Un dar de la Moş Crăciun

Afară-i iarnă!

Crestele acoperite de zăpadă lucesc albe şi reci ca într-o eternitate polară. Viscolul vine pe la culmea munţilor, omătul cade cu fulgi îndesaţi. Acesta a început pe nesimţite, muzical şi domol, joaca nevinovată. Zăpada rotunjeşte colnicele, umple afundăturile, parcă un vis ar fi învăluit toată firea în nerealitate.

Iarna, în mantia ei albă, strălucitoare, pe cap cu o cunună din steluţe dantelate, a pus stăpânire pe satul meu tot mai tare. Inima ei de gheaţă a lăsat totul alb. A dat Dumnezeu zăpadă nemiluită şi cade puzderie măruntă şi deasă, ca făina la cernut.

Termometrul coboară în fiecare noapte cu un grad. Crivăţul viforos urlă peste câmpii mari, şi ceaţa a întunecat cerul. Pe albastrul înalt, stelele lucesc din ce în ce mai tare şi mai apropiate. Cerul e în fiecare seară mai sticlos, nopţile nefiresc mai luminoase. Însă nu mai e de trăit în lumea aceasta când începe domnia crivăţului. El vine necinstit, oarecum pe furiş, parcă s-ar fi iscat pe aici, pe undeva, o adiere rece, polară, dar uşoară şi lină care se înteţeşte mereu, fluieră ca o primejdie, străbătând din toate firurile. Şi păsările se îndosesc prin scorburi, prin tufişuri, streşinile caselor şi prin fân. Toate vitele şi oile se retrag în grajduri şi saivane. Mai întâi s-a pornit un vânt subţire, un şuier înfiorat de piculină. Pe urmă crivăţul şi-a îngroşat glasul, a prins a geme, pe strune de violoncel şi să mugească în alămurile unei fanfare nevăzute de nimeni. O pasăre de noapte, izgonită dintr-o scorbură de o suflare a crivăţului şi-a luat zborul, scoţând în liniştea efemeră un ţipăt sfâşietor şi tânguitor. Întinderea albă ce se pierde în jocul luminii din marginea orizontului umple sufletul şi inima de pace, nostalgie şi o oarecare dungă de înfiorare.

De două săptămâni durează această iarnă dantelată, cu fulgi albi, cristale neasemuite. Dâre de lumină portocalie străpung cristalele argintii ale geamului casei lui Andrei, un băieţel de patru ani, care are părinţii plecaţi în Spania. El a rămas în România cu bunicii săi din partea tatălui.

De când a început iarna, Andrei priveşte la fereastră în fiecare zi pentru a vedea dacă părinţii lui nu sosesc acasă pentru a petrece cu ei magia sărbătorilor.

Bunica i-a spus că dacă îi va scrie lui Moş Crăciun, acesta îi va aduce cadoul dorit.

Înainte ca mama sa, Dana, să plece în Spania, l-a învăţat (pe Andrei) să scrie cu litere de tipar câteva cuvinte de bază. După ce Dana a plecat, Andrei a plecat la grădiniţă, iar acolo domnişoara educatoare l-a ajutat să scrie mai bine, iar acum Andrei scrie destul de bine, pentru vârsta de patru ani. Andrei este un băieţel foarte inteligent, care a acceptat ideea că părinţii săi au plecat în altă ţară, însă de câteva zile dorul de părinţi a crescut. Într-o zi de luni, pe înserate, Andrei i-a cerut bunicii sale o foaie şi un pix.

- Bunico, te rog frumos, îmi dai o foaie şi un pix albastru?

- Pentru ce?

- Ca să îi scriu o scrisoare lui Moş crăciun!

- Bine. Poftim.

- Mulţumesc.

- Să creşti mare.

Andrei se aşeză lângă soba călduroasă care încălzeşte casa de pe vremea când bunica era fată, pe un scaun maro şi o masă neagră de lemn. Pe hârtia albă pasta albastră a pixului luneca uşor:

Dragă Moş Crăciun,

Aş vrea ca anul acesta să îmi aduci în dar pe iubiţii mei părinţi. Te rog frumos să îi aduci pe sania ta trasă de reni. Să spui lui mami şi lui tati să îmi cumpere un buldo-excavator.

Te aştept, ca în fiecare an, şi anul acesta am fost cuminte şi harnic. Te rog frumos să îmi aduci darul acesta. Te iubesc mult Moşule!

Cu simpatie,

Andrei

Ochii săi au scăpat o lacrimă, iar aceasta a căzut pe plicul roşu. Şi-a şters lăcrimuţele, reuşind să zâmbească puţin, plin de entuziasm şi veselie, speranţă şi nerăbdare. Lipeşte plicul şi scrie pe el: „Pentru Moş Crăciun, de la Andrei”.

Pune plicul în cutia poştală şi plecă să se culce. Toată noaptea îi visa pe părinţii săi. Toată săptămâna bunica lui făcea pregătiri pentru Crăciun. Marţi, bunica şi Andrei au făcut salam de biscuiţi şi nişte prăjituri. Miercuri, au făcut chiftele şi salata de boeuf, iar joi au făcut încă nişte prăjituri şi restul bucatelor tradiţionale de Crăciun, vineri dimineaţa, bunica şi Andrei au făcut ultimele retuşări ca apoi să se poată pregăti pentru primirea colindătorilor.

Dintr-o dată Andrei se întristă, iar bunica se apropie de el şi începu să îl mângâie şi cu un glas duios zicându-i:

- Ce s-a întâmplat, puiule?

- Cred că scrisoarea mea n-a ajuns la Moş Crăciun.

- Nu cred, nu se poate, dar a ajuns… chiar eu l-am văzut pe spiriduşul lui luând scrisoarea din cutia poştală.

- Ce bine! Ce bine! Ce bine!

Andrei începu să mişune prin toată casa strigând:

„Mami şi tati vin acasă! Mami şi tati vin acasă! Mami şi tati vin acasă!”

- Buni, vreau să stau la geam până când îi văd pe tati şi mami venind.

- Stai, însă florile lui Baba Iarna o să te umple de frig (îi spuse având inima un pic strânsă deoarece fiica ei îi spusese cu câteva zile înainte că nu poate ajunge de sărbătorile acestea).

- O să mă îmbrac bine!

- Bine puişor, numai să nu te îmbolnăveşti că trebuie să mergi cu colinda şi nu o să poţi cânta, fiind răcit.

- Bine, buni, eşti cea mai bună din lume şi se năpusti asupra femeii, sufocând-o cu îmbrăţişări şi pupături.

De mult timp nu-l mai văzu bunica aşa vesel pe copilaş.

Timpul însă zbura, iar Andrei era de neclintit de lângă geam. Colindătorii veneau veseli, aducând cu glasurile lor cristaline magia Crăciunului.

- Bunico!!!

Atât mai putu rosti că lacrimile îi umplură ochii, lăsând bunica şocată de-a dreptul, neştiind ce are. Plângea aşa, fără încetare, neputând schiţa niciun gest. Dintr-o dată se auzi un bătut puternic la uşa de la intrare.

- Cine este? întreabă bunica, care nu ştia cum să reacţioneze, ce să facă să liniştească copilaşul, să meargă la uşă…

Nu se putea auzi niciun glas de copil întârziat cu colindul. Atunci bunica se apropiase de uşă să cadă ce s-a întâmplat. Copilaşul deja suspina cu căpşorul lui mic şi dulce, înfundat în pernuţa cu Moş Crăciun.

Bunica deschise uşa. Rămase şi ea uimită.

- Crăciun fericit!!! se auzi glasul fiicei sale. O îmbrăţişa şi se grăbi să îşi sărute odorul.

- Andrei!

Auzind acest glas, atât de dulce şi aşteptat, copilaşul se ridică şi căuta faţa care-i stăpânea visele de câteva săptămâni.

