Un Festival ca o...turtă dulce: Festivalului cântecului, jocului și portului de pe câmpie de la Silivașu de Câmpie!

Silivașu de Câmpie este una dintre cele mai mari, mai frumoase și mai cunoscute comune din județul Bistrița Năsăud! Aici folclorul, tradițiile populare în general, sunt la ele acasă! Anul acesta în comună a avut loc ediția a 47-a a Festivalului cântecului, jocului și portului de pe câmpie După câțiva ani de pauză am fost invitați și noi, Ansamblul folcloric ’’Cununa grâului’’ din Ocnița la această manifestare frumoasă, bine organizată și foarte apreciată de către locuitorii din această parte a județului nostru. Spre deosebire de alți ani când o...inflație de formații și soliști făcea din festival un maraton de 9-10 ore la care publicul spectator nu putea rezista, anul acesta formațiile au fost mai puține, adică șapte și cu muzica militară a garnizoanei Bistrița opt! Mai puține formații însă am văzut jocuri(dansuri) și cântece frumoase, mult apreciate de un public numeros, cald și generos cu aplauzele.

La Silivașul de Câmpie există deja o tradiție de a invita fanfara militară pentru a deschide parada portului popular și pentru a susține un recital de cântece specifice care ne readuc mereu în fondul principal de sentimente dorul de țară și dragostea de Neam!

Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud a asigurat calitatea organizării, desfășurării și prezentării pe scenă a acestui maraton muzical coregrafic. Anamaria Marti (ea însăși o solistă de valoare certă și o prezentatoare cu har) Bianca Simionca și Alina Predesscu au vegheat cu competență și profesionalism la o desfășurare fără cusur a spectacolului. Spre deosebire de alte ediții a lipsit...inflația de politicieni care prin promisiunile lor făceau din începutul manifestării un moment tragi-comic! Însuși Primarul Ioan Tiberiu Cămărășan, sobru în intervenții, s-a mulțumit să rostească doar cele de bun simț, în cuvinte simple în care se ghicea însă satisfacția pentru reușita unei activități la care a pus mult suflet!

Sărbătoarea a început dimineața la Silivaș în biserica ortodoxă străbună în prezența preoților Vasile Pintea și Ioan Negrușa de la Visuia, a preacucernicului părinte protopop Alexandru Vidican. După Sfânta Liturghie și după pricesnele cântate de Cornelia Ardelean și Teodora Maria Florea, în biserica ortodoxă străbună a avut loc vernisajul expoziției de icoane ’’Rugăciune în culoare’’ a artistei Ana Molnar Sălăgean, fiică a Silivașului. Prezentarea, absolut fabuloasă a momentului a aparținut pictorului, sculptorului și expertului muzegraf Vasile Mureșan.

Așa, ostășește, am să vă prezint participanții, ca la un apel de seară la care sunt chemați Eroii Zilei pentru a-i nemuri cu adierea faldurilor tricolorului. Prezenți la Apel: Ansamblul folcloric’’Dor de pe Câmpie’’ din Silivaș, coregraf Aurel Muntean, cu dansatori din toate generațiile – de la fascinanta lume a jucăușilor trecuți de 60 de ani la cea a copiilor, între care o fetiță minune, eleva Anei Lar din Milaș–Casiana Vrenicu a fost încântătoare! Apoi Ansamblurile folclorice–’’Doina Sărmașului’’ din Sărmaș, ’’Dorul Frijului’’ din Lunca/Frij, ’’Flori de pe Câmpie’’ din Miceștii de Câmpie, ’’Comlodu ’’ din Sânmărtinu de Câmpie. Un moment aparte l-a constituit evoluția Ansamblului folcloric ’’Cununa de pe Someș’’- cel mai cunoscut...brand folcloric al Județului Bistrița Năsăud. Inegalabilului Petre Petruse i-au urmat dansatorii împreună soliștii Marioara Sigheartău, Anton Todică, Anamaria Marti, Cornelia Hoha, Florina Bălan și Marian Predescu într-un moment muzical-coregrafic special, conceput de maestrul coregraf Theodor Pușcaș.

