stanga am tinut Israel Sema,

Si mi-am dorit asa de mult, fara sa pot,

Sa mut macar pentru un moment Ocna.

 

Sa o iau si sa o arunc pana in cer,

De unde sa cada peste Bruxelles,

Sa se transforme intr-un auriu inel,

Si sa il port cand am nevoie de el.

 

Si am ramas in beci in intuneric,

Nenumarate ore fara sa vad un ac,

Am plans mult si am devenit coleric,

Dar ingerul divin mi-a dat un leac.

 

Cu ochii foare tristi si fara lacrimi,

As mai plange dar nu mai pot,

Sa vars ultimul strop din patimi,

Sa-mi dea putere si sa ma intorc.

 

Cand un caine se plimba pe strada,

Si vad ca el are un mers, duios, senin,

Eu simt ca sufletul tau nu e cu mine acasa,

Eu simt ca si in inima mea am mult venin.

 

Dar lasa sa fie in inima mea si otrava,

Ca trupul este doar din negru pamant,

Iar Domnul peste tot il protejeaza,

El i-a sufletul tau si mi-l da in gand.

 

Un suflet intepelpt de mama de la tara,

In gandul meu asa cum m-ai crescut,

Un suflet intelept si ocrotit de sapa,

In gandul meu asa cum tu ti l-ai dorit.

 

Cand stau la masa si mananc din farfurie,

Caut mirosul surtului tau din bumbac,

Tesut in stative verzi cu o suveica aurie,

La margine cu tiv, cusut cu ata unui ac.

 

Iarna cand zapada a cazut la fereastra,

Ai tors un fus din lana alba pe o furca,

Si mi-ai crosetat sosete cu doua vraste,

Si mi-ai promis atunci ca ma dai sluga.

 

Eu am crezut si nu am priceput indat',

Am fost voios ca mi-ai crosetat si o gluga,

Si mandru m-am laudat la oamenii din sat,

Ca si eu la randul meu voi fi o sluga.

 

Pe lepedeul in forma de parau secat,

Am deschis cu tine cartea de romana,

Si sub lumina alba a becului intunecat,

Mai intrebat: "Serios, tu vrei sa fii sluga?"

 

Si tu ai tesut pana tarziu la lepedeu,

Iar eu am ramas nemiscat langa tine,

Si te-am rugat fricos, plangand mereu,

Sa nu ma dai sluga, ci sa crezi in mine.

 

Mi-ai dat creionul cu care ti-ai facut coc,

Si doua cosite de par ti s-au desfacut,

Si m-ai certat si m-ai fortat, fara sa pot,

Sa mai scriu o data poezia lui Cosbuc.

 

Un nor alb-albastru in noapte se arata,

Lumina lui tandra mereu te calauzeste,

Prin el, mama, vad limpede al meu tata,

Barbatul tau, frumos, ce inima-ti citeste.

 

Caci timpul trece si el acolo te asteapta,

Sa fim voiosi cu totii pe acest pamant,

El zambeste de sus la fel ca si altatdata,

El mi-a spus ca viata este un juramant.

 

El mi-a mai spus ca in cartea lui Moise,

Intr-un verset cu un singur adjectiv,

Dumnezeu a scris clar si fara emotie,

Nebunul striga si inteleptul este milostiv.

 

Ma trezesc noaptea obosit din somn,

Ma gandesc ca am ajuns un mare domn,

Dar merg in bucatarie si caut in castron,

Mamaliga cu tocana facuta cu bulion.

 

Merg imediat in baie si ma spal pe fata,

Intre timp am pus apa pentru o cafea,

Si ma intreb ce am castigat de la viata,

Daca langa mine nu este mama mea.

 

De aici de sus de la etajul treisprazece,

Unde nu zboara nici un galben tighilean,

Ma uit pe geam si pocnesc din degete,

Dar nu vad un om de pe meleag bistritean.

 

Beau cafeaua dintr-un pahar din hartie,

Imi aprind si o tigara sub ochii incercanati,  

Vreau sa vorbesc cu tine la fel ca vara la vie,

Cand am fumat fara sa stii primul Carpati.

 

E bine sau e rau, dar a fost a mea dorinta,

Cand am avut nici macar treisprazece ani,

Cand am renuntat de buna voie la pocainta,

Si am urmat sfaturi nedrepte date de golani.

 

Dar cineva de sus mi-a spus in taina,

Eu sunt mereu cu tine si eu nu te las,

Strain singur si in exil intr-o alta tara,

Este doar o incercare, doar un alt pas.

 

"De astazi, tu ai iesit din cele rele,

De astazi, tu pe Mine ma slavesti,

De astazi, tu nu mai intri in belele,

De astazi, tu ai comori imparatesti."

 

In drum spre munca sunt in tramvaiul sapte,

La dreapta mea un om cu ochelarii transpirati,

Murmura din cap cand citeste intr-o veche carte,

Un om cu palarie, barba si perciunii netaiati.

 

Fie in birou de lux de parlamentar european,

Fie la tara pe o bucata de pamant necultivat,

Din sufletului mamei cu evlavie de ardelean,

Multumesc Domnului ca am copilarit la sat.

 

In inima parcului de langa Parlament,

Repar sub contract poarta de la intrare,

Ma intreb cati ani au trecut pe continet,

Ca nu am mai cantat Domnului o cantare.

 

Am mai cantat eu la colegi sa nu imi fure,

Un topor, un ciocan, o mistrie sau un cui,

Dar nu este un cantec cantat intr-o padure,

Cand am cules bureti auzind glasul cucului.

 

Eu vad acum casa parinteasca de la tara,

Ea a fost o chirie din cer oferita an de an,

Eu accept sa merg mai departe in viata,

Domnul a zis: "La revedere viata de taran".

 

La final adaug la cuvintele lui Dumnezeu,

Doua versuri cum El a ocrotit sufletul meu:

"Din sufletul mamei cu evlavie de bistritean,

Poti sa tii piept la orice cetatean european."

 

 Daniel Catinean

Bruxelles