Udatul fetelor, de la apa de altădată, la cele mai scumpe parfumuri

A doua zi de Paşti, în Lunea albă, se stropeşte casa cu agheasmă şi se dă de băut la rude. Femeile dau de pomană pască rămasă de la Paşte şi vin roşu. În biserici se oficiază aceeaşi slujbă care a avut loc în noaptea Învierii şi Sfânta Liturghie.
Se spune că acum sunt deschise uşile Raiului, iar persoanele care mor ajung direct acolo, indiferent ce păcate au făcut şi cel ce se naşte în această zi, mai cu seamă când trage clopotul întâia oară la biserică, este un om norocos toată viaţa.
La Dumbrăviţa, în a doua zi de Paşti băieţii (având asupra lor o sticluţă de parfum) mergeau la fete cu „stropitu” şi, aflaţi în faţa părinţilor fetei, rosteau: „Am auzit că aveţi o floare, / O floare frumoasă în grădina dumneavoastră/ Şi tare am vrea / Să crească şi să-nflorească / Pe mine să mă iubească / De aceea vă rugăm / Să ne lăsaţi s-o udăm.” Bucuroasă, fata se lasă „udată”, apoi servea băieţii cu prăjitură. Se spune că acele fete vor avea noroc tot anul, iar bărbaţii care uită de acest obicei vor fi urmăriţi de ghinion. Mai demult, obiceiul era ca fetele să fie stropite cu apa de la fântână.
La Josenii Bârgăului, poezia e următoarea: Sunt un grădinar vestit/ De la Bucureşti venit/ Ş-am auzit aseară-n sat/ C-aveţi o floare de udat/ Ş-am venit să vă-ntrebăm/ Ne daţi voie s-o udăm?”