Noi cei de la Cununa grâului Ocnița am fost la Silivaș cu două generații de dansatori: cea cu vârste intre 7 și 10 ani: Florin Ioana- Daria Dorgo, Angel Ioana–Alexandra Ardelean, Dănuț Ioja-Sonia Lupu, Teodor Ioja-Niculina Cioarec, Tristan Lăcătuș-Patricia Baciu, Ionuț Leuca-Iuliana Cătinean, Darius Bugnar-Medeea Pogăcean și cu generația juniorilor, 12 – 16 ani: Alex Dorgo-Alexandra Sara, Andrei Florea-Dana Ioana, Mihai Virag-Patricia Cătinean, Dan Virag-Larisa Mărginean, Raul Precub- Patricia Baciu, Ștefan Marcu-Daria Bondrea, Aurelian Cătinean-Manuela Bugnar. Solistele noastre Teodora Maria Florea (deja...bijuterie din Zestrea Neamului!!) și Simona Raluca Sabău ne-au reamintit, in anul reaprinderii dorului de Marea Unire Românească, de faptul că: Dincolo de munți și ape/ Mai avem frați și surori/ I-am aduce mai aproape. Dacă am face un pod de flori/Dunărea Prutul și Tisa/ Nu sunt stavilă-ntre noi/ Bunul Dumnezeu promis-a/ Că ne dă Țara-napoi!!! Alături de acești copii recitalul Corneliei(Cornelia Ardelean Archiudean) a adus publicului salutul Ocniței, emoția plăcut-sufocantă a mesajului cântecului domol al Câmpiei Transilvane: dorul meu mă duce iară, la măicuța-n fapt de seară...

Ar mai fi de remarcat recitalul interesant prezentat de Alina Ploaie & Marcel Avram dar și evoluția aplaudată a Olimpiei Deneș. De fapt mai multe lucruri ar fi de reținut – fie pentru a recunoaște calitatea organizării și abnegația organizatorilor, între care cea a lui Teodor Cherecheș mai marele...bucătarilor a fost una de excepție, fie pentru a învăța și pe alții cum arată lucrul bine făcut! Să nu uit un fapt demn de remarcat, munca specială cu mai multe formații, prezente la festival, a coregrafului Aurel Muntean și a fiilor săi, tot coregrafi, Sergiu și Paul Muntean.

Pe mine ce-i drept m-au încântat, odată în plus, lucrurile simple cu care m-am...reîntâlnit la Silivaș: farmecul târgurilor de țară de odinioară: taraba cu turtă dulce, miraculoasa turtă dulce cu oglinjoară, deliciul de altădată al părinților și bunicilor noștri, freamătul produs de nerăbdarea copiilor în așteptarea cornetului cu înghețată proaspătă și mai nou nerăbdarea lor întru așteptarea desenelor cu flori pe obrăjorii imbobociți de emoție... Copii mulți, tineri zvăpăiați, părinți grijulii și bunici mirați de atâta bogăție etalată pe tarabele pline cu te miri ce, muzică populară românească, artiști cunoscuți rătăciți prin târg – iată o rețetă de succes la un Festival folcloric.

Ediția a 47-a a Festivalului cântecului, jocului și portului de pe câmpie de la Silivaș a fost una specială prin simplitate, prin decență, prin calitatea artiștilor prin frumusețea spectatorilor, în majoritate țărani, oameni simpli dornici să trăiască o zi în normalitate, fără teroarea televiziunilor care calcă peste cadavre și ne amărăsc viața de dragul ratingului aducător de profit! Nu știu alții cum sunt dar eu sunt chiar așa cum mă citiți printre rânduri – mi-i drag de acest Neam, mi-i dor de cântecul doinit, mă topesc după simplitate și curățenie sufletească! Toate acestea ni le-au oferit la Silivaș cei peste 200 de tineri artiști care s-au exprimat pe scenă!

Felicitări Silivașu de Câmpie!

Vivat! Crescat! Floreat Țara Românească!

Cronicar(sentimental) Florentin Archiudean

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5