- Mami! Tati! Aţi venit!

- Puişorul meu!! răspunse mama, de data aceasta cu o emoţie puternică ce se simţea în glasul ei, precum şi cu braţele deschise, aşteptând acea îmbrăţişare de la puişorul ei. Din doi paşi, Andrei sări la gâtul mămicii lui şi o acoperi cu sărutări. Toţi aveau lacrimi în ochi, dar de fericire. Andrei îşi îmbrăţişa ambii părinţi şi cu mâna lui micuţă încerca să le şteargă lacrimile ce curgeau fără voia lor şiroaie pe obrajii lor.

Se liniştiră, se aşezară şi începură a despacheta şi a povesti peripeţiile de pe drum, precum şi ce au mai făcut între timp. Mama deschise o valiză roşie. Scoase de acolo un cadou frumos împachetat, cu o fundiţă albastră. Andrei fu invadat de un zâmbet şi o fericire de neînchipuit.

- Un buldo-excavator!!!, exclama el. Săracul Moş Crăciun şi-a ţinut promisiunea. Mulţumesc mami şi tati. Dar unde v-aţi întâlnit cu el?

- Ei, a fost aşa de ocupat Moşu, că aseară ne-a rugat să îţi aducem noi cadoul. Era tocmai în Spania, are acolo o mulţime de copilaşi şi trebuia să împartă cadouri.

- Mulţumesc mami şi tati! Sunteţi cei mai buni părinţi din lume. Şi îi sărută pe rând.

- Acum să mergem să mâncăm, adăugă bunica, vreau să vedeţi ce am pregătit noi de Crăciun.

Abia au păşit în salon cu fură invadaţi de mirosul de Crăciun, acele sarmale aburinde, cozonacii, prăjiturile stăteau pe masă parcă se pregătise ospăţul pentru familia regală. Bradul stătea timid în colţ, împodobit nevoie mare, de sărbătoare. Steaua lui lucea parcă arăta Naşterea Mântuitorului de acum 2000 de ani. Cei doi uitaseră ce înseamnă Crăciunul acasă. Uitaseră mirosul de bucate tradiţionale, uitaseră bucuria Crăciunului cum este, uitaseră bucuria dată de reuniunea familiei scăldată de colinde vesele. Se aşezară la masa, savurând din plin tot ce le puteau oferi sărbătorile de iarnă.

Astfel, Andrei a petrecut una dintre cele mai frumoase sărbători ale Crăciunului cu darul primit de la Moşu.

Au continuat poveştile despre ceea ce a făcut în timpul în care nu s-au văzut, împărtăşindu-şi fiecare năzbâtiile şi experienţele.

Colindătorii veneau aducând cu ei marea veste a naşterii Mântuitorului.

Andrei, liniştit de data aceasta ca un îngeraş, căzu răpus de somn. A adormit pe pernuţa sa cu Moş Crăciun, dar încă şoptea prin somn „Mulţumesc Moşul, eşti cel mai bun, promite-mi că o să faci tot posibilul să rămână părinţii mei cu mine”. Părinţii fură profund mişcaţi de vorbele copilaşului.

Nicăieri Crăciunul nu e ca acasă, pare a fi concluzia celor doi părinţi care îşi priveau îngeraşul ce radia de fericire. Pentru asemenea momente trebuia o zi specială, iar Moşul şi-a făcut datoria de data aceasta şi încă foarte bine.

Iarna dantelată, complicea lui Moş Crăciun, începea să domnească tot mai mult şi tot mai tare peste tot. Casele răsunau de glasurile cristaline ale colindelor. Satul era îmbrăcat în straie de sărbătoare. Stelele ardeau ca nişte făclii. Printre ele se putea observa una mai micuţă, mai strălucitoare, era sania Moşului trasă de reni, împăcat că a reuşit să mai sădească o avalanşă de zâmbete şi fericire pe chipurile copiilor.

Irimeş Maria Bianca, ŞAM Spermezeu

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5