UN CERC VICIOS DE PERFECT. Meditația PS Claudiu la Duminica a XXVIII-a după Rusalii

Dumnezeu a făcut bune toate lucrurile. În fiecare zi a Creației, acest adevăr se repetă invariabil: “Şi a văzut Dumnezeu că este bine”. Schimbarea apare în momentul în care noi, oamenii, ne amestecăm. Din creaturi ce suntem, începem să ne simțim creatori și stăpâni. Gustând din pomul oprit al binelui și al răului, intrăm în delirul de omnipotență insuflat de șuieratul șarpelui, decizând noi înșine ce este bine și rău. Acest principiu malefic începe atunci, dar se continuă de-a lungul secolelor, în diferite forme, ideologii și societăți, rămânând consecvent cu păcatul dintru început: răzvrătirea față de o ordine creată de Dumnezeu.

Cele trei tipuri de oameni care în evanghelia de astăzi refuză banchetul divin sunt concentratul simbolic al întregii omeniri. Pământul pe care îl avem la dispoziție, cele cinci perechi de boi cu care îl lucrăm, familia în care ciclul se încheie, ar putea reprezenta un cerc perfect în măsura în care el ar rămâne deschis lui Dumnezeu. Din păcate vedem în fragmentul citit și deasemenea în viața noastră de zi cu zi, că mult prea ușor cercul nostru magic îl lasă afară pe Dumnezeu. Creatorul încearcă încontinuu să deschidă realitatea noastră înspre o perspectivă divină, deschisă eternității, soluție în care cercul vicios să devină o spirală ce ne ridică înspre Cer. Noi însă, fie că suntem din ținutul Gadarenilor sau consăteni cu femeia gârbovă sau parte ale celor trei categorii de oameni astăzi enumerati, suntem mai degrabă dispuși să-l eliminăm pe Dumnezeu din ecuația vieții noastre decât să renunțăm la perfecțiunea cercului nostru vicios. Că o facem în mod brutal ca și locuitorii din ținutul Gherghesenilor ori subtil ca tânărul bogat ce se îndepărtează trist, rezultatul este invariabil același: refuzul prezenței lui Dumnezeu în viața noastră.

Din fericire pentru noi, o tânără fecioară din Nazaret, distruge falsul miraj al cercului vicios în care cel rău ne ținea prizonieri. Ea, Maria, Neprihănită Zămislire ia locul Evei dintru început și pronunță un “Da” mare ca veșnicia, în locul nostru al tuturor. Pe când noi oamenii nu eram dispuși să oferim nici măcar un colțișor în Betleemul sufletelor noastre, Maria îi face loc lui Dumnezeu în inima ei, devenind noul Rai al mântuirii noastre. Istoria omenirii continuă astfel și așa cum vom vedea în evanghelia de duminica viitoare, o înșiruire aparent haotică de neamuri devin o familie, o mare familie: familia lui Dumnezeu!

PS Claudiu
Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla