Umbra florii pe vârf de munte

Margreth Olin a crescut în nordul Norvegiei, în  valea Oldedalen, răsfățată de o natură spectaculară, magistrală. Conștientă de ravagiile timpului implacabil, s-a hotărât să-și filmeze părinții printre ape limpezi, sub aurora boreală. Astfel a realizat un poem vizual uluitor, unde viața umană se pierde în fața imensității milenare a peisajelor. Documentarul rulează acum pe ecranele noastre: Cântecele pământului/Songs of Earth .Iată-i pe cei doi părinți: tatăl are 85 de ani, mama 75. Un cuplu mereu îndrăgostit. Îi vedem cum dansează lângă un foc nocturn, conștienți de ireversibil, dar cu luciditate înțeleaptă. Muzica originală e semnată de Rebekka Karijord, iar cântecele șoptite sunt fredonate de mama sa.

Nu-ți dai seama când trec cele 90 de minute fascinante. Apă, pietre, clipocitul apei. O mână răsfirată în bolboroseala undei. Mai există ură, războaie? Totul e undeva departe. Filmul e structurat pe firul celor patru anotimpuri. Are și un epilog tulburător. Nu te saturi de simfonia apelor reunite, de cascadele paralele. Ghețari, tunete, curcubeu, fiord. Un vultur dominând cerul. Da, „natura spune povești”...cum au fost cândva alunecările de teren, cum tatăl a fost dus la operație... Domină bradul plantat de bunic. În preajma sărbătorilor, e împodobit. Veghează, dăinuie. Omul e o biată furnică în albul zăpezii. Dar unică prin tenacitate. Umbra florii pe vârf de stâncă e o victorie, chiar dacă fragilă. Fiorduri argintii, ghețari dantești. Uneori ai impresia unor picturi suprarealiste – astfel lucrează natura. Sau rupestre. Implozii. Impresia de sculpturi. Sinestezie. Culori și pace interioară. Asumarea destinului. O resemnare tonică acolo unde „apusul zâmbește frumos”. Deodată, din vârf de munte, explodează șerpuiri de ape. Asistăm la un carusel inedit al celor patru elemente ale naturii, într-un slalom alchimic, hieratic. Ce face deodată tatăl? Ce testament insolit lasă? Exact: plantează un brad. Fiecare generație lasă un semn imuabil pe pământ. Semn al trecerii. Al dăruirii. Margreth Olin a ales acest documentar în loc de brad. E adevărat că omul sfințește locul. Bucuria mea cinefilă: sala de cinema era plină, nu se auzea nicio respirație. Un film fabulos, relansator.